Schiul tinde să intre într-o zonă prohibitivă, ținând cont de costul pass-ului pe o săptămână. Scumpirea poate să nu supere pe nimeni de la un an la altul, în fond niște euro în plus înseamna o bere, două în minus, și-ți zici „ce mai contează? sunt la schi!” – iar pe asta mizează probabil și ei. Dar dacă te uiți doar 5 ani mai în spate și la sumele adăugate la costul pass-ului an de an, perspectiva nu e prea roz.
Informația brută: prețurile cresc constant
Asta rezultă din statisticile pe care le oferă cei de la where2Ski: „În fiecare an, atunci cand sunt anunțate prețurile noi, ele sunt mai mari cu 7-8 eur extrasezon/ sezon. La austrieci cu precizie matematica, iar la ceilalți cu sume similare, dar care pot ajunge uneori și la peste 10 euro. De exemplu, în Soelden un pass era 205,50 euro în 2008, 218 în 2010, iar anul ăsta e 269 de euro, cel mai scump din Austria. Asta înseamnă o creștere de 64 euro, mai bine de 30% în doar 8 ani. În Zillertal un pass era 186 de euro in 2009, iar acum e 242, deci și aici o creștere de 30% ”. În Chamonix costă 299 de euro pentru 6 zile, și, în general, cam toți se îndreaptă spre 300 de euro. În Elveția, 300 de euro e deja bătut, convertind sumele din franci ale unor stațiuni, dar Elveția a fost mereu mai cu moț. E clar că de la anul pragul psihologic va fi trecut și în Franța și ulterior și în rest. Ironic e că prețurile astea sunt cele din Elveția, de care fugeam acum câțiva ani. Practic, prețul AU de azi e CH de ieri.
Încă ceva: prețurile cresc mai repede decât rata inflației – care în toate țările astea a fost sub 1% în general în ultimii ani. Deci motivele trebuie căutate în altă parte.
Evoluția prețurilor în 5-10 ani
Ar fi interesant de făcut o proiecție în timp, pentru că hei, s-ar putea să te cam doară gândul. Pe modelul actual, Soelden de exemplu o să ajungă probabil în:
5 ani la 320 eur
10 ani la 360 eur / 6 zile
Chamonix va ajunge probabil în:
5 ani la 350 eur
10 ani la 400 eur / 6 zile
Ceea ce poate insemna prohibitiv. Sau să nu mai ieși decât, așa, un weekend. Ce faci dacă la momentul ăla ar trebui să ieși cu familia și să înmulțești totul cu 3 sau 4? Prin comparație, prețurile din România încep să nu mai pară așa mari ca în trecut.
Dar să încercăm să înțelegem și de unde vin aceste creșteri.
Motivul #1: Schimbările climatice afectează raportul dintre cerere și ofertă
Prețurile cresc în primul rând pentru că scade numărul de zile care pot fi vândute. Pe de altă parte, a crescut numărul de turiști pe zilele alea mai puține. Deci o exploatare mai intensivă a resurselor. Cererea e în creștere sau constantă, ofera e în scădere, așadar prețurile vor crește.
E o informație pe care nu am cum să o verific cum trebuie, dar sunt destul de sigur că așa e, pe fondul scăderii duratei sezonului, cel puțin în stațiunile de mică altitudine. În plus, altitudinea asta mică e din ce în ce mai mare, în sensul că e zăpadă constant doar la +2000m. Consecința e că stațiunile au fost obligate să investească masiv în instalații de zăpadă artificială și tot ce presupune asta. Totuși, deși multe stațiuni nu au probleme reale în a avea zăpadă, sau cel puțin nu atât de mari încât să fie nevoie de măriri de prețuri semnificative, ofertele tind să se alinieze.
Motivul #2: Calitatea serviciilor e mai bună decât acum 10 ani
Asistăm și la un război al cifrelor. Tot mai multe domenii caută să se plaseze tot mai sus în cifre cu cel mai mare număr de pârtii, de instalații, de tunuri de zăpadă, cu domenii legate între ele – vezi Dolomiti Superski, Mont Blanc Unlimited, Portes du Soleil – și tot mai multe caută să se măreasca și ele ca să reziste – Alpe d’Huez și Les 2 Alpes de exemplu. Asta vine la pachet cu costuri suplimentare raportat la investiții, respectiv „value for money” – îți dau mai mult, îți iau bani mai mulți.
Apoi s-a investit în transportul pe cablu pentru a reduce timpii de așteptare, în mașini de aranjat pârtiile, măsuri și echipamente anti-avalanșă, snow-park-uri și alte alternative de distracție.
Motivul #3: Modelul de business actual
Contextul mai larg ar fi că schiul merge spre industrializare din ce în ce mai evident. Asta deși ar trebui ca industra să își pună serios problema dacă modelul de business e sustenabil pe termen lung. Aici discuția e mai lungă, pentru că cele mai multe stațiuni tratează sezonul de vară cu la fel de multă atenție ca pe cel de iarnă din motive evidente, deci investițiile se amortizează altfel.
