Topaz de la Schiuri Reghin

BY Alex Borșan 14 March 2018 ECHIPAMENT, SCHI

În sfîrșit, am adunat cîteva zile de schi și mi-am făcut o idee despre Topaz, schiul cel mai polivalent de la Reghin.

Lungime: 188. Celelalte lungimi disponibile sunt 168 și 178.
Dimensiuni: 130 – 100 – 120. Ca să fie ușor de ținut minte. De fapt geometria a mai degrabă în 4 puncte, nu în 3.
Radius: 20m.
Greutate: 1,77 kg/ schi (cîntărit de mine, cifra oficială e de 1,7 kg).
Rocker pe vîrf – lung dar gradual, voi reveni cu niște măsurători.
Coadă aproape dreaptă.
Camber de aprox 1,5 cm.
Flex: vîrf – 6-7, mijloc 9, coadă – 7-8. E un schi relativ soft, dar cu un flex foarte bine dozat, care crește și scade uniform.
Legătura e un Marker M12 mai vechi, montat conform instrucțiunilor oficiale (la 84 cm de coadă).
Descriere oficială e aici, merită citită cu atenție.

Voiam demult să scriu articolul ăsta, dar nu prea am avut cum. Planurile legate de schi nu mai sunt chiar primele pe lista de priorități, după cum știe cam orice părinte care încă nu se apropie de vîrsta pensionării. Pe de altă parte, știind că am mult mai puțin timp la dispoziție, intensitatea și plăcerea cu care mă dau cresc exponențial. Nu mai contează așa mult nici cum e zăpada, nici cum e vremea, important e că sunt acolo. Uneori cu un rucsac vorbitor de aproximativ 20 de kilograme cu totul. Alteori, la baza pîrtiei unde rucsacul vorbitor a decis că vrea să dea cîteva ture pe, evident, schiurile personale Reghin Pitic, ca să păstrăm tradiția familiei.

S-ar zice că divaghez, dar nu e chiar așa. Puțină răbdare, lucrurile se leagă.

Cînd a apărut Topaz, sezonul trecut, mi-au atras atenția cîteva lucruri. Primul – greutatea redusă. Apoi rigiditatea. Am avut cîteva zile un schi de test cu care nu am apucat să mă dau, dar pe care l-am studiat intens. Pe undeva mi-a adus aminte de Armada ARV, modelul vechi de acum 10 ani, cu altă geometrie. În fine, arată foarte bine, sidewall cap-coadă, topsheet care nu alunecă atunci cînd e ud, plus o grafică retro care personal îmi place. Inițial nu mi-am dat seama cum sau cînd aș schia un astfel de schi, sunt interesat mai degrabă de schiuri rigide, cu radius mai mare. Dar apoi m-a lovit revelația: dude, ai un copil cu care vrei să te dai, cam care crezi că va fi viteza medie de deplasare și de ce ai avea nevoie de un schi de GS lat care mai e și greu? Cu cît mă gîndeam mai mult, cu atît era mai evident că Topaz are sens.

Pe site, producătorul zice, printre altele, că

Topaz e un model polivalent de off-piste.
La construcția lui am ținut cont în primul rând de raportul greutate-performanță și în al doilea rînd de ușurința în utilizare. Datorită greutății reduse, Topaz e un schi ideal pentru ture lungi, fără a pierde nimic din plăcerea de a coborî.
Schiul răspunde ușor și rapid la comenzi, avînd o plajă largă de utilizare, de la culoare abrupte, la zăpadă afînată și firn de primăvară. E un schi destul de lat și maleabil pentru a pluti elegant prin zăpadă afînată și destul de solid pentru rămîne în control pe zăpadă înghețată.

Am luat, deci, Topazul cu gîndul că îl voi folosi în zilele cînd merg la pîrtie cu copiii, în special cînd e vremea caldă și cu soare. Pe de altă parte, pentru alte condiții am alte schiuri. După aproximativ 10 zile de dat în aproape toate condițiile imaginabile, pot spune că am ales bine, dar asta era de așteptat. Nu prea ai cum să greșești cu un schi ușor și deloc rigid cînd zăpada e moale și viteza mică. Topaz e super-prietenos, practic îl poți carva sau pivota fără efort în condițiile de mai sus. E ușor în mînă, e și mai ușor în picioare. Dar cum e în rest?

Am avut norocul ca în cele 10 zile de dat să prind foarte multe tipuri de zăpadă. M-am dat pe Sorica bocnă la ora 10 (rucsacul vorbitor nu a apreciat) dar și pe aceeași pîrtie o oră mai tîrziu cînd totul era lin și cremos, zăpadă grea dar bine aranjată de ratrac în Poiană, zăpadă grea cu moguli și petice de gheață în Bușteni. Plus 4 ore în Sinaia pe un Carp excelent – hardpack drept, fără gheață, fără scoici, fără chin.

Pîrtie

Pe pîrtie cu zăpadă bine aranjată și moale nu cred că există schi cu care să nu iasă bine. Cred că aș putea să mă dau și cu schiuri de slalom, și cu schiuri de powder sau de tură. La o adică și cu schiuri de fond cred că merge. Da, și Topaz merge excelent pe aici. Am putut vira oricît de lung sau de scurt am vrut. Puțină presiune pe vîrfuri și schiul intră ușor în viraj, apoi energia se transferă spre coadă și la ieșire zbori. Schiul e foarte prietenos și viu. Nu vibrează deloc și pare mereu pregătit pentru o nouă schimbare de direcție, de unghi sau de pantă. E ca un labrador care abia așteaptă să îl bagi în seamă.

Pe pârtie înghețată bocnă (nu gheață, atenție), lucrurile se schimbă destul de mult. Ce-i drept, ar putea fi și din cauza schiorului care nu a fost așa slab pregătit nici el nu mai știe de cînd. Chiar și așa, sunt sigur că mi-ar fi fost mult mai bine cu un schi mai rigid. Nu îi vibrează vîrful, cum mă așteptam, ci are tendința să derapeze sau să piardă virajul cumva previzil și imprevizibil în același timp. Nu se pierde cu firea, dar se duce toată distracția de care vorbeam mai sus. Repet, e posibil ca un schior cu picioare mai puternice să nu fie așa deranjat.

Pîrtia din Bușteni mi-a dat ocazia să mă dau și prin ceva moguli moi, dar amestecați cu petice de gheață. Peisajul clasic pentru zăpadă artificială care nu s-a mai întîlnit de cîteva zile cu ratracul. Nu că m-aș plînge, m-am bucurat că pot vedea schiul la treabă și în condiții de genul ăsta. Prin moguli totul e bine cu Topaz. Coada nu agață deloc, mijlocul schiului e suficient de rigid, iar radiusul mare ajută și el. M-am putut strecura printre, dar am și putut să îi dau mai drept, mai sărind cîte un mogul, mai amortizînd din genunchi. Probabil că nu va fi la fel de ușor cu moguli înghețati.

Offpiste

Topaz e un schi gîndit mai degrabă pentru a fi schiat în afara pîrtiei. Greutatea îl recomandă pentru tură, chiar dacă eu i-am dat o altă utilizare. L-am schiat doar în Sinaia în condiții amestecate (și fără rucsacul vorbitor). Nu am ajuns pe o vale mai tehnică sau expusă, deci aici ar mai fi de dezvoltat, sper să mai am ocazia sezonul ăsta. Nu am prins nici scoici sau vreo crustă cu adevărat greu de schiat. Dar în cele două zile, am fost peste tot – de la gardul dinspre Pelișor, la Papagal și toate variantele dintre ele.

Prima senzație a fost de ușoară nesiguranță. Acum privind în urmă, sunt sigur că era din cauza mea și a puținelor zile de dat din iarna asta. În plus, pe aici eram în anii trecuți fie pe ANT, fie pe Invictus, fie pe JJ cînd zăpada era mare. Pe măsură ce am prins încredere, mi-am dat seama că schiul poate duce multe. Pe Carpul descris mai sus, am dat ture foarte rapide care păreau destul de apropiate ca senzație de cele de pe pîrtia bine aranjată. Am schimbat terenul, mergînd puțin mai spre nord (Zade, Călugăr) și au ieșit două din cele mai bune coborîri ale sezonului. Aici zăpada era ceva între crustă moale și firn care începe să înghețe în lipsa soarelui. Apoi s-a transformat într-o crustă mai solidă. În ambele situații, Topaz a fost excelent. Nu doar rapid sau prietenos, ci de încredere. Mi-a amintit din nou de ARV-ul original, un schi care mi-a plăcut foarte mult acum 10 ani.

