S-a întâmplat aseară la slalomul de la Madonna di Campilio, unde Hirscher a terminat pe un loc doi deloc caracteristic. Mai ales dacă luăm în calcul diferența față de Henrik Kristoffersen, mai bine de 1 secundă. Dar rezultă că uneori vestea proastă e de fapt veste bună.
De urmărit și ce se discută pe pagina lui Ted Ligety.
Safety third!!!! Marcel Hirscher was SOOOO lucky this wasn’t way worse. Not acceptable!!http://youtu.be/p9T6-KPFRq8
Posted by Ted Ligety on Tuesday, December 22, 2015
Cu ocazia unei ieșiri în La Grave, am avut greutăți cu aprecierea dificultățea unui traseu datorită faptului că în România nu există o clasificare de nici un fel a culoarelor care s-au schiat de alungul timpului. În Franța, deși clasificările franceze Blachère, Traynard, Labande, Shahshahani (Toponeige) nu îmi erau necunoscute, neavând termen de comparație cu culoarele din România, îmi era foarte greu să apreciez dificultatea unui culoar.
Datorită faptului că am la activ poate peste 2000 de zile de ski pe vai în cele mai diverse condiții, cred că sunt în măsură să mă încumet să fac o clasificare cât de cât pertinentă a principalelor culoare schiabile din Bucegi. Nu cred că clăsificarea care urmează este infailibilă, ci este orientativă și poate suferi îmbunătățiri și adăugiri pe parcurs.
Clasificarea pe care am considerat-o cea mai utilă este Toponeige (Shahshahani). Ea cuprinde câteva subclasificari:
Clasificarea “pentru coborare”, de ansamblu
Cuprinde 5 grade de la 1 la 5; pana la gradul 5 avem trei subdiviziuni (ex: 4.1, 4.2, 4.3.) iar gradul 5 are 6 subdiviziuni: 5.1, 5.2… 5.6.
Schi 1: Nivelul de bază, panta nu depășește 30°, pasajele cu pădure sunt aerisite, diferența de nivel sub 800m.
Ski 2: Nu avem dificultăți tehnice particulare, panta de 35° maxim, diferența de nivel poate fi peste 800m.
Schi 3: Nivelul de debut pentru schi-alpinism, acest nivel e caracterizat de existența unor pasaje tehnice, porțiuni lungi cu panta constantă peste 35°, putem avea deasemeni scurte pasaje de 40°-45°.
Schi 4; De la acest nivel putem vorbi de culoare și “pente raide”, pantă constantă de 40°, apar scurte pasaje de 50°.
Schi 5; Pantă constantă de 45°-50°,cu pasaje semnificative de 50° și peste.
Clasificarea punctuală pe pasaje
S1: pantă sub 25°
S2: pantă 25°-30°
S3: pantă până la 35°
S4: pantă până la 45°, pasaje cu pantă de 40° constantă
S5: pantă de 45°-50°, pantă constantă de 45°
S6: panta de 50°-55°, pantă constantă de 50°
S7: pantă de 55°-60° ,pantă constantă de 55°
Clasificarea după gradul de expunere
Expo 1 (E1): Nu avem obstacole importante, panta este în jur de 25 grade, pot să apară scurte pante de peste 50 grade care se termină cu pantă mică de 25°-30°, nu sunt probleme în caz de cădere pe zăpadă moale, dar pot să apară probleme în caz de cădere pe zăpada tare.
Expo 2 (E2): Zone cu stânci care barează, culoare lejere, risc de lovire important în caz de cădere.
Expo 3 (E3): Risc de cădere peste pereți, săritori, etc. Riscul de lovire de pereti nu este imediat, în caz de cădere moarte probabilă.
Expo 4 (E4): Risc de cădere peste pereți, săritori etc. Riscul de lovire de pereți este imediat, moarte sigură.
Clasificarea după calitatea zăpezii
Deasemeni trebuie luat în considerare că duritatea zăpezii poate fi un factor care să mărească dificultatea unui culoar. Una e să schiezi pe firn un culoar de 50° și cu totul altă dificultate va avea același culoar acoperit de gheață.
Mai jos un tabel de corespondență între calitatea zăpezii și dificultatea parcurgerii lui:
Clasificarea văilor e mai jos.
Observație: cotațiile pe pasaje (S) au fost stabilite pe baza măsurătorilor executate cu clinometru.
