Topaz de la Schiuri Reghin

BY Alex Borșan 14 March 2018 ECHIPAMENT, SCHI

În sfîrșit, am adunat cîteva zile de schi și mi-am făcut o idee despre Topaz, schiul cel mai polivalent de la Reghin.

Lungime: 188. Celelalte lungimi disponibile sunt 168 și 178.
Dimensiuni: 130 – 100 – 120. Ca să fie ușor de ținut minte. De fapt geometria a mai degrabă în 4 puncte, nu în 3.
Radius: 20m.
Greutate: 1,77 kg/ schi (cîntărit de mine, cifra oficială e de 1,7 kg).
Rocker pe vîrf – lung dar gradual, voi reveni cu niște măsurători.
Coadă aproape dreaptă.
Camber de aprox 1,5 cm.
Flex: vîrf – 6-7, mijloc 9, coadă – 7-8. E un schi relativ soft, dar cu un flex foarte bine dozat, care crește și scade uniform.
Legătura e un Marker M12 mai vechi, montat conform instrucțiunilor oficiale (la 84 cm de coadă).
Descriere oficială e aici, merită citită cu atenție.

Voiam demult să scriu articolul ăsta, dar nu prea am avut cum. Planurile legate de schi nu mai sunt chiar primele pe lista de priorități, după cum știe cam orice părinte care încă nu se apropie de vîrsta pensionării. Pe de altă parte, știind că am mult mai puțin timp la dispoziție, intensitatea și plăcerea cu care mă dau cresc exponențial. Nu mai contează așa mult nici cum e zăpada, nici cum e vremea, important e că sunt acolo. Uneori cu un rucsac vorbitor de aproximativ 20 de kilograme cu totul. Alteori, la baza pîrtiei unde rucsacul vorbitor a decis că vrea să dea cîteva ture pe, evident, schiurile personale Reghin Pitic, ca să păstrăm tradiția familiei.

S-ar zice că divaghez, dar nu e chiar așa. Puțină răbdare, lucrurile se leagă.

Cînd a apărut Topaz, sezonul trecut, mi-au atras atenția cîteva lucruri. Primul – greutatea redusă. Apoi rigiditatea. Am avut cîteva zile un schi de test cu care nu am apucat să mă dau, dar pe care l-am studiat intens. Pe undeva mi-a adus aminte de Armada ARV, modelul vechi de acum 10 ani, cu altă geometrie. În fine, arată foarte bine, sidewall cap-coadă, topsheet care nu alunecă atunci cînd e ud, plus o grafică retro care personal îmi place. Inițial nu mi-am dat seama cum sau cînd aș schia un astfel de schi, sunt interesat mai degrabă de schiuri rigide, cu radius mai mare. Dar apoi m-a lovit revelația: dude, ai un copil cu care vrei să te dai, cam care crezi că va fi viteza medie de deplasare și de ce ai avea nevoie de un schi de GS lat care mai e și greu? Cu cît mă gîndeam mai mult, cu atît era mai evident că Topaz are sens.

Pe site, producătorul zice, printre altele, că

Topaz e un model polivalent de off-piste.
La construcția lui am ținut cont în primul rând de raportul greutate-performanță și în al doilea rînd de ușurința în utilizare. Datorită greutății reduse, Topaz e un schi ideal pentru ture lungi, fără a pierde nimic din plăcerea de a coborî.
Schiul răspunde ușor și rapid la comenzi, avînd o plajă largă de utilizare, de la culoare abrupte, la zăpadă afînată și firn de primăvară. E un schi destul de lat și maleabil pentru a pluti elegant prin zăpadă afînată și destul de solid pentru rămîne în control pe zăpadă înghețată.

Am luat, deci, Topazul cu gîndul că îl voi folosi în zilele cînd merg la pîrtie cu copiii, în special cînd e vremea caldă și cu soare. Pe de altă parte, pentru alte condiții am alte schiuri. După aproximativ 10 zile de dat în aproape toate condițiile imaginabile, pot spune că am ales bine, dar asta era de așteptat. Nu prea ai cum să greșești cu un schi ușor și deloc rigid cînd zăpada e moale și viteza mică. Topaz e super-prietenos, practic îl poți carva sau pivota fără efort în condițiile de mai sus. E ușor în mînă, e și mai ușor în picioare. Dar cum e în rest?

Am avut norocul ca în cele 10 zile de dat să prind foarte multe tipuri de zăpadă. M-am dat pe Sorica bocnă la ora 10 (rucsacul vorbitor nu a apreciat) dar și pe aceeași pîrtie o oră mai tîrziu cînd totul era lin și cremos, zăpadă grea dar bine aranjată de ratrac în Poiană, zăpadă grea cu moguli și petice de gheață în Bușteni. Plus 4 ore în Sinaia pe un Carp excelent – hardpack drept, fără gheață, fără scoici, fără chin.

Pîrtie

Pe pîrtie cu zăpadă bine aranjată și moale nu cred că există schi cu care să nu iasă bine. Cred că aș putea să mă dau și cu schiuri de slalom, și cu schiuri de powder sau de tură. La o adică și cu schiuri de fond cred că merge. Da, și Topaz merge excelent pe aici. Am putut vira oricît de lung sau de scurt am vrut. Puțină presiune pe vîrfuri și schiul intră ușor în viraj, apoi energia se transferă spre coadă și la ieșire zbori. Schiul e foarte prietenos și viu. Nu vibrează deloc și pare mereu pregătit pentru o nouă schimbare de direcție, de unghi sau de pantă. E ca un labrador care abia așteaptă să îl bagi în seamă.

Pe pârtie înghețată bocnă (nu gheață, atenție), lucrurile se schimbă destul de mult. Ce-i drept, ar putea fi și din cauza schiorului care nu a fost așa slab pregătit nici el nu mai știe de cînd. Chiar și așa, sunt sigur că mi-ar fi fost mult mai bine cu un schi mai rigid. Nu îi vibrează vîrful, cum mă așteptam, ci are tendința să derapeze sau să piardă virajul cumva previzil și imprevizibil în același timp. Nu se pierde cu firea, dar se duce toată distracția de care vorbeam mai sus. Repet, e posibil ca un schior cu picioare mai puternice să nu fie așa deranjat.

Pîrtia din Bușteni mi-a dat ocazia să mă dau și prin ceva moguli moi, dar amestecați cu petice de gheață. Peisajul clasic pentru zăpadă artificială care nu s-a mai întîlnit de cîteva zile cu ratracul. Nu că m-aș plînge, m-am bucurat că pot vedea schiul la treabă și în condiții de genul ăsta. Prin moguli totul e bine cu Topaz. Coada nu agață deloc, mijlocul schiului e suficient de rigid, iar radiusul mare ajută și el. M-am putut strecura printre, dar am și putut să îi dau mai drept, mai sărind cîte un mogul, mai amortizînd din genunchi. Probabil că nu va fi la fel de ușor cu moguli înghețati.

Offpiste

Topaz e un schi gîndit mai degrabă pentru a fi schiat în afara pîrtiei. Greutatea îl recomandă pentru tură, chiar dacă eu i-am dat o altă utilizare. L-am schiat doar în Sinaia în condiții amestecate (și fără rucsacul vorbitor). Nu am ajuns pe o vale mai tehnică sau expusă, deci aici ar mai fi de dezvoltat, sper să mai am ocazia sezonul ăsta. Nu am prins nici scoici sau vreo crustă cu adevărat greu de schiat. Dar în cele două zile, am fost peste tot – de la gardul dinspre Pelișor, la Papagal și toate variantele dintre ele.

Prima senzație a fost de ușoară nesiguranță. Acum privind în urmă, sunt sigur că era din cauza mea și a puținelor zile de dat din iarna asta. În plus, pe aici eram în anii trecuți fie pe ANT, fie pe Invictus, fie pe JJ cînd zăpada era mare. Pe măsură ce am prins încredere, mi-am dat seama că schiul poate duce multe. Pe Carpul descris mai sus, am dat ture foarte rapide care păreau destul de apropiate ca senzație de cele de pe pîrtia bine aranjată. Am schimbat terenul, mergînd puțin mai spre nord (Zade, Călugăr) și au ieșit două din cele mai bune coborîri ale sezonului. Aici zăpada era ceva între crustă moale și firn care începe să înghețe în lipsa soarelui. Apoi s-a transformat într-o crustă mai solidă. În ambele situații, Topaz a fost excelent. Nu doar rapid sau prietenos, ci de încredere. Mi-a amintit din nou de ARV-ul original, un schi care mi-a plăcut foarte mult acum 10 ani.

În prima ieșire în Sinaia, zăpada era mare (în unele zone spre 1m), dar bine tocată. Acolo unde creștea panta au apărut și primele dificultăți, la fel de previzibile ca și cele legate de zăpada înghețată. Pe unde ANT ar fi trecut ca un buldozer, Topaz s-a intimidat. A trebuit să reduc viteza și să fiu foarte atent să rămân într-o poziție cît mai corectă, cu centrul de greutate deasupra legăturilor. Altfel, Topaz are tendința să iasă din traiectorie. Combinația soft și light e cea care duce la un asemenea comportament. Dar nu e ca și cum m-a luat pe nepregătite. Ca să păstrez paralela, ANT, spre deosebire de Topaz, era un schi mult mai rigid, chiar dacă nu cu mult mai greu. Și cu radius mai mare. Și cu camber mai mult. Dar clar mai greu de schiat. Deci plusuri și minusuri.