În prima ieșire în Sinaia, zăpada era mare (în unele zone spre 1m), dar bine tocată. Acolo unde creștea panta au apărut și primele dificultăți, la fel de previzibile ca și cele legate de zăpada înghețată. Pe unde ANT ar fi trecut ca un buldozer, Topaz s-a intimidat. A trebuit să reduc viteza și să fiu foarte atent să rămân într-o poziție cît mai corectă, cu centrul de greutate deasupra legăturilor. Altfel, Topaz are tendința să iasă din traiectorie. Combinația soft și light e cea care duce la un asemenea comportament. Dar nu e ca și cum m-a luat pe nepregătite. Ca să păstrez paralela, ANT, spre deosebire de Topaz, era un schi mult mai rigid, chiar dacă nu cu mult mai greu. Și cu radius mai mare. Și cu camber mai mult. Dar clar mai greu de schiat. Deci plusuri și minusuri.

În aer

Nu că aș fi prea interesant sau priceput la capitolul ăsta, dar atît cît am sărit bolovani mici (max 1,5m) sau ruperi de pantă, Topaz îmi dă o senzație de siguranță în aer. Are inerție foarte mică, deci se simte ușor în continuare. Iar landingul e lin și foarte intuitiv. Știu că va fi bine de cum am atins din nou zăpada. Nu știu, ci simt, chiar și cu zăpadă înghețată pe zona de landing.

Lungime

Mă așteptam ca 188cm să nu fie lungimea ideală pentru ieșirile în offpiste. Prefer schiurile mai lungi. Invictus are tot 188, dar e un cu totul alt gen de schi, acolo m-aș gîndi serios dacă am nevoie de ceva mai lung. Dar a fost o problemă inexistentă, am uitat să mă mai gîndesc la treaba asta după cîteva ture. De unde trag concluzia că 188cm nu ar trebui să îmi lezeze ego-ul în vreun fel. Da, aș încerca și probabil mi-ar și plăcea un Topaz de 195, dar nu mi-e rușine deloc cu schiul ăsta așa cum e. Pe de altă parte, aș zice să mergeți mai degrabă spre versiunea mai lungă, decît mai scurtă. E un schi prietenos, ușor și foarte manevrabil, mai scurt s-ar putea să fie prea scurt.

Concluzii (nu chiar finale)

Topaz e un schi excelent dacă știi pentru ce îl iei. E ușor, polivalent și prietenos. Face ce zice că face, e un schi no-bullshit. Mai mult, vine cu un tuning foarte bun din fabrică. Am montat legăturile și aia a fost tot, nu a fost nevoie de ceruire, de ascuțire/ rotunjire a canturilor. Totul bine. Evită zăpada înghețată și o să fie super distracție.

Dacă ești un schior intermediar care vrea să învețe, e o alegere bună, e un schi cu care poți crește, nu te penalizează. În plus, duce și știe mai multe decît lasă să se vadă la prima vedere. Pentru cine vrea ceva mai serios, din sezonul viitor va exista Topazz, un schi rigid și bad-ass cu lățime de 108mm.

Nu mă pot încă pronunța despre durabilitate, despre cum e în powder sau pe culoare expuse, dar sigur nu va fi o problemă lățimea culoarului, nu știu multe schiuri pe care să le poți controla așa ușor.

Cu un Topaz în picioare nici nu te vei plictisi în telescaun. Toată lumea trecută de o vîrstă va vrea să știe mai multe, își va aduce aminte de Naționale și Rubinuri și tot așa.

Și la final un bonus. Dacă decizi că vrei să cumperi o pereche de Topaz, acum ai un motiv în plus: un discount de 20%. Pentru asta trebuie să intri pe site, să plasezi comanda și să folosești codul ”derdelus”. Oferta e valabilă pînă pe 28 martie și e numai pentru Topaz.

9 ierni cu Armada ANT

BY Alex Borșan 9 January 2018 ECHIPAMENT, SCHI

După 9 sezoane a venit momentul să retrag ANT-urile. 9 ierni în care a devenit schiul care îmi va lipsi cel mai mult. Așa că, deși nu se mai fabrică de ani buni, pentru mine e momentul perfect să îi fac un review complet. În 9 sezoane am ajuns să îl cunosc foarte bine. Un review acum e perfect inutil, da, dar de ce ar fi asta o problemă? Mai ales că are obiectivitatea unei ode.

ANT-ul a fost produs între sezoanele 2005-2006 și 2011-2012. Inițial un schi foarte rigid cap-coadă, de la a doua generație a fost modificat puțin pentru a fi ceva mai prietenos – vârful a devenit mai moale. O perioadă a fost disponibil doar în varianta de 191cm, iar din 2009 a apărut și versiunea de 181. Mă îndoiesc că a fost vreodată un succes notabil de vânzări.

ANT a fost creația lui Anthony Boronowski un tip special cu totul, pionier a ceea ce azi se cheamă backcountry freestyle, genul mai discret dar și mai implicat în dezvoltarea produselor – schiuri, haine, accesorii. Vara asta a lansat Foehn, un brand de haine funcționale. Interesant e că Anthony l-a avut ca principal mentor pe JP Auclair, dar cele două modele (ANT și JJ) cu greu puteau fi mai diferite. Ce au, totuși, în comun e că ambele sunt niște schiuri la fel de speciale ca și creatorii lor.

ANT a stat mereu în umbra mult mai popularelor JJ sau ARV și a fost un schi mult mai conservator decât te-ai fi așteptat de la Armada. Nici un fel de rocker, 2 cm generoși de camber, radius de 27m, full sidewall. Dar fără metal, atenție, lucru destul de puțin obișnuit pentru un schi așa rigid. Modelul 2009-2010, cel care face obiectul articolului, era prezentat astfel:

”Despite all the interesting design concepts floating around powder skis these days, Armada has come a long way on good ol’ bomber fat skis. Anthony Boronowski couldn’t agree more, which is why his signature ski is built to do one simple thing: haul ass in the backcountry. The Armada ANT translates power directly, and the superfat shovel plows through the uncut snow no matter how fluffy or wind-beaten it is. Basically, the Armada ANT can handle any terrain you throw at it like a tank, without weight as much as a tank”.

De obicei, producătorii, mari mai ales, au prostul obicei de a prezenta fiecare model ca și cum ar fi unicul de care ai nevoie în viața asta de schior. Și, oricum, cea mai mare realizare umană. Armada aici face ce trebuie: descrie corect si fără floricele un schi destul de tradițional, cu excepția faptului că e twintip. Atenție la cuvintele cheie: bomber, haul ass, power, tank. Destul de clar, aș zice.

Deci, cum a fost să schiez ANT-urile atât timp? Am încercat să îmi aduc aminte cum a fost la început pe ANT. Veneam după câteva ierni pe Mantra, un schi destul de solid și el. Dar mai îngust, cu radius mai mic, mult mai adaptat pentru pârtie. Un all-mountain foarte capabil, cu un feeling de schi de GS lat. ANT-ul pe pârtie, unde l-am schiat prima dată, era greu de manevrat la viteze mici. Nu greu, totuși ANT are puțin sub 2 kg, ci greoi. Dar, pe măsură ce viteza creștea, și ANT-ul începea să dea semne de viață inclusiv pe pârtie. Relația noastră a început când am început să înțeleg ce vrea de la mine.

ANT-ul a stat în garaj lângă un JJ de 195 cm. În zilele foarte bune, era limpede cu ce voi ieși. Dar la fel de limpede era alegerea și în restul zilelor, care sunt și mult mai numeroase. Și totuși, ANT-ul știa bine și în powder, ajutat și de greutatea redusă. La momentul lansării sale era, de fapt, cel mai lat schi din gama Armada, cu 107 mm. Știa bine, dar în alt fel. Mereu mi s-a părut că geometria vârfului aducea cumva a celei folosite de Rossignol pentru B-Squad-ul de acum 10-15 ani. Vârful era esențial pentru cum ANT-ul reușea să intre în powder sau în orice fel de zăpadă.

Diferența dintre ANT și schiuri mai normale, să zic așa, e că nu simțeam nevoia să schimb abordarea în funcție de zăpadă. Cu timpul am început să am încredere în ANT-uri. Nefiind chiar cel mai manevrabil schi, mă obliga să mă hotărăsc la linia pe care o voiam și apoi să mă țin de ea. Dar chiar nu conta ce zăpadă urma să întâlnesc, iar treaba asta face să crească încrederea nu doar în schi, ci în mine ca schior. Vârful aproape ascuțit făcea lucrurile simple, zona mediană rigidă și mult cambrată făcea lucrurile sigure, iar coada solidă dar și aproape dreaptă făcea ca lucrurile să fie rapide. Cam asta ar fi ANT-ul pe scurt, luat secțiune cu secțiune.

ANT-ul trebuia manevrat hotărât, dar cu grijă. Fără mișcări bruște. Nu puteai să te decizi dintr-o dată că trebuie să pivotezi scurt în loc să virezi larg. Puteai, dar nu era un lucru înțelept de făcut. ANT-ul nu era un schi bun pentru dat prin pădure decât dacă știai destul de bine unde e fiecare copac. Când mă gândesc la schiat pow prin pădure, am ca reper JJ, nu știu un alt schi pe care să îl pot vira atât de ușor. Deci când spun că ANT era mai greoi, cu JJ fac comparația. Atâta timp cât virajele erau largi și viteza bună, totul era perfect, ANT-ul era un schi aproape prietenos.