Apoi sunt mai multe puncte de vedere: impactul investiției și al dezvoltării stațiunilor asupra mediului, impactul asupra comunității locale, impactul asupra turistului. Evident că fiecare stațiune urmărește o creștere a veniturilor și a profitului pe termen mediu și lung. Asta e altă caracteristică a industriei: e un model de business care dă roade pe termen lung. Creșterile de prețuri din ultimul timp ne arată că e presiune pe recuperarea mai rapidă a investițiilor din ce în ce mai mari.
Așa că e nevoie de altă abordare pentru ca stațiuni mici ca LaGrave să mai există în următorii 5 ani. Mai multe pe subiectul ăsta aici.
Posibile soluții pentru scăderea prețului și a impactului asupra individului
Puțin probabil ca stațiunile să aibe interesul sa o faca. Sau să poată. Pentru asta dezvoltatorii din zona de schi ar trebui să reevalueze modelul de business și investițiile în contextul schimbărilor de climă și a scăderii duratei sezonului. Construirea de noi cabluri si lărgirea constantă a domeniilor merge mână în mână cu costul tot mai ridicat al zăpezii (cât îmi dă natura/căt produc artificial). E posibil să fie un carusel de neoprit, în condițiile în care concurența o ridică mereu la fileu.
Ce soluții au turiștii să scadă prețul?
Ca vânzări, modelul din US e foarte interesant. Pe lângă faptul că se unesc multe stațiuni sub un singur pass de sezon – de multe ori stațiuni aflate la multe sute de km depărtare, cele mai bune dealer-uri pentru pass-uri le găsești online, la intermediari care cumpără en-gros și vând en-detail. Și oricum, prețul e mai mare decât în Europa. Încă.
Altă variantă, mai fezabilă de data asta, e să te bagi într-un grup mai mare care are puterea să negocieze și să scadă costurile. De exemplu Snow Fest și alte produse turistice asemănătoare care scot la 345 de euro pass cu cazare, în condițiile în care passul la casă costă 245 de euro anul ăsta, iar dacă adaugi un minim de 150-200 de euro de om pentru cazare, sari de 400. Ceea ce însemnă, de fapt, o continuare a industrializării. Ironic, dacă te gândești că schiul e exact opusul, măcar în teorie.
Vânătoarea de oferte e mereu o variantă. De multe ori apar pachete oferite de hoteluri, de genul cazare + masă + pass la prețuri foarte bune. Se întâmplă în general în prima parte a lui decembrie sau ianuarie, când cererea e mai mică decât în restul sezonului.
Sunt și variante mai neconveționale: schiul de tură sau splitboarding-ul. Mai puțin dat la vale, mai mult timp de admirat peisajul. Sau să cumperi skipass-ul pe ore, fix cât vrei să te dai: azi 3 ore, mâine 4, apoi pauză și tot așa. Asta presupune să elimini orice timpi morți pe pârtie – masa, berea, pozele, etc. Vii, te dai, pleci.
E necesara apariția mai multor pachete de final de sezon, când cei de la casierie și cazările sunt dispuși mai mult ca oricând să negocieze. Schiatul în martie a intrat relativ curând in vocabularul uzual, dar este posibil să devină o constantă în următorii ani. În plus, vorbim de o industrie în care este încă mult loc pentru nivelarea prețului. Scumpirea pass-ului cu o eventuală scădere a cererii lovește în toate celelalte business-uri din jur, în primul rând în cazări. Dar doar mecanismul cerere/ofertă poate genera dealuri și asocieri mai convenabile skipass + cazare sau intermediarii de care ziceam mai sus. Aici va avea un cuvânt de spus și tehnologia – vezi Airbnb.
În fine, pentru localnici există mereu pass-ul de sezon. Nu se aplică în cazul nostru, stațiunile din România nu au așa ceva în oferta curentă. În Sinaia a existat la un moment dat un pass de sezon, posibil să mai existe și acum, dar nu era pentru oricine – era nevoie ca numele tău să fie pe o listă, să faci o cerere, să fie aprobată etc. Dar dacă ești francez, să zicem, și stai pe lângă Chamonix, un pass de iarnă e la ofertă acum la 994 Euro, prețul întreg fiind de 1731 Euro. Sau dacă ai afinități cu Saas Fee, ei fac acum o campanie destul de curajoasă, încearca securizarea a 99.999 de pass-uri de sezon pe 3 ani/ 15 ani, la prețuri de dumping.
Concluzii
Cert e că în afara unor soluții alternative, prețul schiului va ajunge foarte curând, dacă nu a ajuns deja, la limita sau în afara zonei noastre de confort. Va trebui să vedem cum refacem calculele și cât de mare e pușculița pe care va trebui să o spargem: poate va trebui să bem mai puțină bere, să servim mai mult de la supermarket (se poate mai mult de atât?) sau să renunțăm la o zi două de dat. Sau, va trebui să facem sau să obținem deal-uri mai bune, ori să ne asigurăm că în perspectivă vom face atăția bani, cât să nu ne deranjeze scumpirile. În fond, nimic nu e scump, dacă dispui de fondurile necesare.
Lista completă cu prețurile skipass-urilor pe 6 zile poate fi consultată aici.