În aer

Nu că aș fi prea interesant sau priceput la capitolul ăsta, dar atît cît am sărit bolovani mici (max 1,5m) sau ruperi de pantă, Topaz îmi dă o senzație de siguranță în aer. Are inerție foarte mică, deci se simte ușor în continuare. Iar landingul e lin și foarte intuitiv. Știu că va fi bine de cum am atins din nou zăpada. Nu știu, ci simt, chiar și cu zăpadă înghețată pe zona de landing.

Lungime

Mă așteptam ca 188cm să nu fie lungimea ideală pentru ieșirile în offpiste. Prefer schiurile mai lungi. Invictus are tot 188, dar e un cu totul alt gen de schi, acolo m-aș gîndi serios dacă am nevoie de ceva mai lung. Dar a fost o problemă inexistentă, am uitat să mă mai gîndesc la treaba asta după cîteva ture. De unde trag concluzia că 188cm nu ar trebui să îmi lezeze ego-ul în vreun fel. Da, aș încerca și probabil mi-ar și plăcea un Topaz de 195, dar nu mi-e rușine deloc cu schiul ăsta așa cum e. Pe de altă parte, aș zice să mergeți mai degrabă spre versiunea mai lungă, decît mai scurtă. E un schi prietenos, ușor și foarte manevrabil, mai scurt s-ar putea să fie prea scurt.

Concluzii (nu chiar finale)

Topaz e un schi excelent dacă știi pentru ce îl iei. E ușor, polivalent și prietenos. Face ce zice că face, e un schi no-bullshit. Mai mult, vine cu un tuning foarte bun din fabrică. Am montat legăturile și aia a fost tot, nu a fost nevoie de ceruire, de ascuțire/ rotunjire a canturilor. Totul bine. Evită zăpada înghețată și o să fie super distracție.

Dacă ești un schior intermediar care vrea să învețe, e o alegere bună, e un schi cu care poți crește, nu te penalizează. În plus, duce și știe mai multe decît lasă să se vadă la prima vedere. Pentru cine vrea ceva mai serios, din sezonul viitor va exista Topazz, un schi rigid și bad-ass cu lățime de 108mm.

Nu mă pot încă pronunța despre durabilitate, despre cum e în powder sau pe culoare expuse, dar sigur nu va fi o problemă lățimea culoarului, nu știu multe schiuri pe care să le poți controla așa ușor.

Cu un Topaz în picioare nici nu te vei plictisi în telescaun. Toată lumea trecută de o vîrstă va vrea să știe mai multe, își va aduce aminte de Naționale și Rubinuri și tot așa.

Și la final un bonus. Dacă decizi că vrei să cumperi o pereche de Topaz, acum ai un motiv în plus: un discount de 20%. Pentru asta trebuie să intri pe site, să plasezi comanda și să folosești codul ”derdelus”. Oferta e valabilă pînă pe 28 martie și e numai pentru Topaz.

9 ierni cu Armada ANT

BY Alex Borșan 9 January 2018 ECHIPAMENT, SCHI

După 9 sezoane a venit momentul să retrag ANT-urile. 9 ierni în care a devenit schiul care îmi va lipsi cel mai mult. Așa că, deși nu se mai fabrică de ani buni, pentru mine e momentul perfect să îi fac un review complet. În 9 sezoane am ajuns să îl cunosc foarte bine. Un review acum e perfect inutil, da, dar de ce ar fi asta o problemă? Mai ales că are obiectivitatea unei ode.

ANT-ul a fost produs între sezoanele 2005-2006 și 2011-2012. Inițial un schi foarte rigid cap-coadă, de la a doua generație a fost modificat puțin pentru a fi ceva mai prietenos – vârful a devenit mai moale. O perioadă a fost disponibil doar în varianta de 191cm, iar din 2009 a apărut și versiunea de 181. Mă îndoiesc că a fost vreodată un succes notabil de vânzări.

ANT a fost creația lui Anthony Boronowski un tip special cu totul, pionier a ceea ce azi se cheamă backcountry freestyle, genul mai discret dar și mai implicat în dezvoltarea produselor – schiuri, haine, accesorii. Vara asta a lansat Foehn, un brand de haine funcționale. Interesant e că Anthony l-a avut ca principal mentor pe JP Auclair, dar cele două modele (ANT și JJ) cu greu puteau fi mai diferite. Ce au, totuși, în comun e că ambele sunt niște schiuri la fel de speciale ca și creatorii lor.

ANT a stat mereu în umbra mult mai popularelor JJ sau ARV și a fost un schi mult mai conservator decât te-ai fi așteptat de la Armada. Nici un fel de rocker, 2 cm generoși de camber, radius de 27m, full sidewall. Dar fără metal, atenție, lucru destul de puțin obișnuit pentru un schi așa rigid. Modelul 2009-2010, cel care face obiectul articolului, era prezentat astfel:

”Despite all the interesting design concepts floating around powder skis these days, Armada has come a long way on good ol’ bomber fat skis. Anthony Boronowski couldn’t agree more, which is why his signature ski is built to do one simple thing: haul ass in the backcountry. The Armada ANT translates power directly, and the superfat shovel plows through the uncut snow no matter how fluffy or wind-beaten it is. Basically, the Armada ANT can handle any terrain you throw at it like a tank, without weight as much as a tank”.

De obicei, producătorii, mari mai ales, au prostul obicei de a prezenta fiecare model ca și cum ar fi unicul de care ai nevoie în viața asta de schior. Și, oricum, cea mai mare realizare umană. Armada aici face ce trebuie: descrie corect si fără floricele un schi destul de tradițional, cu excepția faptului că e twintip. Atenție la cuvintele cheie: bomber, haul ass, power, tank. Destul de clar, aș zice.

Deci, cum a fost să schiez ANT-urile atât timp? Am încercat să îmi aduc aminte cum a fost la început pe ANT. Veneam după câteva ierni pe Mantra, un schi destul de solid și el. Dar mai îngust, cu radius mai mic, mult mai adaptat pentru pârtie. Un all-mountain foarte capabil, cu un feeling de schi de GS lat. ANT-ul pe pârtie, unde l-am schiat prima dată, era greu de manevrat la viteze mici. Nu greu, totuși ANT are puțin sub 2 kg, ci greoi. Dar, pe măsură ce viteza creștea, și ANT-ul începea să dea semne de viață inclusiv pe pârtie. Relația noastră a început când am început să înțeleg ce vrea de la mine.

ANT-ul a stat în garaj lângă un JJ de 195 cm. În zilele foarte bune, era limpede cu ce voi ieși. Dar la fel de limpede era alegerea și în restul zilelor, care sunt și mult mai numeroase. Și totuși, ANT-ul știa bine și în powder, ajutat și de greutatea redusă. La momentul lansării sale era, de fapt, cel mai lat schi din gama Armada, cu 107 mm. Știa bine, dar în alt fel. Mereu mi s-a părut că geometria vârfului aducea cumva a celei folosite de Rossignol pentru B-Squad-ul de acum 10-15 ani. Vârful era esențial pentru cum ANT-ul reușea să intre în powder sau în orice fel de zăpadă.

Diferența dintre ANT și schiuri mai normale, să zic așa, e că nu simțeam nevoia să schimb abordarea în funcție de zăpadă. Cu timpul am început să am încredere în ANT-uri. Nefiind chiar cel mai manevrabil schi, mă obliga să mă hotărăsc la linia pe care o voiam și apoi să mă țin de ea. Dar chiar nu conta ce zăpadă urma să întâlnesc, iar treaba asta face să crească încrederea nu doar în schi, ci în mine ca schior. Vârful aproape ascuțit făcea lucrurile simple, zona mediană rigidă și mult cambrată făcea lucrurile sigure, iar coada solidă dar și aproape dreaptă făcea ca lucrurile să fie rapide. Cam asta ar fi ANT-ul pe scurt, luat secțiune cu secțiune.

ANT-ul trebuia manevrat hotărât, dar cu grijă. Fără mișcări bruște. Nu puteai să te decizi dintr-o dată că trebuie să pivotezi scurt în loc să virezi larg. Puteai, dar nu era un lucru înțelept de făcut. ANT-ul nu era un schi bun pentru dat prin pădure decât dacă știai destul de bine unde e fiecare copac. Când mă gândesc la schiat pow prin pădure, am ca reper JJ, nu știu un alt schi pe care să îl pot vira atât de ușor. Deci când spun că ANT era mai greoi, cu JJ fac comparația. Atâta timp cât virajele erau largi și viteza bună, totul era perfect, ANT-ul era un schi aproape prietenos.