Cred că orice schi bun, orice schi cu caracter, are o super-putere. Super-puterea lui ANT asta era: putea să treacă prin orice, atâta timp cât eu, schiorul, eram hotărât și cu picioarele pregătite. Zbura inclusiv pe iarbă. Știi zilele alea de primăvară, când văile încep să fie intersectate de limbi de iarbă? Cu ANT-urile nu mai era nevoie de opriri – genunchi flexați, poziție centrată, linie dreaptă si așteptam liniștit să ajung din nou pe zăpadă. Fiind așa drept și rigid, nu foarte lat, și destul de ușor, era un schi bun inclusiv în moguli. Sigur mai bun decât Mantra (prea greu), sigur mai bun decât JJ (prea lat). Nu la fel de bun ca ARV, la care genele de freestyle sunt foarte puternice.

Pe pârtie ANT nu era în elementul lui. De fapt, nu pârtia era problema, ci pârtia aglomerată și, deci, viteza mică. Dar sigur nu era un carver, îi lipsea rebound-ul de la ieșirea din viraj. Aici se simte că ANT nu avea nici o urmă de metal. Lemnul are alt fel de energie, se descarcă mai greu. El Dictator, modelul prin care Salomon a transformat visul lui Kaj Zackrisson în realitate, o bestie absolută de schi, avea o construcție la fel de simplă cu ANT-ul – sare în ochi lipsa metalului. Referința la El Dictator nu e deloc întâmplătoare, ideea acestui articol venind de aici: Ultra-long term ski test: Salomon El Dictator (2011-12).

ANT nu a fost un schi fun. Nu ca JJ, nu ca ARV. Dar făcea ca orice fel de zăpadă să fie fun nu doar schiabilă, oricât ar fi fost de greu de schiat. Cu ANT știam, deci, că orice zi de dat, e o zi bună de dat. Pe de altă parte, cu un ANT nu aveam nici o scuză. Avem alte schiuri pentru zile în care nu eram convins sau leneș. Până la urmă am ajuns să ne înțelegem chiar și în situații din astea.

Ce e cu adevărat interesant e că, deși rigid și ușor, ANT-ul era foarte stabil și păstra mereu contactul cu zăpada. Zero vibrații. Un mix foarte bun de geometrie, rigiditate și greutate, lucru foarte greu de nimerit.

Uitându-mă în spate, e aproape incredibil că o pereche de schiuri a rezistat atât timp, cu atât mai mult cu cât a fost schiul pe care îl luam când situația era incertă sau proastă. Astăzi e plin de zgârieturi adânci peste tot, ca un câine de luptă. Topsheet-ul a început să se desprindă de pe una din cozi. După ce am scos pietre, lemne, sârme sau cuie, talpa nu mai alunecă așa cum ar trebui. Are cantități semnificative de cofix și rășină și e și motivul pentru care am decis să îl retrag, în cele din urmă. Dar l-am schiat 9 sezoane, iar asta îl face, de departe, cel mai rezistent schi pe care l-am avut vreodată. Și, cu siguranță, este și schiul pe care m-am dat cel mai mult.

Dacă azi mă dau mai bine decât acum 10 ani, și sunt sigur că așa e, e și pentru că m-am dat mult timp pe schiul ăsta.

Povestea nu e obligatoriu să se termine aici. Pentru că știu sigur că încă sunt ANT-uri pe-acolo care nu au fost montate. Și oricât de mult îmi place să încerc lucruri noi, sunt sincer convins că un ANT are zilele lui când nu sunt multe schiuri la fel de capabile.

Cum îmi aleg clăparii?

BY Alex Borșan 9 November 2017 CLĂPARI, ECHIPAMENT

Acum două ierni am închiriat clăpari pentru prima dată în ultimii 20-25 de ani. Am ajuns complet neechipat în Val Thorens și a trebuit să închieriez echipament. Știu, de râsul curcilor. Un munte imens, cu câteva sute de km de pârtie, la altitudine și tot ce trebuie să fie bine. Doar că nu a fost bine, și nu din cauza blugilor în care am schiat (e un început în toate, nu?). Schiurile, treacă-meargă, am primit un all-mountain de pârtie mai îngust decât orice mi-aș dori în viața asta, dar am mai schiat pe schiuri de împrumut, nu e nimic grav.

Cu clăparii, însă, a fost o cu totul altă discuție, erau largi, moi și miroseau a șobolan. Mi-am adus aminte de toate discuțiile interminabile pe care le-am avut pe tema asta de-a lungul timpului cu aproape toți prietenii mei schiori și cred că unul din motivele pentru care mulți oameni nu se bucură de schi așa cum trebuie sunt clăparii. Cei de închiriat oricum sunt niște catastrofe, dar acum mă refer la cei pe care ajungi să îi cumperi.

Clăparii sunt cea mai importantă parte a echipamentului de schi. Sunt ca direcția la o mașină, pentru că e partea din echipament care intră în contact direct cu corpul schiorului, deci de aici începe controlul schiului. Dacă sunt bine aleși și potriviți cu atenție, schiatul devine o bucurie chiar și cu schiuri de împrumut. Dacă nu, îți vei urî viața fără să știi exact de ce.

Înainte de a trece la cum alegi un clăpar, trebuie spus că un clăpar nu trebuie să te chinuie în nici un fel. Chiar și un clăpar foarte îngust și rigid trebuie să lase loc pentru circulația sângelui și nu trebuie să pună presiune aiurea pe picior. Pe de altă parte, un clăpar nu e comod, e un echipament sportiv cu un scop bine definit: te ajută să controlezi schiurile. Cu cât e mai strâns, cu atât controlul va fi mai bun. Și deja vorbim de “fit”. Din fericire, dacă nu ai picioare complet atipice, majoritatea clăparilor de azi sunt ușor de termoformat.

1. Nu-ți asculta prietenii

Nu există un clapăr bun pentru toată lumea. Dacă amicul și-a luat niște <insert brand și model> după care salivezi, nu te grăbi să îți iei același lucru, e foarte posibil să nu îți vină bine. De asemenea, nu ar trebui să conteze prea mult culoarea sau alte detalii cosmetice și/ sau estetice. Da, atât de importanți sunt clăparii. Nu ai opțiunea “îmi plac ăștia, dar i-aș fi vrut pe negru mat”.

2. Nu te grăbi

Clăparii se probeaza încet. Foarte încet. Întăi cauți un clăpar plecând de la lungimea piciorului (cm ideal), după care te interesează lățimea clăparului. Asta variază de la 93mm – un clăpar de race, la 103mm – noul Dynafit Hoji, de exemplu. Clăparii de touring/ freeride, în care trebuie să stai o zi întreagă și să mai și urci, sunt ceva mai lați.

Clăparii se inchid încet, fiecare clapă la 1-2 minute. În tot timpul ăsta ar fi bine să mergi prin magazin. Să zicem că până la urmă, împreună cu omul din magazin care te-a asaltat cu sfaturi și întrebări relevante, te-ai hotărât la un model. De aici începe procesul de termoformare a ciorapului, pe care fie îl face omul din magazin, fie îl faci tu acasă.

3. Mai bine mai mic decât mai mare

Atenție mare, asta e o capcană în care se cade ușor. La inceput orice clăpar trebuie să pară mic. Dacă e mare sau prea comod, schimbă-l cu ceva mai mic. Toți clăparii pierd câțiva mm în primele zile de folosință. Dacă e prea comod înseamnă ca e mare, iar un clapar mare nu e eficient, și poate duce la accidentari. De la entorse de gleznă până la fracturi de tibie. În plus, un clăpar prea mare te poate face un schior prost.

4. Probează și fără ciorap

În mod normal, clăparul trebuie probat și fără ciorap (liner). Se scoate ciorapul, se bagă piciorul în așa fel încât vârfurile degetelor să atingă interiorul clăparului. Acum între câlcâi și partea din spate a clăarului rămâne un spațiu. De cât de mult spațiu rămâne depinde cât de strâns pe picior va fi clăparul:
1 – 1,5cm – clăpari pentru schiori avansați-experți care vor un clăpar foarte strâns pe picior pentru un control cât mai bun al schiului;
1,5 – 2cm – e distanța ideală pentru un schior intermediar-avansat și care vrea să progreseze;
2 – 2,5mm – e un fit mai relaxat, pentru un schior începător-intermediar, interesat mai mult de confort decât de performață

5. Nu există jumătăți de număr

Ăsta e un subiect interesant. Jumătățile de număr vin din ciorapul interior (liner), nu din gheată shell. Un clăpar 28 va avea același shell ca unul 28,5, dar liner-ele vor fi diferite. E, deci, cu atât mai important să probezi clăparul fără liner.

Ar fi o idee bună, deci, să probezi și liner-ul fără gheată. E foarte posibil să ajungi la concluzia că shell-ul e bun, dar ai nevoie de un alt liner (vezi Intuition, de exemplu), mai ales că la unele modele, linerele sunt mai slabe calitativ (primul exemplu care îmi vine în minte e La Sporitva Spectre).