Notă: Acest articol a fost publicat prima dată în mai 2008, sub semnătura inconfundabilă a lui Bogdan Boja, mai cunosct ca Bubulu. De atunci nu s-a schimbat nimic cu văile din Bucegi, deci l-am păstrat în aceeași formă.
Avem două lucruri care nouă ne plac foarte mult și ni s-au părut utile. Sper să fiți de aceeași părere. În ordinea în care le vedeți, probabil, pe site avem un widget numit Where2Ski și o secțiune de Q&A.
Where2Ski e vizibil în orice pagină ai fi, pe coloana din dreapta. Pe scurt, e comparator de stațiuni și e un partenriat cu site-ul Where2Ski, proiect care ne-a plăcut foarte mult când l-am văzut, pe care îl folosim destul de des și pe care vrem să îl sprijinim cât putem. Alegi două stațiuni din listă, click pe “Compare” și apar câteva informații esențiale: altitudinea maximă și minimă, diferența de nivel, numărul de km de pârtie, total și pe tipuri de pârtie (albastre/ roșii/ negre), numărul de instalații și prețul de bază al unui skipass pe 6 zile.
Pentru o nouă interogare poți apăsa “New”, iar pentru o comparație mai detaliată și cu mai multe stațiuni poți încerca direct site-ul www.where2ski.net. Simplu, ușor, elegant. Și foarte util dacă vrei să găsești repede câteva informații de bază.
Q&A e un fel de forum extrem de simplu. Are doar două funcții: voi, cititorii, puteți pune o întrebare, iar noi, echipa Derdeluș, răspundem cât de repede și de bine putem. Și, după cum probabil cei mai vechi știu, ne străduim foarte mult. Și o facem cu maximă plăcere.
Din nou, s-ar putea zice. De fapt unde să fi plecat? Sigur e un lucru: avem un site nou și asta e cel mai important în momentul ăsta. Chiar dacă venim după o pauză destul de lungă.
De ce un site nou? Pentru că, după ceva ani în care am început cu scrisul, am continuat cu tabere, cu evenimente și cu diverse alte lucruri, am revenit la scris. E un fel de back to the roots, deși în fond nu s-a schimbat nimic. Tot ce veți găsi aici va fi “cu pasiune despre zăpadă”. Doar că pasiunile noastre sunt mai clare: mai mult backcountry și freeride, nu că ar fi fost puțin în anii trecuți. Motive sunt multe, dar până la urmă ține de pasiunea despre care vorbeam mai sus.
De ce mai există site-ul ăsta? Altă întrebare pusă de prieteni. Răspunsul e simplu: pentru că sunt cel puțin 2 oameni care cred că ce scriu ei poate fi interesant pentru un oarecare număr de oameni. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine, dar nu traficul va fi obiectivul nostru, asta e sigur.
Ca și în trecut, vom scrie numai despre ce am schiat/ pus mână/ văzut cu ochii noștri. Vom scrie foarte subiectiv și foarte sincer, că altcumva nu știm cum. Nu vom căuta să supărăm pe cineva, dar probabil că o vom face din când în când.
Articolele vechi există, cel puțin cele mai multe dintre ele. Le vom scoate de la naftalină și le vom aduce la zi pe cele care mai sunt relevante. Într-o versiune anterioară, site-ul a fost atacat de mai multe ori, iar unul dintre atacuri a lăsat urme vizibile – o parte din articole au fost șterse cu totul. Dar despre asta cu altă ocazie, eventual.
Ne mai vedem pe Facebook, ne mai vedem pe Instagram, ne mai vedem pe la zăpadă.
Chiar dacă visăm cu toții la un echipament nou, din când în când, fie pentru că apar ocazii fantastice, fie că bugetul e limitat, ne întoarcem privirea către piața underground. Urmând câteva reguli simple, poți să îți iei un echipament decent la un preț foarte bun.
Sunt de părere că nu e o idee bună să cumperi clăpari la mâna a doua, decât cu mici excepții – atunci când nu sunt folosiți deloc, sau aproape deloc. Motivul e foarte simplu: liner-ul clăparului (ciorapul) ia în timp forma piciorului. Așa că te poti trezi cu un clăpar care aparent îți vine, ca mărime, dar care îți vor omorî picioarele pe pârtie. O soluție mai bună ar fi să iei un shell SH și un liner nou-nouț. Cu puțină rabdare și atenție ar putea ieși o treabă bună. Chiar și așa, shell-ul evoluează și el în timp. Involuează, de fapt, pentru că își pierde din rigiditate, se lărgește, clapele vor merge mai greu și tot așa. Deci cu clăparii ieși cel mai în câștig dacă îi iei noi, sau ca noi.