Cred că orice schi bun, orice schi cu caracter, are o super-putere. Super-puterea lui ANT asta era: putea să treacă prin orice, atâta timp cât eu, schiorul, eram hotărât și cu picioarele pregătite. Zbura inclusiv pe iarbă. Știi zilele alea de primăvară, când văile încep să fie intersectate de limbi de iarbă? Cu ANT-urile nu mai era nevoie de opriri – genunchi flexați, poziție centrată, linie dreaptă si așteptam liniștit să ajung din nou pe zăpadă. Fiind așa drept și rigid, nu foarte lat, și destul de ușor, era un schi bun inclusiv în moguli. Sigur mai bun decât Mantra (prea greu), sigur mai bun decât JJ (prea lat). Nu la fel de bun ca ARV, la care genele de freestyle sunt foarte puternice.

Pe pârtie ANT nu era în elementul lui. De fapt, nu pârtia era problema, ci pârtia aglomerată și, deci, viteza mică. Dar sigur nu era un carver, îi lipsea rebound-ul de la ieșirea din viraj. Aici se simte că ANT nu avea nici o urmă de metal. Lemnul are alt fel de energie, se descarcă mai greu. El Dictator, modelul prin care Salomon a transformat visul lui Kaj Zackrisson în realitate, o bestie absolută de schi, avea o construcție la fel de simplă cu ANT-ul – sare în ochi lipsa metalului. Referința la El Dictator nu e deloc întâmplătoare, ideea acestui articol venind de aici: Ultra-long term ski test: Salomon El Dictator (2011-12).

ANT nu a fost un schi fun. Nu ca JJ, nu ca ARV. Dar făcea ca orice fel de zăpadă să fie fun nu doar schiabilă, oricât ar fi fost de greu de schiat. Cu ANT știam, deci, că orice zi de dat, e o zi bună de dat. Pe de altă parte, cu un ANT nu aveam nici o scuză. Avem alte schiuri pentru zile în care nu eram convins sau leneș. Până la urmă am ajuns să ne înțelegem chiar și în situații din astea.

Ce e cu adevărat interesant e că, deși rigid și ușor, ANT-ul era foarte stabil și păstra mereu contactul cu zăpada. Zero vibrații. Un mix foarte bun de geometrie, rigiditate și greutate, lucru foarte greu de nimerit.

Uitându-mă în spate, e aproape incredibil că o pereche de schiuri a rezistat atât timp, cu atât mai mult cu cât a fost schiul pe care îl luam când situația era incertă sau proastă. Astăzi e plin de zgârieturi adânci peste tot, ca un câine de luptă. Topsheet-ul a început să se desprindă de pe una din cozi. După ce am scos pietre, lemne, sârme sau cuie, talpa nu mai alunecă așa cum ar trebui. Are cantități semnificative de cofix și rășină și e și motivul pentru care am decis să îl retrag, în cele din urmă. Dar l-am schiat 9 sezoane, iar asta îl face, de departe, cel mai rezistent schi pe care l-am avut vreodată. Și, cu siguranță, este și schiul pe care m-am dat cel mai mult.

Dacă azi mă dau mai bine decât acum 10 ani, și sunt sigur că așa e, e și pentru că m-am dat mult timp pe schiul ăsta.

Povestea nu e obligatoriu să se termine aici. Pentru că știu sigur că încă sunt ANT-uri pe-acolo care nu au fost montate. Și oricât de mult îmi place să încerc lucruri noi, sunt sincer convins că un ANT are zilele lui când nu sunt multe schiuri la fel de capabile.

Despre lungimea schiurilor

BY Alex Borșan 25 October 2017 ECHIPAMENT, SCHI

Foto credit: Snow Trax Store

Lungimea schiurilor este unul din factorii esențiali în alegerea unei noi perechi. De cum o nimerești depinde modul în care te vei înțelege cu schiurile.

Deci, cât de lung trebuie să fie viitorul meu schi? Raspunsul este foarte simplu: depinde. Sunt multe variabile de luat în calcul – tipul schiului, tipul schiorului, tipul de zăpadă și lista poate continua. Există schiori care au același model în 2 lungimi diferite, fiecare cu altă destinatie, freeride și touring, de exemplu.

Când vei merge la un magazin să îți cumperi schiuri, una din primele 3 întrebări pe care le vei auzi va fi “ce înălțime ai?”. Pe fond, însă, întrebarea este parțial greșită. Înălțimea nu are foarte mult de-a face cu lungimea schiului, ci greutatea este factorul principal. Pe de altă parte, între greutate și înălțime există, în general, o oarecare proporție comună la adulți. Dar ce va alege un schior de 160 cm și 90 de kg vs. unul de 160 și 55 de kg?

Răspunsul ar fi undeva mai în profunzime. De fapt nici măcar greutatea nu este factorul determinant ci forțele la care este supus schiul când îl călărim la vale. Fizica nu a fost tocmai disciplina mea preferată, dar atâta lucru am ținut minute: forța = masă x accelerație. Deci forța pe care o pune un schior în schiuri are legătura cu masa corporală, condiția fizică și nivelul tehnic. Așadar întrebarea care ar trebui sa v-o puneți (sau să vă fie pusă în magazin) este de fapt triplă:
– ce greutate și înălțime ai
– cum stai cu condiția fizică
– cât de bine te dai.

Mai apare o problemă: diferite tipuri de schiuri au lungimi nominale apropiate, dar lungimi efective mult diferite. Lungimea nominală este cea care apare inscripționată pe schiuri, cea efectivă este lungimea care intră în contact cu zăpada. E esențial cât cant vei avea în viraj. Exemplu practic: un schi de GS de 180 cm are lungimea efectivă în jur de 170cm, iar un schi de freeride cu rocker pe față nu va depași 140 cm, iar un schi de powder de 180 cm poate avea sub 1m. Asta inseamna că un schi de freeride ar trebui sa fie mai lung decat un carver.

Ce e de comparat aici: (100 + greutatea schiorului) vs. (lungimea schiului).

În general schiorii avansați preferă schiuri mai lungi pentru că merg cu viteze mai mari dar și pentru că în general pun mai multă forță în schiuri. Asta dacă nu vorbim de slalom, unde cu cât mai scurt, cu atăt mai manevrabil.

Dacă tot am adus în discuție viteza, care e legătura cu lungimea? Se zice că un schi mai lung e mai stabil la viteză, dar și asta e o afirmație parțial greșită. Stabilitatea e dată în primul rând de rigiditate si de radius. Adică de materialele folosite și de geometria schiului. Dar, în general, cu cat e mai lung schiul, cu atât va avea și un radius mai mare. Și va fi mai stabil în linii drepte sau viraje largi.

E recomandat ca începătorii să se orienteze către schiuri mai scurte, cu diferența dintre cifrele de mai sus în jur de 15-20), mai moi și cu radius mic sau mediu. Intermediarii pot să pună câțiva centimetri în plus și să vadă mai multe tipuri de schiuri, să testeze pe cât posibil lungimi diferite ale aceluiași model.

Pe net sunt tot soiul de tabele care dau lungimea ideală a schiului. Nu le luați ca fiind 100% valabile, sunt în cel mai bun caz orientative. Prefer “formula” de mai sus pentru că e ușor de reținut și e un punct bun de începere a discuției din magazin sau a documentării online. Dacă ți se pare prea complicat, suntem aici, întreabă-ne orice.

Acest articol a fost publicat inițial în 2009.

Tuning în regim de antrepriză proprie

BY Alex Borșan 16 May 2017 ECHIPAMENT, SCHI

Dacă sunteți cu adevărat pasionați, dispuneți de ceva bani și timp liber, am să explic mai jos cum puteți să reparați/ întrețineți singuri niște schiuri – cea mai simplă tehnică, cea mai folosită și cea mai la îndemână, un fel de “do it yourself”.

Înainte de a începe aș dori să precizez că timpul mediu de tuning complet la o pereche de schiuri trece de 2 ore, asta în condiții normale. Se crează enorm de multa mizerie, iar materialele necesare nu sunt chiar la îndemână. Totuși, consumabilele se găsesc din ce în ce mai ușor și la noi prin supermagazinele mari (ceară, cofix) și oricând pot fi comandate online. Prețul materialeor necesare depășește uneori imaginația, fie ea și bogată a unora dintre noi.

Sa incepem cu inceputul: aveți nevoie de orice fel de încăpere bine luminată, aerisită și unde puteți curăța cu ușurința. Dacă nu aveți o sursă de lumină adecvată în încăpere, recomand să folosiți o veioza sau o lampa frontală.

Aveți nevoie de o masă/ banc de lucru, grea, rigidă și stabilă în toate direcțiile. Marii producători (Toko, Swix, Holmenkol) comercializează și astfel de mese, dar costul e foarte ridicat (aprox. 400 euro). Vă puteți construi singuri una, sau vă puteți folosi de ce aveți. Stabilitatea este esențială. De aici pornește totul!

Sistemul de fixare a skiurilor trebuie să fie unul format din 3 piese, nu 2 cum sunt cele mai ieftine. Există mai multe posibilități de prindere a skiului în funcție de ce procedură urmăriți să faceți.