6. Reglaje standard

Tibia trebuie să fie strânsă uniform și ferm. În mod normal, clapele trebuie închise pe unul din nivelele medii, pentru a nu deforma gheata. Majoritatea clapelor vin și cun un reglaj micro, folosește-l cu încredere. E foarte important și unghiul pe care îl face clăparul. Clăparul meu de alpin, un Full Tilt Seth Morrison, e foarte lăsat pe față. Atăt de mult încât după prima tură cu Spectre am crezut că nu mai știu să schiez și că o să cad pe spate. Știu că nu e chiar corectă comparația, dar ați prins ideea. La mulți clăpari treaba asta se reglează. Un alt reglaj important e “canting adjustment” și e pentru persoanele cu picioarele deformate (cracanate sau in X). Citește cu încredere și atenție manualul de utilizare.

Orice schior, oricât de începător ar fi, trebuie să investească într-o pereche de clăpari potriviți. Nu împrumutați, nu SH, noi-nouți. Poți închiria schiurile oricând, dar vrei clăparii tăi, crede-mă.

Despre lungimea schiurilor

BY Alex Borșan 25 October 2017 ECHIPAMENT, SCHI

Foto credit: Snow Trax Store

Lungimea schiurilor este unul din factorii esențiali în alegerea unei noi perechi. De cum o nimerești depinde modul în care te vei înțelege cu schiurile.

Deci, cât de lung trebuie să fie viitorul meu schi? Raspunsul este foarte simplu: depinde. Sunt multe variabile de luat în calcul – tipul schiului, tipul schiorului, tipul de zăpadă și lista poate continua. Există schiori care au același model în 2 lungimi diferite, fiecare cu altă destinatie, freeride și touring, de exemplu.

Când vei merge la un magazin să îți cumperi schiuri, una din primele 3 întrebări pe care le vei auzi va fi “ce înălțime ai?”. Pe fond, însă, întrebarea este parțial greșită. Înălțimea nu are foarte mult de-a face cu lungimea schiului, ci greutatea este factorul principal. Pe de altă parte, între greutate și înălțime există, în general, o oarecare proporție comună la adulți. Dar ce va alege un schior de 160 cm și 90 de kg vs. unul de 160 și 55 de kg?

Răspunsul ar fi undeva mai în profunzime. De fapt nici măcar greutatea nu este factorul determinant ci forțele la care este supus schiul când îl călărim la vale. Fizica nu a fost tocmai disciplina mea preferată, dar atâta lucru am ținut minute: forța = masă x accelerație. Deci forța pe care o pune un schior în schiuri are legătura cu masa corporală, condiția fizică și nivelul tehnic. Așadar întrebarea care ar trebui sa v-o puneți (sau să vă fie pusă în magazin) este de fapt triplă:
– ce greutate și înălțime ai
– cum stai cu condiția fizică
– cât de bine te dai.

Mai apare o problemă: diferite tipuri de schiuri au lungimi nominale apropiate, dar lungimi efective mult diferite. Lungimea nominală este cea care apare inscripționată pe schiuri, cea efectivă este lungimea care intră în contact cu zăpada. E esențial cât cant vei avea în viraj. Exemplu practic: un schi de GS de 180 cm are lungimea efectivă în jur de 170cm, iar un schi de freeride cu rocker pe față nu va depași 140 cm, iar un schi de powder de 180 cm poate avea sub 1m. Asta inseamna că un schi de freeride ar trebui sa fie mai lung decat un carver.

Ce e de comparat aici: (100 + greutatea schiorului) vs. (lungimea schiului).

În general schiorii avansați preferă schiuri mai lungi pentru că merg cu viteze mai mari dar și pentru că în general pun mai multă forță în schiuri. Asta dacă nu vorbim de slalom, unde cu cât mai scurt, cu atăt mai manevrabil.

Dacă tot am adus în discuție viteza, care e legătura cu lungimea? Se zice că un schi mai lung e mai stabil la viteză, dar și asta e o afirmație parțial greșită. Stabilitatea e dată în primul rând de rigiditate si de radius. Adică de materialele folosite și de geometria schiului. Dar, în general, cu cat e mai lung schiul, cu atât va avea și un radius mai mare. Și va fi mai stabil în linii drepte sau viraje largi.

E recomandat ca începătorii să se orienteze către schiuri mai scurte, cu diferența dintre cifrele de mai sus în jur de 15-20), mai moi și cu radius mic sau mediu. Intermediarii pot să pună câțiva centimetri în plus și să vadă mai multe tipuri de schiuri, să testeze pe cât posibil lungimi diferite ale aceluiași model.

Pe net sunt tot soiul de tabele care dau lungimea ideală a schiului. Nu le luați ca fiind 100% valabile, sunt în cel mai bun caz orientative. Prefer “formula” de mai sus pentru că e ușor de reținut și e un punct bun de începere a discuției din magazin sau a documentării online. Dacă ți se pare prea complicat, suntem aici, întreabă-ne orice.

Acest articol a fost publicat inițial în 2009.

Tuning în regim de antrepriză proprie

BY Alex Borșan 16 May 2017 ECHIPAMENT, SCHI

Dacă sunteți cu adevărat pasionați, dispuneți de ceva bani și timp liber, am să explic mai jos cum puteți să reparați/ întrețineți singuri niște schiuri – cea mai simplă tehnică, cea mai folosită și cea mai la îndemână, un fel de “do it yourself”.

Înainte de a începe aș dori să precizez că timpul mediu de tuning complet la o pereche de schiuri trece de 2 ore, asta în condiții normale. Se crează enorm de multa mizerie, iar materialele necesare nu sunt chiar la îndemână. Totuși, consumabilele se găsesc din ce în ce mai ușor și la noi prin supermagazinele mari (ceară, cofix) și oricând pot fi comandate online. Prețul materialeor necesare depășește uneori imaginația, fie ea și bogată a unora dintre noi.

Sa incepem cu inceputul: aveți nevoie de orice fel de încăpere bine luminată, aerisită și unde puteți curăța cu ușurința. Dacă nu aveți o sursă de lumină adecvată în încăpere, recomand să folosiți o veioza sau o lampa frontală.

Aveți nevoie de o masă/ banc de lucru, grea, rigidă și stabilă în toate direcțiile. Marii producători (Toko, Swix, Holmenkol) comercializează și astfel de mese, dar costul e foarte ridicat (aprox. 400 euro). Vă puteți construi singuri una, sau vă puteți folosi de ce aveți. Stabilitatea este esențială. De aici pornește totul!

Sistemul de fixare a skiurilor trebuie să fie unul format din 3 piese, nu 2 cum sunt cele mai ieftine. Există mai multe posibilități de prindere a skiului în funcție de ce procedură urmăriți să faceți.

Ascuțirea canturilor

Canturile au 2 fețe: una interioară, pe talpa schiului, și una exterioară pe peretele lateral al schiului. Pentru o mai ușoară comunicare le voi numi cant interior și cant exterior. Fiecare dintre acestea se va ascuți în mod diferit respectând anumite caracteristici. Putem folosi fie dispozitive cu unghi reglabil sau fix (30-150 euro), fie șabloane de un anumit unghi (30-6o euro) + pilă bastard (30-50 euro).

Pentru un uz general recomandarea este ascuțirea la 88-89 grade. Cantul interior se va ascuți la un unghi între 0,5 și 1 grad după aceleași considerente. Dupa ascuțire, canturile vor fi finisate folosind pietre abrazive de diferite durități, pile diamantate și gume abrazive.

Nici un cant nu se ascute la 90 grade! Unghiul cel mai mare la care un schi poate fi ascuțit este de 89 de grade (mă refer aici la cantul exterior) iar cel mai mic este de 83 de grade. Unghiul este ales de schior sau/și omul de service în funcție de schi și de calitățile/dorințele schiorului. Nu voi detalia aici caracteristicile fiecărui unghi pentru că e un al subiect cu totul, dar ideea de bază e că un unghi mai mic înseamnă control mai bun pe zăpadă tare.

Porțiunile terminale ale canturilor, înspre vârful și coada schiului, nu se ascut.

Recomand ascuțirea canturilor la o perioadă de aprox 10 zile de schi, depinzînd și de starea zăpezii și de modul general de folosire a schiurilor. Un tratament pe care îl recomand chiar după fiecare zi de schi este debavurarea canturilor. O puteți face la finalul zilei, folosind o piatră abrazivă sau pilă diamantată umezită, trcând-o cu grijă de-a lungul schiului la nivelul ambelor fete ale canturilor, până ce canturile capăta proprietățile dorite. Dacă o faceți cu atenție, nu se va modifica unghiul cantului.

