Topaz de la Schiuri Reghin

BY Alex Borșan 14 March 2018 ECHIPAMENT, SCHI

În sfîrșit, am adunat cîteva zile de schi și mi-am făcut o idee despre Topaz, schiul cel mai polivalent de la Reghin.

Lungime: 188. Celelalte lungimi disponibile sunt 168 și 178.
Dimensiuni: 130 – 100 – 120. Ca să fie ușor de ținut minte. De fapt geometria a mai degrabă în 4 puncte, nu în 3.
Radius: 20m.
Greutate: 1,77 kg/ schi (cîntărit de mine, cifra oficială e de 1,7 kg).
Rocker pe vîrf – lung dar gradual, voi reveni cu niște măsurători.
Coadă aproape dreaptă.
Camber de aprox 1,5 cm.
Flex: vîrf – 6-7, mijloc 9, coadă – 7-8. E un schi relativ soft, dar cu un flex foarte bine dozat, care crește și scade uniform.
Legătura e un Marker M12 mai vechi, montat conform instrucțiunilor oficiale (la 84 cm de coadă).
Descriere oficială e aici, merită citită cu atenție.

Voiam demult să scriu articolul ăsta, dar nu prea am avut cum. Planurile legate de schi nu mai sunt chiar primele pe lista de priorități, după cum știe cam orice părinte care încă nu se apropie de vîrsta pensionării. Pe de altă parte, știind că am mult mai puțin timp la dispoziție, intensitatea și plăcerea cu care mă dau cresc exponențial. Nu mai contează așa mult nici cum e zăpada, nici cum e vremea, important e că sunt acolo. Uneori cu un rucsac vorbitor de aproximativ 20 de kilograme cu totul. Alteori, la baza pîrtiei unde rucsacul vorbitor a decis că vrea să dea cîteva ture pe, evident, schiurile personale Reghin Pitic, ca să păstrăm tradiția familiei.

S-ar zice că divaghez, dar nu e chiar așa. Puțină răbdare, lucrurile se leagă.

Cînd a apărut Topaz, sezonul trecut, mi-au atras atenția cîteva lucruri. Primul – greutatea redusă. Apoi rigiditatea. Am avut cîteva zile un schi de test cu care nu am apucat să mă dau, dar pe care l-am studiat intens. Pe undeva mi-a adus aminte de Armada ARV, modelul vechi de acum 10 ani, cu altă geometrie. În fine, arată foarte bine, sidewall cap-coadă, topsheet care nu alunecă atunci cînd e ud, plus o grafică retro care personal îmi place. Inițial nu mi-am dat seama cum sau cînd aș schia un astfel de schi, sunt interesat mai degrabă de schiuri rigide, cu radius mai mare. Dar apoi m-a lovit revelația: dude, ai un copil cu care vrei să te dai, cam care crezi că va fi viteza medie de deplasare și de ce ai avea nevoie de un schi de GS lat care mai e și greu? Cu cît mă gîndeam mai mult, cu atît era mai evident că Topaz are sens.

Pe site, producătorul zice, printre altele, că

Topaz e un model polivalent de off-piste.
La construcția lui am ținut cont în primul rând de raportul greutate-performanță și în al doilea rînd de ușurința în utilizare. Datorită greutății reduse, Topaz e un schi ideal pentru ture lungi, fără a pierde nimic din plăcerea de a coborî.
Schiul răspunde ușor și rapid la comenzi, avînd o plajă largă de utilizare, de la culoare abrupte, la zăpadă afînată și firn de primăvară. E un schi destul de lat și maleabil pentru a pluti elegant prin zăpadă afînată și destul de solid pentru rămîne în control pe zăpadă înghețată.

Am luat, deci, Topazul cu gîndul că îl voi folosi în zilele cînd merg la pîrtie cu copiii, în special cînd e vremea caldă și cu soare. Pe de altă parte, pentru alte condiții am alte schiuri. După aproximativ 10 zile de dat în aproape toate condițiile imaginabile, pot spune că am ales bine, dar asta era de așteptat. Nu prea ai cum să greșești cu un schi ușor și deloc rigid cînd zăpada e moale și viteza mică. Topaz e super-prietenos, practic îl poți carva sau pivota fără efort în condițiile de mai sus. E ușor în mînă, e și mai ușor în picioare. Dar cum e în rest?

Am avut norocul ca în cele 10 zile de dat să prind foarte multe tipuri de zăpadă. M-am dat pe Sorica bocnă la ora 10 (rucsacul vorbitor nu a apreciat) dar și pe aceeași pîrtie o oră mai tîrziu cînd totul era lin și cremos, zăpadă grea dar bine aranjată de ratrac în Poiană, zăpadă grea cu moguli și petice de gheață în Bușteni. Plus 4 ore în Sinaia pe un Carp excelent – hardpack drept, fără gheață, fără scoici, fără chin.

