Toamna asta vine cu o surpriză tare plăcută de la Salomon. Cele două concepte – Salomon FreeSkiTV și Salomon RunningTV – se transformă în Salomon TV. Ca să nu mai schimbăm canalul.
Foarte inspirată mișcare de marketing: pe lângă publicul comun, din care fac parte chiar dacă mult mai mișcat de Mike Douglas și echipa sa, în felul ăsta alergătorii vor afla mai multe despre schiori și invers. Cu toții ne bucurăm de ce are muntele mai bun să ne ofere, ăsta ar fi numitorul comun.
Cu ocazia asta îmi dau seama ce puțin am alergat pe munte vara asta. Dar și că mai sunt 2-3 luni perfecte fix pentru alergări montane, antrenament bun și pentru la iarnă.
Revenind, sunt uimit în fiecare an că Salomon continuă iar acum mă bucur că o face în noua formulă. E o serie de care sunt alături din primul sezon. Nu mi-a scăpat nici un episod, pe unele le știu replică cu replică, mi-am adormit copilul uitându-ne împreună la Mike, Kaj & ceilalți.
Next, on Salomon TV!