Curățarea bazei (tălpii) schiului

Se face mai întâi cu o lavetă cu apă. Pentru degresare și îndepărtarea impurităților, puteți folosi clasica parafină, dar care e greu de găsit, sau soluții de tip base cleaner (20 euro) aplicate cu laveta. Abia după curățire și uscare se poate trece mai departe, un lucru foarte important.

Reparații cu cofix pe baza schiului

Se folosesc fie baghete cofix (2 euro/ bucata), care la flacără pot fi folosite pentru astuparea defectelor de mici dimensiuni, sau p-tex strips (2euro/ bucata) aplicate la cald cu ajutorul pistolului de cofix (70 euro) pentru defecte mici și medii. Pentru defectele mari am folosit cu succes rășina epoxidică (poxipol), dar intru într-un capitol de “ski surgery” care, de asemeea, nu face obiectul acestui articol.

Îndepărtarea surplusului de cofix din defecte se face cu ajutorul scraper-elor metalice (10-15 euro). Finisarea și obținerea unei planeități se face ulterior cu hârtie abrazivă fină aplicată pe o bucată de plută creată în acest scop (15 euro). Verificarea cea mai simplă a planeității se poate face prin poziționarea perpendiculară pe tala schiului a scraper-ului metalic și aplicarea unei surse de lumină din lateral; dacă baza e perfect plană, lumina nu va trece. După acest procedeu este imperativă ceruirea schiului! Se va curăta mai întai talpa cu soluție base cleaner.

Observație: vă dați seama că în nici un atelier mare nu stă cineva să picure cofix în găurile de pe schiurile voastre. Există aparate care aplică un strat de cofix pe toată talpa schiului, schiul intră apoi într-un angrenaj ce foloseste 3 role cu hârtie abrazivă ce reduc și asigură planeitatea bazei și a pereților laterali, se ascut totodată și canturile la 90 de grade. Schiul este (tot automat) și ceruit cu o ceară comună, ieftină fără proprietăți ieșite din comun, iar surplusul nu este îndepărtat. Un cant are în medie 2 mm, deci și baza are aceeași grosime. O reparație de genul acesta, care scutește serviceman-ul de multă transpirație, vă ia cam 0,4 mm din bază și scurtează drastic viața schiului, însă vă ofera o bază ca oglinda, perfectă și absolut plană. Nu folosiți acest tip de reparție decăt dacă schiul vostru a suferit N reparații/ peticiri cu cofix și nu mai poate suporta altele. Atunci acest procedeu este foarte necesar.

Magazinele mari de închirieri de schiuri folosesc intens acest procedeu rapid, atât cât schiul permite, iar apoi le scot la vânzare. Așa se explică și aspectul excelent al schiului la exterior și problemele legate de bază și canturi care apar ulterior achiziționării. În concluzie, încercați să aflați ce fel de reparație (automat sau manual) practică serviceman-ul vostru și dacă este ceea ce doriți voi.

Recomand reparțiile cu cofix ori de căte ori sesizați o zgârietură, defect sau lovitură pe talpa schiului, urmată apoi de ceruire. Asta va prelungi viața schiului.

Recomand reducerea bazei schiului la o mșsină în momentul în care reparațiile cu cofix depășesc 30% din suprafața bazei schiului. Nu abuzați de reparațiile automatizate, chiar dacă vă oferă o bază superbă, net superioară ca aspect reparațiilor manuale cu baghete cofix, se pierde foarte mult din cant și schiul va avea o viață scurtă.

Ceruirea

Operațiune esențială. S-au dezvoltat zeci de tehnici de ceruire. După felul în care un schi este ceruit se poate caștiga un concurs. Prețurile cerurilor variază între 15 și 300 euro pentru 1cm cub!!! Există ceară pulbere, lichidă, solidă sau gel. Service-urile folosesc în general o ceară de slabă calitate, care este utilă, în opinia mea, numai pentru depozitarea schiurilor în afara sezonului. Voi detalia cea mai folosită tehnică, cu ceruri accesibile ca preț dar de calitate, de la Toko, Swix, Homenkol (sistemele în 3 culori 15-30 euro/ cutia).

Înainte de ceruire, curățați baza schiului cu base cleaner. Ceara se aplică pe suprafața tălpii acoperind-o în proporție de 20-30%, prin aplicarea batonului de ceară pe suprafața fierbinte a fierului de calcat picurînd astfel pe talpa skiului. Pentru întinderea ei, se va plimba fierul de călcat pe suprafața bazei. Folosiți orice fier de călcat cu termostat; temperatura de aplicare este menționată pe fiecare cutie de ceară (în general 90-100 grade). Un fier Toko costă 50-100 euro.

Eu folosesc ceară galbenă în mod obișnuit la o temperatură a aerului de 0/-5 grade, cea albastră sub -5 grade si roșie peste 0 grade. Puteți aplica mai multe sraturi de ceară dar este absolut necesar să îndepărtați complet surplusul de ceară după fiecare aplicare.

Ceara care contează este cea care râmăne în baza schiului, nu cea vizibilă care excede la suprafață. Surplusul de ceară poate fi lăstat pe loc doar dacă doriți să depozitați schiurile pentru o mai mare perioadă de timp. După îndepărtarea cerii se utilizează perii cu diferite durități și diferite tipuri de peri (plastic, sârmă) pentru finisare (20-80 euro). Ceruirea la cald o recomand după fiecare 5-7 zile de schi, dar poate depinde de condițiile zăpezii sau temperatură.

Observație: puteți cerui și schiurile de tură similar, pieile de focă nu vor fi afectate. Nu ceruiți la rece cu ceară pentru cald. Se va desprinde rapid de pe schiu, iar dacă folosiți piei de focă se va lipi de acestea.

Mai multe informatii, poze și filme, prezentare cataloage, scule, manuale de reparații și multe altele pe site-urile marilor producatori: Swix, Toko si Holmenkol.

Spor!

DISCLAIMER: Toate cele prezentate mai sus au doar caracter informativ! Este o selecție de tehnici pe care am alcătuit-o după mai mulți ani de experiență practică, discuții cu alți oameni pasionați de așa ceva și sportivi profesioniști și după studierea mai multor tehncici de tuning. Nu îmi asum nici o răspundere dacă, folosindu-vă de informațiile de mai sus, vă distrugeti echipamentele. Toate informațiile prezentate aici au ca sursă manualele producătorilor de echipament de ski service.

Acest articol a fost scris de Radu Solo și postat inițial pe 21 februarie 2011. Îl republicăm cu mici modificări.

Topaz și Topazzz

BY Alex Borșan 13 April 2017 ECHIPAMENT, SCHI

Una nouă despre Schiuri Reghin, pentru că am văzut poza de mai jos pe care mi-aș pune-o poster mare undeva în casă. Schiorul e Paul Pogo, câștigătorul de la Oslea, printre altele, sau tipul cu filme tari din Bâlea, deci eachipa Schiuri Reghin face bine ce face.

Primul schior din echipa zburătorilor frecvenți schiuri Reghin, Pogo Paul, testează un model de talpă Topazzz cu grad…

Posted by Schiuri Reghin on 12 Aprilie 2017

După Combi-R, gama de pârtie pentru toată lumea, oamenii au anunțat gama Topaz. În momentul ăsta poți plasa o precomandă pe site pentru unul din cele două modele.

Pe site scrie așa: “Topaz e un model polivalent de off-piste. La construcția lui am ținut cont în primul rând de raportul greutate-performanță și în al doilea rînd de ușurința în utilizare. Datorită greutății reduse, Topaz e un schi ideal pentru ture lungi, fără a pierde nimic din plăcerea de a coborî.”

Fișa tehnică spune că versiunea de 188cm va avea doar 1600 de grame, cu un profil 130-100-119 și radius de 21m.

Dar mai există și Topazzz, schiul de powder/big-mountain. Și mâ întorc iar la poza cu Paul, care fix “big-mountain” spune. Chiar și Topazzz e un schi foarte ușor, dacă te gândești că are în jur de 1900gr la 190cm (120mm sub clăpar). Cu alte cuvinte, fabrica din Cehia livrează bine.

Ambele modele, împreună cu gama Combi-R, pot fi comandate acum la un preț special și livrate în toamnă. Eu zic că merită studiate și schiurile și oferta.

10 schiuri interesante sezonul ăsta

BY Alex Borșan 25 October 2016 ECHIPAMENT, SCHI

Scriam cu ceva timp în urmă despre trendurile din schi în perioada care urmează, să zicem 2-3 ani. Dar ce se întâmplă anul ăsta, care sunt modelele care merită ceva mai multă atenție? Articolul ăsta e un fel de compilație a celor citite pe net. Nu am testat nimic, nu am pus mână pe mai nimic nou. Sunt schiuri care din descrierile producătorilor și a celor care au avut deja câteva zile pe ele par să iasă în evidență. Cu o singură excepție, e vorba de schiuri all-mountain cu înclinații mai degrabă spre off-piste, de la producători mai mici sau mai mari. Cei mici vând direct de pe site-urile lor, pe cei mari îi găsiți prin cele câteva magazine de la noi sau pe site-urile clasice (Blue Tomato, Telemark Pyrenees, etc).