Pîrtie

Pe pîrtie cu zăpadă bine aranjată și moale nu cred că există schi cu care să nu iasă bine. Cred că aș putea să mă dau și cu schiuri de slalom, și cu schiuri de powder sau de tură. La o adică și cu schiuri de fond cred că merge. Da, și Topaz merge excelent pe aici. Am putut vira oricît de lung sau de scurt am vrut. Puțină presiune pe vîrfuri și schiul intră ușor în viraj, apoi energia se transferă spre coadă și la ieșire zbori. Schiul e foarte prietenos și viu. Nu vibrează deloc și pare mereu pregătit pentru o nouă schimbare de direcție, de unghi sau de pantă. E ca un labrador care abia așteaptă să îl bagi în seamă.

Pe pârtie înghețată bocnă (nu gheață, atenție), lucrurile se schimbă destul de mult. Ce-i drept, ar putea fi și din cauza schiorului care nu a fost așa slab pregătit nici el nu mai știe de cînd. Chiar și așa, sunt sigur că mi-ar fi fost mult mai bine cu un schi mai rigid. Nu îi vibrează vîrful, cum mă așteptam, ci are tendința să derapeze sau să piardă virajul cumva previzil și imprevizibil în același timp. Nu se pierde cu firea, dar se duce toată distracția de care vorbeam mai sus. Repet, e posibil ca un schior cu picioare mai puternice să nu fie așa deranjat.

Pîrtia din Bușteni mi-a dat ocazia să mă dau și prin ceva moguli moi, dar amestecați cu petice de gheață. Peisajul clasic pentru zăpadă artificială care nu s-a mai întîlnit de cîteva zile cu ratracul. Nu că m-aș plînge, m-am bucurat că pot vedea schiul la treabă și în condiții de genul ăsta. Prin moguli totul e bine cu Topaz. Coada nu agață deloc, mijlocul schiului e suficient de rigid, iar radiusul mare ajută și el. M-am putut strecura printre, dar am și putut să îi dau mai drept, mai sărind cîte un mogul, mai amortizînd din genunchi. Probabil că nu va fi la fel de ușor cu moguli înghețati.

Offpiste

Topaz e un schi gîndit mai degrabă pentru a fi schiat în afara pîrtiei. Greutatea îl recomandă pentru tură, chiar dacă eu i-am dat o altă utilizare. L-am schiat doar în Sinaia în condiții amestecate (și fără rucsacul vorbitor). Nu am ajuns pe o vale mai tehnică sau expusă, deci aici ar mai fi de dezvoltat, sper să mai am ocazia sezonul ăsta. Nu am prins nici scoici sau vreo crustă cu adevărat greu de schiat. Dar în cele două zile, am fost peste tot – de la gardul dinspre Pelișor, la Papagal și toate variantele dintre ele.

Prima senzație a fost de ușoară nesiguranță. Acum privind în urmă, sunt sigur că era din cauza mea și a puținelor zile de dat din iarna asta. În plus, pe aici eram în anii trecuți fie pe ANT, fie pe Invictus, fie pe JJ cînd zăpada era mare. Pe măsură ce am prins încredere, mi-am dat seama că schiul poate duce multe. Pe Carpul descris mai sus, am dat ture foarte rapide care păreau destul de apropiate ca senzație de cele de pe pîrtia bine aranjată. Am schimbat terenul, mergînd puțin mai spre nord (Zade, Călugăr) și au ieșit două din cele mai bune coborîri ale sezonului. Aici zăpada era ceva între crustă moale și firn care începe să înghețe în lipsa soarelui. Apoi s-a transformat într-o crustă mai solidă. În ambele situații, Topaz a fost excelent. Nu doar rapid sau prietenos, ci de încredere. Mi-a amintit din nou de ARV-ul original, un schi care mi-a plăcut foarte mult acum 10 ani.

În prima ieșire în Sinaia, zăpada era mare (în unele zone spre 1m), dar bine tocată. Acolo unde creștea panta au apărut și primele dificultăți, la fel de previzibile ca și cele legate de zăpada înghețată. Pe unde ANT ar fi trecut ca un buldozer, Topaz s-a intimidat. A trebuit să reduc viteza și să fiu foarte atent să rămân într-o poziție cît mai corectă, cu centrul de greutate deasupra legăturilor. Altfel, Topaz are tendința să iasă din traiectorie. Combinația soft și light e cea care duce la un asemenea comportament. Dar nu e ca și cum m-a luat pe nepregătite. Ca să păstrez paralela, ANT, spre deosebire de Topaz, era un schi mult mai rigid, chiar dacă nu cu mult mai greu. Și cu radius mai mare. Și cu camber mai mult. Dar clar mai greu de schiat. Deci plusuri și minusuri.