Ascuțirea canturilor

Canturile au 2 fețe: una interioară, pe talpa schiului, și una exterioară pe peretele lateral al schiului. Pentru o mai ușoară comunicare le voi numi cant interior și cant exterior. Fiecare dintre acestea se va ascuți în mod diferit respectând anumite caracteristici. Putem folosi fie dispozitive cu unghi reglabil sau fix (30-150 euro), fie șabloane de un anumit unghi (30-6o euro) + pilă bastard (30-50 euro).

Pentru un uz general recomandarea este ascuțirea la 88-89 grade. Cantul interior se va ascuți la un unghi între 0,5 și 1 grad după aceleași considerente. Dupa ascuțire, canturile vor fi finisate folosind pietre abrazive de diferite durități, pile diamantate și gume abrazive.

Nici un cant nu se ascute la 90 grade! Unghiul cel mai mare la care un schi poate fi ascuțit este de 89 de grade (mă refer aici la cantul exterior) iar cel mai mic este de 83 de grade. Unghiul este ales de schior sau/și omul de service în funcție de schi și de calitățile/dorințele schiorului. Nu voi detalia aici caracteristicile fiecărui unghi pentru că e un al subiect cu totul, dar ideea de bază e că un unghi mai mic înseamnă control mai bun pe zăpadă tare.

Porțiunile terminale ale canturilor, înspre vârful și coada schiului, nu se ascut.

Recomand ascuțirea canturilor la o perioadă de aprox 10 zile de schi, depinzînd și de starea zăpezii și de modul general de folosire a schiurilor. Un tratament pe care îl recomand chiar după fiecare zi de schi este debavurarea canturilor. O puteți face la finalul zilei, folosind o piatră abrazivă sau pilă diamantată umezită, trcând-o cu grijă de-a lungul schiului la nivelul ambelor fete ale canturilor, până ce canturile capăta proprietățile dorite. Dacă o faceți cu atenție, nu se va modifica unghiul cantului.

Curățarea bazei (tălpii) schiului

Se face mai întâi cu o lavetă cu apă. Pentru degresare și îndepărtarea impurităților, puteți folosi clasica parafină, dar care e greu de găsit, sau soluții de tip base cleaner (20 euro) aplicate cu laveta. Abia după curățire și uscare se poate trece mai departe, un lucru foarte important.

Reparații cu cofix pe baza schiului

Se folosesc fie baghete cofix (2 euro/ bucata), care la flacără pot fi folosite pentru astuparea defectelor de mici dimensiuni, sau p-tex strips (2euro/ bucata) aplicate la cald cu ajutorul pistolului de cofix (70 euro) pentru defecte mici și medii. Pentru defectele mari am folosit cu succes rășina epoxidică (poxipol), dar intru într-un capitol de “ski surgery” care, de asemeea, nu face obiectul acestui articol.

Îndepărtarea surplusului de cofix din defecte se face cu ajutorul scraper-elor metalice (10-15 euro). Finisarea și obținerea unei planeități se face ulterior cu hârtie abrazivă fină aplicată pe o bucată de plută creată în acest scop (15 euro). Verificarea cea mai simplă a planeității se poate face prin poziționarea perpendiculară pe tala schiului a scraper-ului metalic și aplicarea unei surse de lumină din lateral; dacă baza e perfect plană, lumina nu va trece. După acest procedeu este imperativă ceruirea schiului! Se va curăta mai întai talpa cu soluție base cleaner.

Observație: vă dați seama că în nici un atelier mare nu stă cineva să picure cofix în găurile de pe schiurile voastre. Există aparate care aplică un strat de cofix pe toată talpa schiului, schiul intră apoi într-un angrenaj ce foloseste 3 role cu hârtie abrazivă ce reduc și asigură planeitatea bazei și a pereților laterali, se ascut totodată și canturile la 90 de grade. Schiul este (tot automat) și ceruit cu o ceară comună, ieftină fără proprietăți ieșite din comun, iar surplusul nu este îndepărtat. Un cant are în medie 2 mm, deci și baza are aceeași grosime. O reparație de genul acesta, care scutește serviceman-ul de multă transpirație, vă ia cam 0,4 mm din bază și scurtează drastic viața schiului, însă vă ofera o bază ca oglinda, perfectă și absolut plană. Nu folosiți acest tip de reparție decăt dacă schiul vostru a suferit N reparații/ peticiri cu cofix și nu mai poate suporta altele. Atunci acest procedeu este foarte necesar.

Magazinele mari de închirieri de schiuri folosesc intens acest procedeu rapid, atât cât schiul permite, iar apoi le scot la vânzare. Așa se explică și aspectul excelent al schiului la exterior și problemele legate de bază și canturi care apar ulterior achiziționării. În concluzie, încercați să aflați ce fel de reparație (automat sau manual) practică serviceman-ul vostru și dacă este ceea ce doriți voi.

Recomand reparțiile cu cofix ori de căte ori sesizați o zgârietură, defect sau lovitură pe talpa schiului, urmată apoi de ceruire. Asta va prelungi viața schiului.

Recomand reducerea bazei schiului la o mșsină în momentul în care reparațiile cu cofix depășesc 30% din suprafața bazei schiului. Nu abuzați de reparațiile automatizate, chiar dacă vă oferă o bază superbă, net superioară ca aspect reparațiilor manuale cu baghete cofix, se pierde foarte mult din cant și schiul va avea o viață scurtă.

Ceruirea

Operațiune esențială. S-au dezvoltat zeci de tehnici de ceruire. După felul în care un schi este ceruit se poate caștiga un concurs. Prețurile cerurilor variază între 15 și 300 euro pentru 1cm cub!!! Există ceară pulbere, lichidă, solidă sau gel. Service-urile folosesc în general o ceară de slabă calitate, care este utilă, în opinia mea, numai pentru depozitarea schiurilor în afara sezonului. Voi detalia cea mai folosită tehnică, cu ceruri accesibile ca preț dar de calitate, de la Toko, Swix, Homenkol (sistemele în 3 culori 15-30 euro/ cutia).

Înainte de ceruire, curățați baza schiului cu base cleaner. Ceara se aplică pe suprafața tălpii acoperind-o în proporție de 20-30%, prin aplicarea batonului de ceară pe suprafața fierbinte a fierului de calcat picurînd astfel pe talpa skiului. Pentru întinderea ei, se va plimba fierul de călcat pe suprafața bazei. Folosiți orice fier de călcat cu termostat; temperatura de aplicare este menționată pe fiecare cutie de ceară (în general 90-100 grade). Un fier Toko costă 50-100 euro.

Eu folosesc ceară galbenă în mod obișnuit la o temperatură a aerului de 0/-5 grade, cea albastră sub -5 grade si roșie peste 0 grade. Puteți aplica mai multe sraturi de ceară dar este absolut necesar să îndepărtați complet surplusul de ceară după fiecare aplicare.

Ceara care contează este cea care râmăne în baza schiului, nu cea vizibilă care excede la suprafață. Surplusul de ceară poate fi lăstat pe loc doar dacă doriți să depozitați schiurile pentru o mai mare perioadă de timp. După îndepărtarea cerii se utilizează perii cu diferite durități și diferite tipuri de peri (plastic, sârmă) pentru finisare (20-80 euro). Ceruirea la cald o recomand după fiecare 5-7 zile de schi, dar poate depinde de condițiile zăpezii sau temperatură.

Observație: puteți cerui și schiurile de tură similar, pieile de focă nu vor fi afectate. Nu ceruiți la rece cu ceară pentru cald. Se va desprinde rapid de pe schiu, iar dacă folosiți piei de focă se va lipi de acestea.

Mai multe informatii, poze și filme, prezentare cataloage, scule, manuale de reparații și multe altele pe site-urile marilor producatori: Swix, Toko si Holmenkol.

Spor!

DISCLAIMER: Toate cele prezentate mai sus au doar caracter informativ! Este o selecție de tehnici pe care am alcătuit-o după mai mulți ani de experiență practică, discuții cu alți oameni pasionați de așa ceva și sportivi profesioniști și după studierea mai multor tehncici de tuning. Nu îmi asum nici o răspundere dacă, folosindu-vă de informațiile de mai sus, vă distrugeti echipamentele. Toate informațiile prezentate aici au ca sursă manualele producătorilor de echipament de ski service.

Acest articol a fost scris de Radu Solo și postat inițial pe 21 februarie 2011. Îl republicăm cu mici modificări.

Topaz și Topazzz

BY Alex Borșan 13 April 2017 ECHIPAMENT, SCHI

Una nouă despre Schiuri Reghin, pentru că am văzut poza de mai jos pe care mi-aș pune-o poster mare undeva în casă. Schiorul e Paul Pogo, câștigătorul de la Oslea, printre altele, sau tipul cu filme tari din Bâlea, deci eachipa Schiuri Reghin face bine ce face.

Primul schior din echipa zburătorilor frecvenți schiuri Reghin, Pogo Paul, testează un model de talpă Topazzz cu grad…

Posted by Schiuri Reghin on 12 Aprilie 2017

După Combi-R, gama de pârtie pentru toată lumea, oamenii au anunțat gama Topaz. În momentul ăsta poți plasa o precomandă pe site pentru unul din cele două modele.