Bun, ca să nu o mai lungim, iată propunerile mele în ordine lățimii.

1. Black Crows Arto

Nu am mai schiat de mulți ani un schi de pârtie, cu atât mai puțin unul de GS. Dar Arto m-a făcut să îmi pun problema că poate ar trebui. Arto e la fel de adaptabil ca Nocta, ca să vorbim tot despre Black Crows, doar că e în celălalt capăt al spectrului. Ar trebui să prind Poiana pustie, într-o zi rece de marți să zicem, cu zăpadă bună și perfect bătută. În plus, ar trebui să bag sală intensiv de pe acum ca să fiu sigur că mă ridic la nivelul cerințelor.

Dar cum ar fi? Senzația aia că ești într-o locomotivă pe șine și tocmai ai intrat cu viteză prea mare într-un viraj prea strâns și să ieși din viraj mai tare decât ai intrat. Și să cauți rapid următorul viraj ca să vezi la câte G-uri poți rezista… Un singur amendament: sănătatea ligamentelor genunchilor nu ar trebui să fie prima prioritate. Și oricum, nu ai cum să bagi prea multă sală, e aproape noiembrie.

2. Nordica Enforcer 93

În mod normal aș fi mers către varianta mai lată, de 100mm, dar din ce se aude, Enforcer 93 e un schi mai țeapăn și asta îl face extrem de interesant. Ca în cazul multor modele din listă, și aici vorbim de 2 straturi de titanal. L-aș lua fix ca un schi de toată ziua, de dat pe oriunde și oricând, mai puțin în zilele alea când știi că ai nevoie de ceva lat.

Sunt destul de sigur că varianta de 193 e de bază atât pe pârtie, cât și pe un Carp dat rapid. De fapt cred că ăsta e cuvântul de ordine: rapid.

3. Salomon MTN Explore 95

MTN Explore 95 e schiul de tură al lui Mike D. Acel Mike D, da, care cu vârsta a început să practice destul de des tură, după cum se vede și în seria Salomon TV. Ca să fiu sincer, e prima dată când mă gândesc la un set-up complet Salomon: schiurile astea, clăparul MTN Lab și legăturile MTN low-tech. Mai mult din cauza clăparilor. În orice caz, iau în calcul un schi mai de touring decât ce am acum – Armada Invictus 108 Ti, care e foarte tare doar că greutatea nu prea îl recomandă pentru touring. Iar Salomonul ăsta nou pare să bifeze multe puncte: lățime bună, lungime ok – chiar dacă aș prefera mai lung de 184, greutate foarte bună – undeva pe la 1600 de grame. În plus e mai țeapăn, în special pe zona mediană și coadă.

4. Armada ARV 96

ARV a fost unul dintre schiurile care mi-au plăcut cel mai mult din gama Armada. Asta până acum 2-3 ani când au încercat să îl facă mai potrivit pentru piața europeană și l-au dotat cu două plăci de titanal. Rezultatul nu a fost rău deloc, dar spiritul lui ARV e altul.

Din fericire, cei de la Armada s-au prins și așa a apărut linia Invictus. Iar de anul ăsta ARV revine la conceptul inițial: schiul cu care te poți distra oriunde, oricând. Ca să fie siguri că oricine își găsește ARV-ul potrivit, există 3 lățimi: 86, 96 și 106mm. În mod normal aș alege 106, dar ceva îmi spune că 96 s-ar putea să fie mai bun pentru un schi pe care îl vrei lejer. În orice caz, când mă gândesc că iarna asta e posibil să schiez destul de des cu un copil în rucsac sau, în anii care urmează, cu un copil pe lângă mine, la schiul ăsta mă gândesc.

5. Dynastar Pro Rider

Cu câteva săptămâni înainte ca Dynastar și Aurelien Ducroz să anunțe că nu vor mai continua parteneriatul, au apărut informațiile oficiale despre acest model. Se știa din primăvară de existența lui, dar abia acum în toamnă s-a făcut complet lumină. Deci, care să fie cel mai radical schi al acestui sezon? Nu cred că greșesc dacă pun în capul listei noul Dynastar Pro Rider, deși nu îmi dau seama cât e de nou. Din meniu: o singură dimensiune disponibilă (192cm), legăturile se montează la -13cm (!!!), iar schiul cântărește 2,6 kg. Rocker? Nu chiar: 5 mm de camber old-school. Se cere asortat cu Look Pivot 18 și Lange XT 130.

Pe schiul ăsta scrie “back to the future”, oriunde în perioada 2000-2005. Salutăm și grafica corespunzătoare, care se regăsește și în gama de race. Căci, ce e Pro Rider dacă nu un schi de race pe Bec de Rosses? Dacă mă uit bine la lista, e modelul care mi s-ar părea cel mai potrivit pentru un schior de big-mountain în România. Doar să fie sigur că e schior, căci schiul ăsta nu va ierta pe nimeni.

Acum mă scuzați, am de făcut 100 de flotări numai pentru că m-am gândit la Pro Rider.

6. Down Showdown 105

Ai zice că 105 e lățimea cea mai populară, evident după 108, când vine vorba de all-mountain-uri serioase. Dar ce e complet unic în cazul lui Showdown 105 e lungimea: 202 cm. Și atât. Douâ straturi de titanal și doar 30 de perechi disponibile. Exclusivist e puțin spus. Nu știu să mai fie vreun schi de +2m pe piață în momentul ăsta. Iar prețul nu e deloc stratosferic – 650E cu comandă direct pe site-ul lor.

Down e un prodcător mic, european, care se mișcă foarte bine de ceva ani și feedback-urile pe care le au schiurile lor sunt excelente. În plus au un serviciu de client-service/ post-vânzare/ garanție prompt și rapid. Merită puțină atenție și celelalte modele.

7. Forest Lotor

Iată un schi cel puțin interesant de la un producător la fel de interesant. Forest sunt doi frați ingineri școliți bine și un art-director. Da, într-o perioadă de incertitudine economică și cu ierni din ce în ce mai slabe, băieții ăștia au decis să investească niște bani, timp și energie în schiuri. Cam atât de încrezători sunt în ce fac.

Schiurile sunt proiectate în Slovacia și construite în Cehia. Toată gama lor arată senzațional și, pe hârtie cel puțin, par să fie ce trebuie. Fiecare schi poate avea coada dreaptă, twin-tail, swallow-tail sau alpin (decupată pentru pieile de focă). Lotor e altfel. Lotor e un schi asimetric. Un concept nu neapărat nou și nu neapărat unic – vezi K2 Marksman, Lib Tech MegaPow, câteva modele de carving la Elan. Dar Lotor e, din nou zic, altfel. Pentru că ai 2 perechi de schiuri într-una. Le poți folosi pentru freeride – contact pe o lungime mai mare, viraje largi, viteză mare, sau pentru backcountry – contact pe o lungime mai mică, deși mai manevrabil și mai rapid în reacții. Sau cel puțin așa zic oamenii ăștia pe site. Vine chiar și cu coada “alpine”, dar numai pe pre-comandă. Clar aș testa oricând un Lotor de 187. Și orice alt model Forest.

8. Blizzard Cochise

Nu e tocmai o noutate, dar Cochise e unul din reperele în categoria asta. Nu e chiar ușor de schiat, e mai degrabă greu în actualul peisaj, dar e cât se poate de stabil și inspiră încredere indiferent de cum e zăpada sau terenul.

La un moment dat era semi-identic cu Voelkl Mantra, dar lucrurile nu mai stau deloc așa. Azi Mantra e un schi care încearcă să ajute convingă cât mai mulți schiori că e relativ ușor să schieze în offpiste. Cochise a ales alt drum – a evoluat către un all-mountain care recompensează schiorul tehnic și agresiv.

9. Whitedot R.108 Carbonlite

Whitedot sunt niște englezi care s-au apucat de treaba asta acum vreo 10 ani. Genul de englezi care sunt de găsit mai des în Chamonix, decât în Leeds unde le e sediul. Schiurile sunt fabricate în Europa, cel mai probabil în fabrici ale producătorilor mari. Au o construcție încântătoare, cu sidewall cap-coadă și o senzație generală de lucru foarte solid. Fred Syversen a făcut brandul celebru când cu “săritura” de 107 metri căreia i-a supraviețuit.

R.108 este, conform site-ului oficial, cel mai adaptabil model al lor. Iar în versiunea de 195 cm e un schi unic, căci nu știu să existe vreun schi de tură de dimensiunea asta. Cumva reușește să stea sub 2 kg, ceea ce iarăși sună foarte bine. Versiunea normală are 2,3 kg, deci oricum un schi destul de ușor pentru lugimea asta. Carbonlite pare că ar face echipă bună cu un Marker KingPin sau un Beast 14.

Ah, aruncați o privire și la ce le-a mai rămas din anii trecuți. S-ar putea să găsiți niște schiuri excelent lucrate la preț de Decathlon.