Cu schiurile e altfel. Totuși, înainte de varianta SH, verifică stocurile din anii trecuți. S-ar putea să dai de niște prețuri surprinzător de prietenoase. Să revenim. Din punctul meu de vedere, un schi SH merită banii dacă se comportă relativ la fel ca atunci când era nou. Pentru asta trebuie să fi fost păstrat bine de proprietarul anterior.
La ce să te uiți? Uită de top-sheet. Nu contează deloc dacă e zgâriat, stickerit, vopsit samd. E complet irelevant. Asta dacă nu dai peste vreo minune a tehnicii moderne, cu pistoane, plăci, valuri șamd, la care o lovitură mai puternică poate afecta serios schiul.
Că tot suntem la topsheet, mai e o discuție legată de legături. Remontarea legăturilor presupune și un set nou de găuri. Pentru un schior obișnuit asta nu e o problemă, atâta timp cât structura schiului nu e foarte afectată. Cu alte cuvinte, mai degrabă pe un schi bun se pot muta legăturile. Și nu vei simți vreo diferență, asta e sigur.
Cred că punctul cel mai sensibil la un schi SH sunt canturile. Canturile sunt finite, ca să zic așa, au in jur de 2mm. Evident, nu pot fi ascuțite la nesfărșit, pentru că după prea multe operațiuni de genul nu mai ai metal pe care să îl ascuți. Așa că atunci când iei un schi SH în mână vezi cât cant mai are. Nu te feri să întrebi proprietarul de câte ori le-a ascuțit. Numărul de zile schiate e direct proporțional. Observație importanta: schiurile de pârtie sunt ascuțite mult mai des decât cele de offpiste. Ca sa nu mai zic că un schi de powder, dacă e folosit în special pentru powder, trebuie să stea foarte bine la capitolul canturi.
Talpa mi se pare overrated :). Glumesc, dar nu până la capăt. O talpă zgâriată nu e un capăt de lume. În principiu se poate remedia destul de ușor. Mai mult, se poate schia fără mari probleme chiar si cu o gaură-două umplute cu cofix (sau rășini în cazuri mai radicale). Totuși, talpa spune destul e multe despre cum a fost folosit schiul. Dacă topsheetul e muncit iar talpa e impecabilă, înseamnă că schiul a trecut printr-o mașină de recondiționare. Un lucru nu neapărat rău, dar care ia mult din canturi, reducând astfel durata de viață a schiului. E cazul schiurilor din rental-shop-urile de pe afară. Personal prefer să dau schiurile unui service care lucrează numai de mână.
Dacă schiurile vin cu legături de rental, mai bine le schimbați. O fi comod sa le reglezi, dar sunt mai grele și mai puțin fiabile decât cele obișnuite. Dacă vin cu legături obișnuite, asigurați-vă că vi se potrivesc clăparii. Legăturile pot fi ajustate 1-2 cm din calcâi. Și fiți siguri că DIN-ul poate fi reglat pentru greutatea și abilitățile voastre.
Baftă la cumpărături!
Foto credit: photoshelter.com.
De ceva timp, majoritatea producătorilor de schiuri folosesc un termen relativ nou – frontside, sau directional, hai să vedem despre ce e vorba.
În esență frontside nu reprezintă nimic nou. E vorba de schiurile all-moutain de până acum ceva timp, schiuri care ar trebui să se descurce pe o varietate mare de tipuri de zăpadă. De ce apare, totuși, un termen nou pentru ceva ce există deja?
Înainte de a da răspunsul, puțină istorie. La începutul erei noastre, Salomon lansa 1080, primul twin-tip. Sunt absolut sigur că pe vremea aia, cu excepția celor care au pus umărul la crearea și fabricarea lui 1080, mai nimeni nu s-a gândit la revoluția care va urma. Deși inițial twin-tip-urile au fost făcute pentru freestyle, nu a durat mult ca lumea să se prindă că un twin poate fi un all-moutain excelent. All-moutain, din nou, dar pe o rută diferită.