Pe site scrie așa: “Topaz e un model polivalent de off-piste. La construcția lui am ținut cont în primul rând de raportul greutate-performanță și în al doilea rînd de ușurința în utilizare. Datorită greutății reduse, Topaz e un schi ideal pentru ture lungi, fără a pierde nimic din plăcerea de a coborî.”

Fișa tehnică spune că versiunea de 188cm va avea doar 1600 de grame, cu un profil 130-100-119 și radius de 21m.

Dar mai există și Topazzz, schiul de powder/big-mountain. Și mâ întorc iar la poza cu Paul, care fix “big-mountain” spune. Chiar și Topazzz e un schi foarte ușor, dacă te gândești că are în jur de 1900gr la 190cm (120mm sub clăpar). Cu alte cuvinte, fabrica din Cehia livrează bine.

Ambele modele, împreună cu gama Combi-R, pot fi comandate acum la un preț special și livrate în toamnă. Eu zic că merită studiate și schiurile și oferta.

10 schiuri interesante sezonul ăsta

BY Alex Borșan 25 October 2016 ECHIPAMENT, SCHI

Scriam cu ceva timp în urmă despre trendurile din schi în perioada care urmează, să zicem 2-3 ani. Dar ce se întâmplă anul ăsta, care sunt modelele care merită ceva mai multă atenție? Articolul ăsta e un fel de compilație a celor citite pe net. Nu am testat nimic, nu am pus mână pe mai nimic nou. Sunt schiuri care din descrierile producătorilor și a celor care au avut deja câteva zile pe ele par să iasă în evidență. Cu o singură excepție, e vorba de schiuri all-mountain cu înclinații mai degrabă spre off-piste, de la producători mai mici sau mai mari. Cei mici vând direct de pe site-urile lor, pe cei mari îi găsiți prin cele câteva magazine de la noi sau pe site-urile clasice (Blue Tomato, Telemark Pyrenees, etc).

Bun, ca să nu o mai lungim, iată propunerile mele în ordine lățimii.

1. Black Crows Arto

Nu am mai schiat de mulți ani un schi de pârtie, cu atât mai puțin unul de GS. Dar Arto m-a făcut să îmi pun problema că poate ar trebui. Arto e la fel de adaptabil ca Nocta, ca să vorbim tot despre Black Crows, doar că e în celălalt capăt al spectrului. Ar trebui să prind Poiana pustie, într-o zi rece de marți să zicem, cu zăpadă bună și perfect bătută. În plus, ar trebui să bag sală intensiv de pe acum ca să fiu sigur că mă ridic la nivelul cerințelor.

Dar cum ar fi? Senzația aia că ești într-o locomotivă pe șine și tocmai ai intrat cu viteză prea mare într-un viraj prea strâns și să ieși din viraj mai tare decât ai intrat. Și să cauți rapid următorul viraj ca să vezi la câte G-uri poți rezista… Un singur amendament: sănătatea ligamentelor genunchilor nu ar trebui să fie prima prioritate. Și oricum, nu ai cum să bagi prea multă sală, e aproape noiembrie.

2. Nordica Enforcer 93

În mod normal aș fi mers către varianta mai lată, de 100mm, dar din ce se aude, Enforcer 93 e un schi mai țeapăn și asta îl face extrem de interesant. Ca în cazul multor modele din listă, și aici vorbim de 2 straturi de titanal. L-aș lua fix ca un schi de toată ziua, de dat pe oriunde și oricând, mai puțin în zilele alea când știi că ai nevoie de ceva lat.

Sunt destul de sigur că varianta de 193 e de bază atât pe pârtie, cât și pe un Carp dat rapid. De fapt cred că ăsta e cuvântul de ordine: rapid.

3. Salomon MTN Explore 95

MTN Explore 95 e schiul de tură al lui Mike D. Acel Mike D, da, care cu vârsta a început să practice destul de des tură, după cum se vede și în seria Salomon TV. Ca să fiu sincer, e prima dată când mă gândesc la un set-up complet Salomon: schiurile astea, clăparul MTN Lab și legăturile MTN low-tech. Mai mult din cauza clăparilor. În orice caz, iau în calcul un schi mai de touring decât ce am acum – Armada Invictus 108 Ti, care e foarte tare doar că greutatea nu prea îl recomandă pentru touring. Iar Salomonul ăsta nou pare să bifeze multe puncte: lățime bună, lungime ok – chiar dacă aș prefera mai lung de 184, greutate foarte bună – undeva pe la 1600 de grame. În plus e mai țeapăn, în special pe zona mediană și coadă.

4. Armada ARV 96

ARV a fost unul dintre schiurile care mi-au plăcut cel mai mult din gama Armada. Asta până acum 2-3 ani când au încercat să îl facă mai potrivit pentru piața europeană și l-au dotat cu două plăci de titanal. Rezultatul nu a fost rău deloc, dar spiritul lui ARV e altul.

Din fericire, cei de la Armada s-au prins și așa a apărut linia Invictus. Iar de anul ăsta ARV revine la conceptul inițial: schiul cu care te poți distra oriunde, oricând. Ca să fie siguri că oricine își găsește ARV-ul potrivit, există 3 lățimi: 86, 96 și 106mm. În mod normal aș alege 106, dar ceva îmi spune că 96 s-ar putea să fie mai bun pentru un schi pe care îl vrei lejer. În orice caz, când mă gândesc că iarna asta e posibil să schiez destul de des cu un copil în rucsac sau, în anii care urmează, cu un copil pe lângă mine, la schiul ăsta mă gândesc.

5. Dynastar Pro Rider

Cu câteva săptămâni înainte ca Dynastar și Aurelien Ducroz să anunțe că nu vor mai continua parteneriatul, au apărut informațiile oficiale despre acest model. Se știa din primăvară de existența lui, dar abia acum în toamnă s-a făcut complet lumină. Deci, care să fie cel mai radical schi al acestui sezon? Nu cred că greșesc dacă pun în capul listei noul Dynastar Pro Rider, deși nu îmi dau seama cât e de nou. Din meniu: o singură dimensiune disponibilă (192cm), legăturile se montează la -13cm (!!!), iar schiul cântărește 2,6 kg. Rocker? Nu chiar: 5 mm de camber old-school. Se cere asortat cu Look Pivot 18 și Lange XT 130.

Pe schiul ăsta scrie “back to the future”, oriunde în perioada 2000-2005. Salutăm și grafica corespunzătoare, care se regăsește și în gama de race. Căci, ce e Pro Rider dacă nu un schi de race pe Bec de Rosses? Dacă mă uit bine la lista, e modelul care mi s-ar părea cel mai potrivit pentru un schior de big-mountain în România. Doar să fie sigur că e schior, căci schiul ăsta nu va ierta pe nimeni.

Acum mă scuzați, am de făcut 100 de flotări numai pentru că m-am gândit la Pro Rider.

6. Down Showdown 105

Ai zice că 105 e lățimea cea mai populară, evident după 108, când vine vorba de all-mountain-uri serioase. Dar ce e complet unic în cazul lui Showdown 105 e lungimea: 202 cm. Și atât. Douâ straturi de titanal și doar 30 de perechi disponibile. Exclusivist e puțin spus. Nu știu să mai fie vreun schi de +2m pe piață în momentul ăsta. Iar prețul nu e deloc stratosferic – 650E cu comandă direct pe site-ul lor.

Down e un prodcător mic, european, care se mișcă foarte bine de ceva ani și feedback-urile pe care le au schiurile lor sunt excelente. În plus au un serviciu de client-service/ post-vânzare/ garanție prompt și rapid. Merită puțină atenție și celelalte modele.

7. Forest Lotor

Iată un schi cel puțin interesant de la un producător la fel de interesant. Forest sunt doi frați ingineri școliți bine și un art-director. Da, într-o perioadă de incertitudine economică și cu ierni din ce în ce mai slabe, băieții ăștia au decis să investească niște bani, timp și energie în schiuri. Cam atât de încrezători sunt în ce fac.

Schiurile sunt proiectate în Slovacia și construite în Cehia. Toată gama lor arată senzațional și, pe hârtie cel puțin, par să fie ce trebuie. Fiecare schi poate avea coada dreaptă, twin-tail, swallow-tail sau alpin (decupată pentru pieile de focă). Lotor e altfel. Lotor e un schi asimetric. Un concept nu neapărat nou și nu neapărat unic – vezi K2 Marksman, Lib Tech MegaPow, câteva modele de carving la Elan. Dar Lotor e, din nou zic, altfel. Pentru că ai 2 perechi de schiuri într-una. Le poți folosi pentru freeride – contact pe o lungime mai mare, viraje largi, viteză mare, sau pentru backcountry – contact pe o lungime mai mică, deși mai manevrabil și mai rapid în reacții. Sau cel puțin așa zic oamenii ăștia pe site. Vine chiar și cu coada “alpine”, dar numai pe pre-comandă. Clar aș testa oricând un Lotor de 187. Și orice alt model Forest.

8. Blizzard Cochise

Nu e tocmai o noutate, dar Cochise e unul din reperele în categoria asta. Nu e chiar ușor de schiat, e mai degrabă greu în actualul peisaj, dar e cât se poate de stabil și inspiră încredere indiferent de cum e zăpada sau terenul.