10. Voelkl Confession

Salutați-l pe înlocuitorul lui Shiro. Doar că nu e un continuator, ci un schi complet diferit, deși doar cu 2mm mai îngust. Dacă Shiro era un reverse camber foarte specializat pentru powder, Confession are o construcție mai clasică, cu ceva camber în zona mediană și coadă dreaptă. E un schi direcțional care, ce-i drept, va prefera zăpada mare dar cei care l-au testat spun că e mult mai adaptabil decât te lasă să crezi dimensiunile. Și că ar trebui privit ca un big-mountain charger. Alegerea lui Ian McIntosh și a lui Sam Smoothy, deci lucrurile tind să fie destul de clare. Nu m-aș lăsa intimidat, însă, și l-aș încerca într-o zi bună la Bâlea.

Asta e lista. sunt 10 schiuri care sunt interesante din punctul meu de vedere, deci alegerea a fost foarte subiectivă. Mi-ar plăcea foarte mult să știu ce modele vă interesează pe voi.

Sursă foto cover: Armada Skis. Celelalte imagini sunt de pe site-urile respectivilor producători.

Cum se schimbă schiul: câteva trenduri pentru următorii ani

BY Alex Borșan 3 May 2016 CLĂPARI, ECHIPAMENT, LEGĂTURI, SCHI, Uncategorized

S-ar zice că după vreo 10 ani de experimentat cu conceptul de “rocker” și geometria în 5 puncte, producătorii de schiuri au încheiat un nou ciclu de inovație. Cum vor arăta schiurile din anii viitori? Încercăm câteva previziuni.

Rocker e doar o altă tehnologie

Scurtă aducere aminte: rocker se referă la curbura pe care o face schiul în raport cu zăpada în zona vârfului și a cozii. Cu cât e powderul mai mare, cu atât zona de rocker va începe de mai aproape de clăpar. Sau va fi direct reverse camber, ca să știm o treabă. Geometria în 5 puncte se referă la lățimea schiului de la vărf spre coadă. Multe din schiurile de powder sunt construite astfel. Exemplu clasic e Armada JJ 195 (134 – 141 – 120 – 137 – 130mm), rocker pronunțat și pe vârf și pe coadă și un radius mic de 18 m. Majoritatea modelor all-mountain și multe din cele de pârtie vin astăzi în 4 dimensiuni. Au importat vărful în 2 dimensiuni și cu rocker, au păstrat coada clasică sau twin-tip, dar fără rocker.

Practic, în ultimii ani jocul care s-a dus a fost în această zona – profilul schiului, asta după o altă lungă perioadă în care s-a vorbit mai mult despre lățime. Azi rocker-ul e doar o tehnologie, un mod de a costrui schiurile, nu mai e singura tehnologie și singura manieră.

Revin schiurile clasice, dar nu chiar

O primă consecință: cei mai mulți producători introduc sau re-introduc modele all-mountain aproape clasice, carvere rigide în 3 sau 4 dimesiuni. E o întoarcere la rădăcini? Da și nu prea, pentru că spre deosebire de modelele de acum 10-15 ani, cele noi vin cu ceva rocker pe față, cu camber foarte mic – 1-2 mm, cam pe-acolo. flex progresiv, materiale ușoare și high-tech (vezi mai jos). Schiuri care vor forță, dar sunt schiabile și la viteze mai mici.

Primul exemplu care îmi vine în minte: Head a reintrodus seria Monster, dar nu ca schi de big-mountain cum era în trecut, ci ca mid-fat all-mountain pentru schiori avansați și experți. La fel și Nordica cu Enforcer, un alt model reinventat. Dar în jocul ăsta au intrat și producători new-school ca Armada (cu seria Invictus), Line (cu seria Supernatural). Până și Dynafit vine cu ceva în zona asta – acum câțiva ani era imposibil de imaginat un Dynafit care cântărește în jur de 2 kg, ca Chugach.

Pe de altă parte, nu vreau să știu ce e în sufletul oamenilor de la Volkl, la un an de când Mantra, unul din cele mai bine vândute schiuri din toate timpurile, a fost modificat în reverse camber. Cumva tot o vor drege: vor renunța la Shiro și lansează Confession, cam aceleași dimensiuni dar cu puțin camber și coadă dreaptă. Un schi care cere ceva atenție.

Blizzard, verii celor de la Volkl, au fost cu adevărat vizionari când au lansat Bodacious, Cochise, Bonafide sau Latigo – un all-mountain ulta subțire, doar 77mm în talie, dar un schi care are parte de mai puțină atenție decât merită.

Schiurile super late iau o pauză

Mda, după mai multe sezoane în care powder-ul nu prea s-a lipit de noi, tot mai mulți producători încep să renunțe la modele super-late (să zicem peste 120mm). Sau cel puțin au redus considerabil ponderea lor în viitoarea gamă. Nu înseamnă că dispar, ci că locul lor este gândit altfel. Cel mai probabil vânzările din ultimii ani nu au fost cele așteptate, așa că vezi punctul anterior.

Atomic mai are doar Bentchetler, Dynastar nu mai produce Cham 127, Kaestle a renunțat la emblematicul BMX 128. Schimbarea cea mai radicală o face Salomon cu seria QST care va înlocui Rocker2 și unde cel mai lat schi va avea 118mm. Da, K2 pare imun la trendul ăsta, dar chiar și ei fac schimbări – vezi cum s-a transformat modelul lui Seth Morrison.

Mai e o explicație: schiurile cu lățime de 100-115mm au devenit foarte capabile în powder din cauza modului în care folosite materialele ușoare, tehnologia rocker, geometria în 4 sau 5 puncte.

Piață pentru procătorii mici

Nu e vreun secret sau vreo noutate că în general inovația a venit de la producătorii mici, sau care erau mici la momentul respectiv și care erau nevoite să exploreze pentru a-și găsi un loc pe piață. DPS, Armada, Black Crows au avut un impact major în zona de freeride, freestyle sau alpine touring. Ce au început cele 3 branduri acum mai bine de 10 ani a devenit un standard: 5 dimensiuni, rocker, grafică cool. Da, nimic nu ar fi fost posibil fără Shane și Spatula, dar Volant s-a reporfilat pe schiuri pentru ruși, din păcate, uitând că Chubb sau Machete au existat vreodată.

Noul val de producători mici se axează pe două subiecte: sustenabilitate în relație cu mediul și calitate ridicată bazată pe materiale bine alese și mult hand-made. Câteva nume cel puțin inetersante de urmărit în perioada următoare: Down din Elveția, G3 din US, Forest din Slovacia. Sau Coalition – “we make women’s skis & snowboards that don’t suck”. Dar lista e cu mult mai lungă de atât. Ca întotdeauna, ocupă niște lăsate libere de marii producători – de exemplu dacă vrei un schi rigid, lat și mai lung de 190 pe la genul ăsta de branduri trebuie să te uiți.

Materiale exotice

E unul din cele mai evidente trenduri, indiferent că vorbim despre schiuri, clăpari sau legături. Dar păstrând subiectul schiuri, în special de aici vine capabilitatea schiurilor mid-fat de a schia foarte bine în powder, de exemplu. Vezi ce face Down, că tot îi aminteam câteva rânduri mai sus.

Nivelul de inginerie a crescut simțitor în ultimii ani pentru că într-un schi intră multe materiale – diverse esențe de lemn combinate în diverse feluri, aliaje de metal, laminate, kevlar, fibră de sticlă, diverse plastice, cauciuc și inevitabil mult carbon. Nici lipiciul nu mai e ce a fost.

Inovația se mută spre clăpari și legături

Era și timpul. Creșterea semnificativă a segmentului de touring, în special zona de alpine și free touring, a creat o cerere din ce în ce mai mare de echipament ușor la urcare și performant la coborâre. Ori asta presupune materiale ușoare și rezistente.

Carbonul a fost mult timp rezolvarea, dar are o problemă majoră legată de durabilitate. Plasticul rezista mai bine în timp dar nu era la fel de rigid. Legăturile în puncte erau foarte rigide și relativ sensibile. Lucrurile astea se schimbă de la an la an. Despre o parte din ele am scris cu ocazia review-urilor pentru Spectre și Beast.

Dacă în materie de schiuri există multe variante din care poți alege pentru alpine touring, la clăpari și legături abia în ultimii 2-3 ani au apărut cu adevărat alternative. Legăturile de tip Duke/ Adrenalin/ Guardian au avantajul incontestabil al DIN-ului mare, dar sunt descurajator de grele. Cu Marker KingPin, Dynafit Beast sau G3 Ion viața de amator de AT e mult mai bună. La clăpari lupta e și mai aprigă, din moment ce cam toți producătorii au lansat sau vor lansa echipament excelent. Până și Arc’teryx a intrat în lumea asta cu un model după care salivăm mulți, Procline. Cine nu a ținut pasul, a ieșit din joc – vezi Black Diamond în materie de clăpari.

Cum vor arăta iernile?