Frontside e carverul clasic, mai lat sau mai îngust, mai rigid sau mai soft, cu rocker/early rise, sau fără, dar sigur-sigur cu coada dreaptă. Termenul a apărut pentru ca schiorii să facă diferența între cele două tipuri de all-moutain: frontside si twin-tip.
Diferențele sunt substanțialte. Frontside vine pe ruta race / high-performance carving / all-moutain. Sunt foarte multe schiuri bune și foarte bune în categoria asta, cele mai multe fiind concepute în primul rând pentru pârtie. Altele sunt all-mountain-uri de tipul 50/50 și mai nou vin și cu coada compatibilă cu prinderile pieilor de focă. Deci schiuri care știu inclusiv touring, dar care cu siguranță nu sunt schiuri de tură.
Trei nominalizări: Salomon Q-Lab, Armada Invicturs 108, Line Supernatural 108. Se pare că 108 e noua cifră magică (deși Salomon Q-Lab 190 are 109mm lățime). Toate sunt schiuri foarte solide, destul de rigide și de grele (2-2,2 kg/ schiu). Se simt la fel de bine pe pârtie ca și în afara ei. Dacă vrei o singură pereche de schiuri care să le facă pe toate, ai de unde să începi căutările.
Dacă 108 e prea lat sau 2 kg e prea greu, de notat că cele 3 modele de mai sus vin din familii mai extinse, cu modele și mai înguste, și mai ușoare.
(Notă: acest articol a fost publicat inițial pe 21 decembrie 2011 și a fost revizuit masiv. Am păstrat însă comentariile.)
Foto credit: Armada Skis
Am ales sa scriu acest articol nu pentru ca as fi un mare cunoscator al zonei mai sus mentionate ci pentru ca doresc ca cititorii acestui site, si nu numai, sa se bucure de cele mai ‘darnice’ locruri de ‘dat pe langa partie’ din Austria. Am observat ca in ultima vreme tot mai multi skiori sunt ‘plictisiti’ de aceasta tzara si de statiunile pe care le ofera… sincer, nu am sa inteleg niciodata motivul. Exista foarte multe zone, absolut superbe, ideale pentru practicarea skiatului in afara partiei. Trebuie doar sa cautati… 😉 Valea Stubai (Stubaital) este unul din acele locuri.
Valea Stubai se gaseste in landul Tirol (Austria) in vecinatatea orasului Innsbruck; accesul spre aceasta vale se face direct din autostrada ce leaga Austria de nordul Italiei (Brenner pass)- aprox. 12 km de Innsbruck. Distanta fata de vama Bors este de aproximativ 1050km (www.viamichelin.com)
Cu avionul. Cel mai important aeroport din zona se gaseste in Innsbruck insa puteti gasi mai multe zboruri spre Munchen (aprox 160 km) iar de acolo, transfer.
Cu masina personala: distanta de aprox 1050 km de vama Bors
Cu trenul: o varianta extrem de accesibila pentru cei ce nu detin masina si nu au suficienti bani pentru un zbor direct. Cea ma buna varianta este R Buc-Wien si IC Wien-Basel; din gara Innsbruck puteti opta pentru auobuz sau tren pan ape valea Stubai.
Recomandarea mea este sa achizitionati un bilet pana intr-o localitate elvetiana!!! (biletele pana in localitatile austriece sunt cu aprox 50-60% mai scumpe…paradox…). www.oebb.at si www.infofer.ro
Cele mai cunoscute localitati de pe vale sunt Fulpmes si Neustift (aceasta din urma fiind si cea mai mare). Pretul la cazare difera in functie de confort si de numarul de persoane. Un pret mediu intr-o pensiune decenta ar fi de 40-50 euro/nopate/camera dubla. Va puteti cauta singuri locul in care veti sta pe www.stubai.at sau www.stubaier-gletscher.com
Serles si Elfer – sunt cele mai mici zone de ski de pe vale si cele ce prezinta un interes scazut din partea skiorilor; totusi, zona Elfer ofera posibilitati variate de ski prin padure in conditii de zapada abundenta si reprezinta o alternativa demna de luat in considerare pe ceata si vreme proasta.
Schlick 2000 – este cea mai cunoscuta zona de ski de pe vale, in afara ghetarului. In conditii de zapada mare, devine un mic paradis al skiatului backcountry. Este statiunea ideala in caz de ceata si vreme proasta cand vizibilitatea pe ghetar este nula sau instalatiile nu functioneaza pe acolo.