La un moment dat era semi-identic cu Voelkl Mantra, dar lucrurile nu mai stau deloc așa. Azi Mantra e un schi care încearcă să ajute convingă cât mai mulți schiori că e relativ ușor să schieze în offpiste. Cochise a ales alt drum – a evoluat către un all-mountain care recompensează schiorul tehnic și agresiv.

9. Whitedot R.108 Carbonlite

Whitedot sunt niște englezi care s-au apucat de treaba asta acum vreo 10 ani. Genul de englezi care sunt de găsit mai des în Chamonix, decât în Leeds unde le e sediul. Schiurile sunt fabricate în Europa, cel mai probabil în fabrici ale producătorilor mari. Au o construcție încântătoare, cu sidewall cap-coadă și o senzație generală de lucru foarte solid. Fred Syversen a făcut brandul celebru când cu “săritura” de 107 metri căreia i-a supraviețuit.

R.108 este, conform site-ului oficial, cel mai adaptabil model al lor. Iar în versiunea de 195 cm e un schi unic, căci nu știu să existe vreun schi de tură de dimensiunea asta. Cumva reușește să stea sub 2 kg, ceea ce iarăși sună foarte bine. Versiunea normală are 2,3 kg, deci oricum un schi destul de ușor pentru lugimea asta. Carbonlite pare că ar face echipă bună cu un Marker KingPin sau un Beast 14.

Ah, aruncați o privire și la ce le-a mai rămas din anii trecuți. S-ar putea să găsiți niște schiuri excelent lucrate la preț de Decathlon.

10. Voelkl Confession

Salutați-l pe înlocuitorul lui Shiro. Doar că nu e un continuator, ci un schi complet diferit, deși doar cu 2mm mai îngust. Dacă Shiro era un reverse camber foarte specializat pentru powder, Confession are o construcție mai clasică, cu ceva camber în zona mediană și coadă dreaptă. E un schi direcțional care, ce-i drept, va prefera zăpada mare dar cei care l-au testat spun că e mult mai adaptabil decât te lasă să crezi dimensiunile. Și că ar trebui privit ca un big-mountain charger. Alegerea lui Ian McIntosh și a lui Sam Smoothy, deci lucrurile tind să fie destul de clare. Nu m-aș lăsa intimidat, însă, și l-aș încerca într-o zi bună la Bâlea.

Asta e lista. sunt 10 schiuri care sunt interesante din punctul meu de vedere, deci alegerea a fost foarte subiectivă. Mi-ar plăcea foarte mult să știu ce modele vă interesează pe voi.

Sursă foto cover: Armada Skis. Celelalte imagini sunt de pe site-urile respectivilor producători.

Cum se schimbă schiul: câteva trenduri pentru următorii ani

BY Alex Borșan 3 May 2016 CLĂPARI, ECHIPAMENT, LEGĂTURI, SCHI, Uncategorized

S-ar zice că după vreo 10 ani de experimentat cu conceptul de “rocker” și geometria în 5 puncte, producătorii de schiuri au încheiat un nou ciclu de inovație. Cum vor arăta schiurile din anii viitori? Încercăm câteva previziuni.

Rocker e doar o altă tehnologie

Scurtă aducere aminte: rocker se referă la curbura pe care o face schiul în raport cu zăpada în zona vârfului și a cozii. Cu cât e powderul mai mare, cu atât zona de rocker va începe de mai aproape de clăpar. Sau va fi direct reverse camber, ca să știm o treabă. Geometria în 5 puncte se referă la lățimea schiului de la vărf spre coadă. Multe din schiurile de powder sunt construite astfel. Exemplu clasic e Armada JJ 195 (134 – 141 – 120 – 137 – 130mm), rocker pronunțat și pe vârf și pe coadă și un radius mic de 18 m. Majoritatea modelor all-mountain și multe din cele de pârtie vin astăzi în 4 dimensiuni. Au importat vărful în 2 dimensiuni și cu rocker, au păstrat coada clasică sau twin-tip, dar fără rocker.

Practic, în ultimii ani jocul care s-a dus a fost în această zona – profilul schiului, asta după o altă lungă perioadă în care s-a vorbit mai mult despre lățime. Azi rocker-ul e doar o tehnologie, un mod de a costrui schiurile, nu mai e singura tehnologie și singura manieră.

Revin schiurile clasice, dar nu chiar

O primă consecință: cei mai mulți producători introduc sau re-introduc modele all-mountain aproape clasice, carvere rigide în 3 sau 4 dimesiuni. E o întoarcere la rădăcini? Da și nu prea, pentru că spre deosebire de modelele de acum 10-15 ani, cele noi vin cu ceva rocker pe față, cu camber foarte mic – 1-2 mm, cam pe-acolo. flex progresiv, materiale ușoare și high-tech (vezi mai jos). Schiuri care vor forță, dar sunt schiabile și la viteze mai mici.

Primul exemplu care îmi vine în minte: Head a reintrodus seria Monster, dar nu ca schi de big-mountain cum era în trecut, ci ca mid-fat all-mountain pentru schiori avansați și experți. La fel și Nordica cu Enforcer, un alt model reinventat. Dar în jocul ăsta au intrat și producători new-school ca Armada (cu seria Invictus), Line (cu seria Supernatural). Până și Dynafit vine cu ceva în zona asta – acum câțiva ani era imposibil de imaginat un Dynafit care cântărește în jur de 2 kg, ca Chugach.

Pe de altă parte, nu vreau să știu ce e în sufletul oamenilor de la Volkl, la un an de când Mantra, unul din cele mai bine vândute schiuri din toate timpurile, a fost modificat în reverse camber. Cumva tot o vor drege: vor renunța la Shiro și lansează Confession, cam aceleași dimensiuni dar cu puțin camber și coadă dreaptă. Un schi care cere ceva atenție.

Blizzard, verii celor de la Volkl, au fost cu adevărat vizionari când au lansat Bodacious, Cochise, Bonafide sau Latigo – un all-mountain ulta subțire, doar 77mm în talie, dar un schi care are parte de mai puțină atenție decât merită.

Schiurile super late iau o pauză

Mda, după mai multe sezoane în care powder-ul nu prea s-a lipit de noi, tot mai mulți producători încep să renunțe la modele super-late (să zicem peste 120mm). Sau cel puțin au redus considerabil ponderea lor în viitoarea gamă. Nu înseamnă că dispar, ci că locul lor este gândit altfel. Cel mai probabil vânzările din ultimii ani nu au fost cele așteptate, așa că vezi punctul anterior.

Atomic mai are doar Bentchetler, Dynastar nu mai produce Cham 127, Kaestle a renunțat la emblematicul BMX 128. Schimbarea cea mai radicală o face Salomon cu seria QST care va înlocui Rocker2 și unde cel mai lat schi va avea 118mm. Da, K2 pare imun la trendul ăsta, dar chiar și ei fac schimbări – vezi cum s-a transformat modelul lui Seth Morrison.

Mai e o explicație: schiurile cu lățime de 100-115mm au devenit foarte capabile în powder din cauza modului în care folosite materialele ușoare, tehnologia rocker, geometria în 4 sau 5 puncte.

Piață pentru procătorii mici

Nu e vreun secret sau vreo noutate că în general inovația a venit de la producătorii mici, sau care erau mici la momentul respectiv și care erau nevoite să exploreze pentru a-și găsi un loc pe piață. DPS, Armada, Black Crows au avut un impact major în zona de freeride, freestyle sau alpine touring. Ce au început cele 3 branduri acum mai bine de 10 ani a devenit un standard: 5 dimensiuni, rocker, grafică cool. Da, nimic nu ar fi fost posibil fără Shane și Spatula, dar Volant s-a reporfilat pe schiuri pentru ruși, din păcate, uitând că Chubb sau Machete au existat vreodată.

Noul val de producători mici se axează pe două subiecte: sustenabilitate în relație cu mediul și calitate ridicată bazată pe materiale bine alese și mult hand-made. Câteva nume cel puțin inetersante de urmărit în perioada următoare: Down din Elveția, G3 din US, Forest din Slovacia. Sau Coalition – “we make women’s skis & snowboards that don’t suck”. Dar lista e cu mult mai lungă de atât. Ca întotdeauna, ocupă niște lăsate libere de marii producători – de exemplu dacă vrei un schi rigid, lat și mai lung de 190 pe la genul ăsta de branduri trebuie să te uiți.

Materiale exotice

E unul din cele mai evidente trenduri, indiferent că vorbim despre schiuri, clăpari sau legături. Dar păstrând subiectul schiuri, în special de aici vine capabilitatea schiurilor mid-fat de a schia foarte bine în powder, de exemplu. Vezi ce face Down, că tot îi aminteam câteva rânduri mai sus.

Nivelul de inginerie a crescut simțitor în ultimii ani pentru că într-un schi intră multe materiale – diverse esențe de lemn combinate în diverse feluri, aliaje de metal, laminate, kevlar, fibră de sticlă, diverse plastice, cauciuc și inevitabil mult carbon. Nici lipiciul nu mai e ce a fost.