Pe de altă parte, e foarte posibil ca tot ce vorbim mai sus să fie grav afectat de iernile viitoare. Poate că schiul indoor nu va mai fi chiar exotic, cum e acum. Sau poate ne apucăm de studiat ce face Candide chiar și când nu prea e zăpadă.

Resurse: (1), (2).

Ce închiriez, ce cumpăr și când?

BY Alex Borșan 19 April 2016 ECHIPAMENT

De curând, printr-un concurs fericit de evenimente, am ajuns pentru o zi în Val Thorens. Știți genul – sute de km de pârtie, zeci de cabluri, aglomerație. Printr-un concurs de evenimente mai puțin fericit am ajuns fără nici un fel de echipament de schi. Așa că a trebuit să închiriez schiuri, clăpari, bețe și să împrumut o pereche de mănuși și niște ochelari. Cu împrumutatul a mers brici, cu închiriatul nu tocmai.

Să reiau puțin povestea. Am intrat într-un centru de închirieri care părea că are oferta cea mai bogată unde era un tip foarte dispus să mă ajute să găsesc echipamentul optim. Am cerut cei mai rigizi clăpari pe care îi are. Mi-a spus că nu are clăpari rigizi și mi-a adus un Salomon cu flex 90. După ce mi-a măsurat piciorul a decis că am nevoie de mărimea 300. După ce l-am pus în picior i-am cerut un 290. Care oricum era super larg chiar și după ce l-am strând cât am putut de mult. Ce să zic, comozi clăpari, dar mai potriviți pe post de cizme de ploaie decât pentru dat. Nu cred că m-am dat niciodată într-un clăpar care să reacționeze atât de greu la schimbările de direcție.

Schiurile au fost ok – un Volkl RTM 78 de 177. Descris pe site-ul oficial ca fiind “a high performance ski with a huge operating range for a massive audience, from intermediates to even expert skiers”. Aș fi luat un all-mountain, dar pârtiile era betonate în prima parte a zilei, majoritatea fiind pe fețe nordice și vestice. În plus, nu prea erau schiuri mai luni de 180. Revenind la RTM-ul meu, fix așa l-am simțit: ca un schi făcut special pentru centrele de închirieri, pentru schiori care nu își pun probleme prea mari în privința echipamentului. Un schi care își face treaba fără nici un fel de tresărire de personalitate. Ca filosofie, e exact opusul schiurilor care mă interesează. Oricum, nu am ajuns să simt prea bine schiurile din cauza clăparilor.

Așa că mi-am adus aminte de o discuție veche de când există centrele de închriat: ce închriez și ce cumpăr? Și când?

Soluția ideală e să nu închiriezi nimic. Să alegi echipamentul care ți se potrivește cel mai bine și să te bucuri de el. Dar nu toți trăim într-o lume ideală. Așa câ dacă te dai câteva zile pe an și simți că efortul financiar e prea mare, închiriază doar schiurile. Cumpără-ți o pereche de clăpari și crede-mă pe cuvânt că te vei bucura de ei.

Problema cu clăparii de închiriat e că sunt folosiți intensiv. Într-o stațiune ca Val Thorens, care vinde câteva milioane de zile de schi pe sezon, clăparii ăia vor avea cel puțin 100 de zile de schi pe sezon. Și vor fi folosiți cel puțin 2 sezoane, dacă nu mai mult. Tu te vei da 10-20 de zile pe an. Fă un calcul simplu și vei observa că niște clăpari de închiriat au echivalentul a 5-10 sezonae de dat. În plus nu există termenul de termo-formare, nici măcar de formare, pentru că vor fi folosiți de oameni diferiți cu picioare diferite. Așa că se vor lărgi și se vor lăsa într-un fel care nu te va ajuta deloc. Și cu cât sunt mai vechi, cu atât vor mirosi mai rău, în ciuda faptului că în centrele de închiriere sunt uscați și dați cu spray-uri anti-miros.

Și un calcul financiar: o pereche de clăpari vor costa cam 20-30 de euro/ zi. Mai puțin în extra-sezon, dar aici vorbim de schiorul obișnuit, care își ia o vacață de schi în februarie-martie, adică în sezon. În 10 zile de dat, ajungi cam la prețul unui clăpar mediu sau a unui clăpar bun cumpărat la reduceri. Șii când sunt reducerile? Fix în perioada asta. Încă mai poți prinde prețuri foarte bune la echipament din sezonul care s-a încheiat.

Clăparul e piesa esențială din mixul echipamentului. E primul filtru dintre schior și zăpadă. Cu cât ai un clăpar mai bine potrivit pe picior, cu atât schiul va reacționa mai bine la intențiile tale. Oricât ai fi de începător sau de avansat, clăparul te va ajuta sau te va încurca mai mult decât schiurile, mai mult decât legăturile. Nu mai mult decât tehnica, evident, dar de ce să te chinui cu un clăpar prost, când poți învăța repede cu un clăpar bun?

Tragem linie: oricine schiază cel puțin 10 zile pe iarnă ar trebui să își cumpere clăpari. Schiurile pot fi închiriate o perioadă, până când decizi ce vrei, ce ai nevoie, ce îți place. Într-un episod viitor vorbim despre cum să cumperi cei mai potriviți clăpari.

Cum să te dai cu un copil în spate

BY Alex Borșan 6 April 2016 ACCESORII, ECHIPAMENT

A venit și momentul ăla în care vorbim despre lucruri mai domestice. Pun un pic în paranteze schiurile lungi, văile abrupte, powderul mare. Cum e să te dai cu un copil în spate? Voi vorbi cum a funcționat în cazul nostru și sunt foarte curios cum e la voi, părinții care vă luați copiluții cu voi pe pârtie.

Prima și prima dată am schiat cu Zoe sezonul trecut, la sfârșit de aprilie, când avea 7 luni și ceva. Am făcut o coborâre în Valea Dorului, cu ea în carrier. Nici pe gheața cea mai albastră nu m-am dat cu mai multă grijă decât atunci. Și nu e ceva ce aș recomanda, de fapt.

Un an mai târziu, am trecut la lucruri mai serioase. Respectiv un rucsac specializat. Am ales Deuter Kid Comfort Air, dar nu sunt convins că a fost cea mai bună alegere, chiar dacă la momentul respectiv m-am documentat destul de mult. Am văzut copii care stau mai bine decât Zoe în Vaude Shuttle. Nu e chiar grav, cu ceva ajustări atente, până la urmă și Deuter-ul se face util. Rucsacul ăsta e doar un element din puzzle. Partea bună e că îl vei putea folosi și vara, la mersul pe munte, de exemplu. Nu vreau să intru foarte mult în detalii, pentru că nu cred că un review al rucsacului e tocmai relevant. Mi se pare că sunt diferențe foarte mari între copiii de vârsta asta când vine vorba de dimensiuni, poziții, etc.

După rucsac ai nevoie de toate hainele de iarnă pe care le poartă în mod obișnuit, plus 2 lucruri esențiale: o căciulă care stă bine pe cap și nu e luată de vânt. Și, deci, care rezită bine la vânt și umezeală. Unii preferă casca și nu pot decât să fiu de acord cu ei. Cel mai probabil de iarna viitoare și Zoe va fi tot cu cască. Apoi sunt ochelarii de schi. Eu am zis că mergem direct la cei de schi, nu de soare, pentru că așa e mai ferită de vânt. Plus că ochelarii au și rol de fixare mai bună a căciulii. După ce am probat vreo 3-4 modele, am ales Anon Tracker. Sunt suficient de mici încât să nu îi acopere nasul și îi va purta destul de mult timp până îi vor rămâne mici.

Mijlocul de transport pe cablu ideal e gondola, în ideea că dai rucsacul jos dar nu scoți copilul din rucsac. Telescaunul necesită mai multă antenție, pentru că trebuie să ții foarte bine rucsacul. Sau teleschiul, dar asta înseamnă pârtii scurte și urcări lungi. Nici măcar unui copil mic nu îi place prea mult combinația asta. În Courmayeur nu a fost o problemă să stăm numai la gondole, în Sinaia a trebuit să facem echilibristică în telescaunul nou. În cel vechi mi se pare și mai complicat, așa că l-am evitat.

Apropo de telescaunul nou din Sinaia: oamenii se vor înghesui și se vor băga în față indiferent că ai în spate un copil sau o bombă artizanală, sunt sigur. Cred că tentația e prea mare. Dar să revenim.

Încerc să mă asigur că nu va ajunge să urască ieșirile la zăpadă. Așa că am ales mereu zile cu soare și relativ calde. După 2-3 ture am făcut pauze de joacă. Asta dacă nu a adormit în timpul coborârii, caz în care i-am tot dat la deal și la vale. Am ținut ieșirile destul de scurte 3-4 ore cu totul. În rucsac în loc de transceiver, sondă și lopată, acum am scutece, apă plată, batoane de fructe uscate, banane și ceva jucării. Până acum pare să meargă destul de bine.

Cam asta ar fi. Sunt foarte curios cum e la voi.