Nu exista multe instaltii de transport pe cablu (1x telegondola, 1x telescaun, 2x teleschi) insa acestea acopera un domeniu absolut superb pentru backcountry. Pe sub liniile telescaunului si ale celor doua teleschiuri exista nenumarate culoare prin padure si fel de fel de formatiuni care va vor tine ‘in priza’ o zi intreaga. Pe sub linia telegondolei, ramane la latitudinea imaginatiei voastre sa va alegeti linia- coborari lungi prin zapada adanca, jnepeni, padure rara, culoare, pillow-uri etc…
Partiile in aceasta zona sunt destul de usoare, caracteristica intalnita de altfel pe toata valea. O statiune accesibila skiorilor de orice nivel.
Stubaier Gletscher – ghetarul se afla la aproximativ 26 km de localitatea Fulpmes, chiar la capatul vaii. Puteti veni cu masina proprie (parcare gratuita la baza) sau cu skibuss-ul (de asemeni gratuit, insa foarte lent- 26 km in aprox 1 ora).
Stubai este cel mai intins ghetar ‘schiabil’ al Austriei; pentru un ghetar, domeniul este foarte vast. Se urca de la 1750 m la 3210 m si toata diferenta de nivel poate fi parcursa pe skiuri. Exista un numar impresionant de instalatii de transport pe cablu si aproximativ 110 km de partii preparate. Fiind o ‘statiune’ family friendly, nu vom gasi aici decat partii medii si usoare, insa deosebit de lungi si placute. Pentru pasionatii de freestyle, exista si un snowpark; mai multe detalii aici www.stubai-zoo.com
Am mai spus-o in alte articole si o mai spun din nou: ar fi usor penibil sa ma apuc sa descriu linii de ‘freeride’ intr-o zona atat de vasta folosind ca puncte de reper stalpi de teleferic, copaci sau stanci. Zona este un paradis al freeride-ului. Nu mi-am putut imagina un asemena loc, taman pe un ghetar. Ce mi-a placut cel mai mult este diferenta mare de nivel care se poate cobori prin zapada neatinsa si usurinta cu care poti intra in linia pe care ti-o algei in timp ce te afli in teleferic.
Ca peste tot, cele mai accesibile zone offpiste, aflate in imediata vecinatate a partiilor, se transforma in adevarate transhee. Totusi, cu putina ingeniozitate, puteti gasi si la 3 zile dupa ultima ninsoare, linii neatinse, fara sa fie nevoie sa va dati jos skiurile din picioare.
Datorita altitudinii mari, expunerii si vantului puternic care in unele zile isi ‘face de cap’, e bine sa consultati starea zapezii, deseori intalnindu-se placi de vant de diverse grosimi- mare atentie, deci! Puteti primi mai multe info despre starea zapezii, risc de avalansa, hot spots de la Stubai Freeride Center.
Am ales sa vorbesc despre skipass intr-un subcapitol pentru ca exista mai multe variante de achizitionare a acestuia.
Puteti opta pentru varianta unui abonament exclusiv pentru ghetar (6 zile 188 euro)- nerecomandat datorita condiilor meteo care in unele zile ar putea face ca instalatiile sa nu functioneze.
Abonament pentru toata valea Stubai (include Stubai Glacier, Schlick 2000, Elfer Lifts si Serles Lifts)- 6 zile la 210 euro- aveti posibiliatea sa fiti flexibili si sa va alegeti locatia in functie de starea vremii.
Pentru cei ce doresc sa exploreze mai mult, exista varianta de abonament pe toata regiunea Innsbruck-ului – Olymipa Sport Region (include 10 zone de ski printre care si Stubai Glacier- nu si celelalte statiuni de pe vale).
*copii in varsta de pana la 10 ani skiaza gratis!
DISCLAIMER: toate randurile de mai sus au caracter informativ si se raporteaza subiectivitatii; schiatul in afara partiilor poate fi un sport periculos – voi decideti daca sunteti capabili sau nu sa paracticati forma asta de sport; nu imi asum absolut nici un fel de raspundere daca va accidentati sau mai rau folosindu-va sub orice forma de informatiile prezentate aici incercand sa schiati muntii.
(Notă: Acest articol a fost publicat inițial în 12 ianuarie 2012, semnat de prietenul Radu Solo)