Inovația se mută spre clăpari și legături

Era și timpul. Creșterea semnificativă a segmentului de touring, în special zona de alpine și free touring, a creat o cerere din ce în ce mai mare de echipament ușor la urcare și performant la coborâre. Ori asta presupune materiale ușoare și rezistente.

Carbonul a fost mult timp rezolvarea, dar are o problemă majoră legată de durabilitate. Plasticul rezista mai bine în timp dar nu era la fel de rigid. Legăturile în puncte erau foarte rigide și relativ sensibile. Lucrurile astea se schimbă de la an la an. Despre o parte din ele am scris cu ocazia review-urilor pentru Spectre și Beast.

Dacă în materie de schiuri există multe variante din care poți alege pentru alpine touring, la clăpari și legături abia în ultimii 2-3 ani au apărut cu adevărat alternative. Legăturile de tip Duke/ Adrenalin/ Guardian au avantajul incontestabil al DIN-ului mare, dar sunt descurajator de grele. Cu Marker KingPin, Dynafit Beast sau G3 Ion viața de amator de AT e mult mai bună. La clăpari lupta e și mai aprigă, din moment ce cam toți producătorii au lansat sau vor lansa echipament excelent. Până și Arc’teryx a intrat în lumea asta cu un model după care salivăm mulți, Procline. Cine nu a ținut pasul, a ieșit din joc – vezi Black Diamond în materie de clăpari.

Cum vor arăta iernile?

Pe de altă parte, e foarte posibil ca tot ce vorbim mai sus să fie grav afectat de iernile viitoare. Poate că schiul indoor nu va mai fi chiar exotic, cum e acum. Sau poate ne apucăm de studiat ce face Candide chiar și când nu prea e zăpadă.

Resurse: (1), (2).

Armada Invictus Ti 108

BY Alex Borșan 7 January 2016 ECHIPAMENT, SCHI

Sezonul trecut Armada a lansat un nou schi numit Invictus. Anul ăsta, Invictus a devenit o serie de schiuri frontside/ all-mountain, mișcare destul de puțin anticiaptă acum câțiva ani. Sunt 4 modele diferite: 108ti, 95 și 95ti, 89ti. Varianta 95ti vine și într-o ediție limitată Metallica, despre care voi scrie la un moment dat. Cifrele se referă la dimensiunea schiului în zona mediană, iar ti înseamnă că sunt și 2 foi de titanal pe-acolo. 108ti are și o variantă de touring numită Kufo 108, fără titanal, alt core și cu aproape 500gr mai ușoară.

Descrierea tehnică zice așa. Lungime: 188cm. Dimensiuni: 138 – 108- 128. Radius: 26m. Greutate: 2,2 kg (în realitate e mai aproape de 2.3 kg). Rocker pe față, dar nu foarte pronunțat, camber cât să zicem că e (max 1cm). Plus prindere pentru pielea de focă pe coadă. Flexul e unul destul de obișnuit pentru un all-mountain, în sensul că se rigidizează treptat și constant de la vârf spre coadă. E cel mai rigid schi din gama Armada, și e destul de aproape de cum se simțea Volkl Mantra, cu excepția vărfului care e ceva mai moale.

Nu e prima dată când Armada folosește titanalul în construcția unui schi, în încercarea de a intra mai serios în Europa și către un public mai “alpin”. Acum 4-5 sezoane a existat Triumph, un carver care mi-a plăcut foarte mult la momentul ăla. Nu a fost vreun succes de vânzări. Brandul era asociat cu alte valori și alt gen de dat. De acum 2 ierni, ARV s-a transformat în ARV ti și a ieșit un all-mountain cel puțin interesant, dar care nu are nici o legătură cu Invictus. În fine, sezonul trecut apărea Invictus, un schi care are ADN mai aproape de Triumph decât de orice alt schi produs de Armada. Și asta nu doar din cauză că nu e twintip.

Iată ce spune Armada despre Invictus 108ti: “the Invictus 108Ti demands full throttle skiing in variable terrain. The AR Nose Rocker and highly adaptable width allow for floatation in softer conditions while the carbon kevlar stringer and titanal laminate construction provide the perfect bend of stability, energy and precision on harder snow”. “Full throttle skiing” sunt cuvinte pe care nu le-am mai văzut în descrierea vreunui model Armada.

Pe pârtie

Prima dată am testat schiul pe pârtiile din Azuga, într-o zi cu foarte puțină lume, cer perfect senin și zăpadă tare. Invitație, practic. La una dintre coborâri mi-am pus problema că nu e chiar safe ce fac, chiar dacă pârtia era aproape goală, măcar din cauză ca aveam legături de rental. I-am dat cât de tare am putut, păstrând controlul, iar asta presupunea viraje largi, angulație mare, viteză constant peste 60-70km/h. Super fun, pentru cine gustă genul ăsta de dat la vale.

Tot timpul, fără excepție, schiul a făcut ce trebuia să facă: carving. Senzația e de GS lat, doar că tranziția de pe un cant pe celălalt nu se face la fel de repede. La viteză mică se manevrează ceva mai greu și pare de destul de plicticos. Dar mărește viteza și vezi cum schiul e din ce în ce mai viu. Au mai fost și alte ieșiri pe pârtie, dar nu pentru asta l-am luat pe Invictus.

Hardpack/ windpack

Prima ieșire în offpiste a fost pe Carp, Târle, Papagal șamd în Sinaia. Nu mai ninsese de ceva vreme, nu se putea problema nici măcar de tocătură, ci de scoici, urme semi-înghețate și crustă, toate astea ușor înmuiate de soare, și ceva petice de windpack cu zăpadă foarte bună. Aici am apreciat faptul că flexul e ceva mai soft pe vârf, pentru că schiul trece destul de ușor denivelările. Totuși, nu atât de soft încât să devieze de la traiectorie, sau să pară nesigur. E un schi care înghite genul ăsta de zăpadă fără să pună presiune pe schior. Pur și simplu nu te prinzi când treci de pe scoici pe crustă, totul pare o pârtie nu prea bătută.

Asta e valabil în spațiile largi. Lucrurile se schimbă puțin când vorbim de culoare înguste, copaci, etc – zone în care trebuie sa schimbi foarte rapid direcția. Invictus are momente în care pare greoi. E nevoie de picioare bune și tehnică măcar decentă pentru că dacă rămâi prea mult pe cozi sau ajungi prea pe spate, e greu de redresat. Am descoperit că cea mai bună ieșire dintr-o situație mai dificilă e prin creșterea vitezei, pentru că așa devine și schiul mai “sensibil”.

Powder

Invictus e unul dintre cele mai capabile schiuri de pow din categoria asta de lățime. Aici vârful mai soft și rocker-it are cel mai mult sens. Ajută din plin și radius-ul mare. Cu același amendament – virajele scurte presupun multă muncă. Cozile nu agață deloc, lucru de care mi-era puțin frică inițial. Dar faptul că sunt o idee ridicate și fac un mic unghi pe ultimii 5 cm (privind schiul de sus) ajută mult. Cu siguranță sunt schiuri mult mai bune de pow, JJ find primul care îmi vine în minte pentru că este un alt schi pe care mă dau mult, dar pentru un all-mountain Invictus se descurcă minunat.

Firn

În ciuda greutății, am pus Dynafit Beast 14 pe Invictus așa că e schiul meu pentru orice, inclusiv AT. Așa că am prins zile de firn foarte bun în Bucegi. Cred că aici e locul în care l-am simțit, în sfârșit, ușor pe Invictus. Prespun că e din cauză că zăpada e mult mai grea, opune mai multă rezistență și mă ajută pe mine, schiorul leneș, să virez repede și fără efort. Am simțit că aș putea să cobor valea Coștilei până la refugiu fără să mă opresc. Evident că nu mi-a ieșit, măcar din cauză ca a fost nevoie să schimb partea văii de câteva ori din cauza zăpezii.

Invictus ca schi de touring

Poate că pare o alegere mai ciudată, din cauza greutății. Pe de altă parte, Dynafit în gamă are 2 modele cu greutate asemănătoare – Chugach și Hokkaido. Hokkaido are și un profil foarte asemănător la 188cm: 136 – 108 – 106, radius 24m. Greutate 2.050gr. După o tură mai lungă și cu denivelare mare precum Valea Doamnei (lungă, respectiv mare pentru standardele mele, ca să nu fie vreo confuzie), aș fi zis că poate există și variante mai bune. Și cu siguranță există. Dar am vrut un schi în care să am încredere că e cu mine în orice situație. Invictus e exact genul ăla de schi, pentru cum obișnuiesc să mă dau.

După ce sezonul trecut m-am chinuit cu kick&turn pe pantele mai abrupte, mai ales când zăpada era mare, iarna asta am început-o cu antrenamente de urcare pe pârtia din Azuga. Sunt destul de sigur că e treabă de tehnică, așa că nu aș da vina pe schi.

Până să ajung pe culoare înguste (hornuri, să zicem), nu eram sigur că mă voi descurca. Cum am mai sus, Invictus nu e cel mai ușor de virat schi. Și fiind și relativ greu, mi-era frică de momentul în care va fi nevoie de viraje cu desprindere (hop turn), mai ales în condiții de zăpadă tare. La 188cm, Invictus e printre schiurile scurte cu care m-am dat în ultimii ani. Mantra avea 191, JJ are 195, ANT are 191. Mă simt foarte stăpân pe el, chiar și pe culoare înguste și abrupte. Știu că e previzibil, stă bine în zăpadă și pot oricând să mă bazez pe cozile drepte și rigide.

Cui l-aș recomanda? Și în ce lungime?

Invictus e un schi mare. Nu m-ar fi deranjat nici dacă avea puțin peste 190, dar presupun că e și treabă de orgoliu. Cinstit vorbind, nu l-am simțit scurt la 188. Din nou aici e vorba de stilul de dat. Nu aș ezita să spun că Invictus e un schi de big-mountain, chiar dacă îl iau și pe pârtie.

E pentru schiorii avansați și experimentați, care se dau mult în offpiste și care vor viteză. Cozile drepte și radiusul mare îl fac un schi foarte bun pentru dropuri, e super-stabil la landing.

Pentru un schior mai ușor aș zice că 178 e alegerea naturală. Plus că e și mai ușor, dacă te gândești să îi pui o legătură de tură. Apropo de asta, recomand o legătură solidă care să facă față la viteze și forțe mari, nu aș pune un Radical pe el pentru că ar fi păcat și de legătură, și de schi. Chiar mă gândeam că dacă voi decide la un moment dat că e prea greu pentru ture, aș pune pe el un Pivot 16 sau ceva asemănător. Ar fi un setup genial pentru dat vigonete.

De final

Spuneam mai sus că semănă cu Mantra, un schi pe care m-am dat mulți ani și pe care l-am iubit sincer. Semănă doar că e mult mai fun, mai viu, mai prezent. Cu Mantra totul părea “ok”. Ce-i drept, chiar totul – de la gheață albastră la pow de 1m. Dar foarte rar se întămpla să fie ceva “wow”. Ori pentru mine schiatul e mai degrabă despre “wow”. Vreau ca schiurile pe care le am în picioare să se distreze la fel bine ca și mine. Iar Invictus pare că o face.

Schiuri și clăpari SH – cum le aleg?

BY Alex Borșan 12 December 2015 CLĂPARI, ECHIPAMENT, SCHI

Sarreyer. Wooden Alpine chalet. Old skis. Snow.

Chiar dacă visăm cu toții la un echipament nou, din când în când, fie pentru că apar ocazii fantastice, fie că bugetul e limitat, ne întoarcem privirea către piața underground. Urmând câteva reguli simple, poți să îți iei un echipament decent la un preț foarte bun.

Sunt de părere că nu e o idee bună să cumperi clăpari la mâna a doua, decât cu mici excepții – atunci când nu sunt folosiți deloc, sau aproape deloc. Motivul e foarte simplu: liner-ul clăparului (ciorapul) ia în timp forma piciorului. Așa că te poti trezi cu un clăpar care aparent îți vine, ca mărime, dar care îți vor omorî picioarele pe pârtie. O soluție mai bună ar fi să iei un shell SH și un liner nou-nouț. Cu puțină rabdare și atenție ar putea ieși o treabă bună. Chiar și așa, shell-ul evoluează și el în timp. Involuează, de fapt, pentru că își pierde din rigiditate, se lărgește, clapele vor merge mai greu și tot așa. Deci cu clăparii ieși cel mai în câștig dacă îi iei noi, sau ca noi.

Cu schiurile e altfel. Totuși, înainte de varianta SH, verifică stocurile din anii trecuți. S-ar putea să dai de niște prețuri surprinzător de prietenoase. Să revenim. Din punctul meu de vedere, un schi SH merită banii dacă se comportă relativ la fel ca atunci când era nou. Pentru asta trebuie să fi fost păstrat bine de proprietarul anterior.

La ce să te uiți? Uită de top-sheet. Nu contează deloc dacă e zgâriat, stickerit, vopsit samd. E complet irelevant. Asta dacă nu dai peste vreo minune a tehnicii moderne, cu pistoane, plăci, valuri șamd, la care o lovitură mai puternică poate afecta serios schiul.

Că tot suntem la topsheet, mai e o discuție legată de legături. Remontarea legăturilor presupune și un set nou de găuri. Pentru un schior obișnuit asta nu e o problemă, atâta timp cât structura schiului nu e foarte afectată. Cu alte cuvinte, mai degrabă pe un schi bun se pot muta legăturile. Și nu vei simți vreo diferență, asta e sigur.

Cred că punctul cel mai sensibil la un schi SH sunt canturile. Canturile sunt finite, ca să zic așa, au in jur de 2mm. Evident, nu pot fi ascuțite la nesfărșit, pentru că după prea multe operațiuni de genul nu mai ai metal pe care să îl ascuți. Așa că atunci când iei un schi SH în mână vezi cât cant mai are. Nu te feri să întrebi proprietarul de câte ori le-a ascuțit. Numărul de zile schiate e direct proporțional. Observație importanta: schiurile de pârtie sunt ascuțite mult mai des decât cele de offpiste. Ca sa nu mai zic că un schi de powder, dacă e folosit în special pentru powder, trebuie să stea foarte bine la capitolul canturi.

Talpa mi se pare overrated :). Glumesc, dar nu până la capăt. O talpă zgâriată nu e un capăt de lume. În principiu se poate remedia destul de ușor. Mai mult, se poate schia fără mari probleme chiar si cu o gaură-două umplute cu cofix (sau rășini în cazuri mai radicale). Totuși, talpa spune destul e multe despre cum a fost folosit schiul. Dacă topsheetul e muncit iar talpa e impecabilă, înseamnă că schiul a trecut printr-o mașină de recondiționare. Un lucru nu neapărat rău, dar care ia mult din canturi, reducând astfel durata de viață a schiului. E cazul schiurilor din rental-shop-urile de pe afară. Personal prefer să dau schiurile unui service care lucrează numai de mână.

Dacă schiurile vin cu legături de rental, mai bine le schimbați. O fi comod sa le reglezi, dar sunt mai grele și mai puțin fiabile decât cele obișnuite. Dacă vin cu legături obișnuite, asigurați-vă că vi se potrivesc clăparii. Legăturile pot fi ajustate 1-2 cm din calcâi. Și fiți siguri că DIN-ul poate fi reglat pentru greutatea și abilitățile voastre.

Baftă la cumpărături!

Foto credit: photoshelter.com.

Frontside – care e treaba cu asta?

BY Alex Borșan 11 December 2015 ECHIPAMENT, SCHI

De ceva timp, majoritatea producătorilor de schiuri folosesc un termen relativ nou – frontside, sau directional, hai să vedem despre ce e vorba.

În esență frontside nu reprezintă nimic nou. E vorba de schiurile all-moutain de până acum ceva timp, schiuri care ar trebui să se descurce pe o varietate mare de tipuri de zăpadă. De ce apare, totuși, un termen nou pentru ceva ce există deja?

Înainte de a da răspunsul, puțină istorie. La începutul erei noastre, Salomon lansa 1080, primul twin-tip. Sunt absolut sigur că pe vremea aia, cu excepția celor care au pus umărul la crearea și fabricarea lui 1080, mai nimeni nu s-a gândit la revoluția care va urma. Deși inițial twin-tip-urile au fost făcute pentru freestyle, nu a durat mult ca lumea să se prindă că un twin poate fi un all-moutain excelent. All-moutain, din nou, dar pe o rută diferită.

Frontside e carverul clasic, mai lat sau mai îngust, mai rigid sau mai soft, cu rocker/early rise, sau fără, dar sigur-sigur cu coada dreaptă. Termenul a apărut pentru ca schiorii să facă diferența între cele două tipuri de all-moutain: frontside si twin-tip.

Diferențele sunt substanțialte. Frontside vine pe ruta race / high-performance carving / all-moutain. Sunt foarte multe schiuri bune și foarte bune în categoria asta, cele mai multe fiind concepute în primul rând pentru pârtie. Altele sunt all-mountain-uri de tipul 50/50 și mai nou vin și cu coada compatibilă cu prinderile pieilor de focă. Deci schiuri care știu inclusiv touring, dar care cu siguranță nu sunt schiuri de tură.

Trei nominalizări: Salomon Q-Lab, Armada Invicturs 108, Line Supernatural 108. Se pare că 108 e noua cifră magică (deși Salomon Q-Lab 190 are 109mm lățime). Toate sunt schiuri foarte solide, destul de rigide și de grele (2-2,2 kg/ schiu). Se simt la fel de bine pe pârtie ca și în afara ei. Dacă vrei o singură pereche de schiuri care să le facă pe toate, ai de unde să începi căutările.

Dacă 108 e prea lat sau 2 kg e prea greu, de notat că cele 3 modele de mai sus vin din familii mai extinse, cu modele și mai înguste, și mai ușoare.

(Notă: acest articol a fost publicat inițial pe 21 decembrie 2011 și a fost revizuit masiv. Am păstrat însă comentariile.)

Foto credit: Armada Skis