În aer

Nu că aș fi prea interesant sau priceput la capitolul ăsta, dar atît cît am sărit bolovani mici (max 1,5m) sau ruperi de pantă, Topaz îmi dă o senzație de siguranță în aer. Are inerție foarte mică, deci se simte ușor în continuare. Iar landingul e lin și foarte intuitiv. Știu că va fi bine de cum am atins din nou zăpada. Nu știu, ci simt, chiar și cu zăpadă înghețată pe zona de landing.

Lungime

Mă așteptam ca 188cm să nu fie lungimea ideală pentru ieșirile în offpiste. Prefer schiurile mai lungi. Invictus are tot 188, dar e un cu totul alt gen de schi, acolo m-aș gîndi serios dacă am nevoie de ceva mai lung. Dar a fost o problemă inexistentă, am uitat să mă mai gîndesc la treaba asta după cîteva ture. De unde trag concluzia că 188cm nu ar trebui să îmi lezeze ego-ul în vreun fel. Da, aș încerca și probabil mi-ar și plăcea un Topaz de 195, dar nu mi-e rușine deloc cu schiul ăsta așa cum e. Pe de altă parte, aș zice să mergeți mai degrabă spre versiunea mai lungă, decît mai scurtă. E un schi prietenos, ușor și foarte manevrabil, mai scurt s-ar putea să fie prea scurt.

Concluzii (nu chiar finale)

Topaz e un schi excelent dacă știi pentru ce îl iei. E ușor, polivalent și prietenos. Face ce zice că face, e un schi no-bullshit. Mai mult, vine cu un tuning foarte bun din fabrică. Am montat legăturile și aia a fost tot, nu a fost nevoie de ceruire, de ascuțire/ rotunjire a canturilor. Totul bine. Evită zăpada înghețată și o să fie super distracție.

Dacă ești un schior intermediar care vrea să învețe, e o alegere bună, e un schi cu care poți crește, nu te penalizează. În plus, duce și știe mai multe decît lasă să se vadă la prima vedere. Pentru cine vrea ceva mai serios, din sezonul viitor va exista Topazz, un schi rigid și bad-ass cu lățime de 108mm.

Nu mă pot încă pronunța despre durabilitate, despre cum e în powder sau pe culoare expuse, dar sigur nu va fi o problemă lățimea culoarului, nu știu multe schiuri pe care să le poți controla așa ușor.

Cu un Topaz în picioare nici nu te vei plictisi în telescaun. Toată lumea trecută de o vîrstă va vrea să știe mai multe, își va aduce aminte de Naționale și Rubinuri și tot așa.

Și la final un bonus. Dacă decizi că vrei să cumperi o pereche de Topaz, acum ai un motiv în plus: un discount de 20%. Pentru asta trebuie să intri pe site, să plasezi comanda și să folosești codul ”derdelus”. Oferta e valabilă pînă pe 28 martie și e numai pentru Topaz.

Cum se schimbă schiul: câteva trenduri pentru următorii ani

BY Alex Borșan 3 May 2016 CLĂPARI, ECHIPAMENT, LEGĂTURI, SCHI, Uncategorized

S-ar zice că după vreo 10 ani de experimentat cu conceptul de “rocker” și geometria în 5 puncte, producătorii de schiuri au încheiat un nou ciclu de inovație. Cum vor arăta schiurile din anii viitori? Încercăm câteva previziuni.

Rocker e doar o altă tehnologie

Scurtă aducere aminte: rocker se referă la curbura pe care o face schiul în raport cu zăpada în zona vârfului și a cozii. Cu cât e powderul mai mare, cu atât zona de rocker va începe de mai aproape de clăpar. Sau va fi direct reverse camber, ca să știm o treabă. Geometria în 5 puncte se referă la lățimea schiului de la vărf spre coadă. Multe din schiurile de powder sunt construite astfel. Exemplu clasic e Armada JJ 195 (134 – 141 – 120 – 137 – 130mm), rocker pronunțat și pe vârf și pe coadă și un radius mic de 18 m. Majoritatea modelor all-mountain și multe din cele de pârtie vin astăzi în 4 dimensiuni. Au importat vărful în 2 dimensiuni și cu rocker, au păstrat coada clasică sau twin-tip, dar fără rocker.

Practic, în ultimii ani jocul care s-a dus a fost în această zona – profilul schiului, asta după o altă lungă perioadă în care s-a vorbit mai mult despre lățime. Azi rocker-ul e doar o tehnologie, un mod de a costrui schiurile, nu mai e singura tehnologie și singura manieră.

Revin schiurile clasice, dar nu chiar

O primă consecință: cei mai mulți producători introduc sau re-introduc modele all-mountain aproape clasice, carvere rigide în 3 sau 4 dimesiuni. E o întoarcere la rădăcini? Da și nu prea, pentru că spre deosebire de modelele de acum 10-15 ani, cele noi vin cu ceva rocker pe față, cu camber foarte mic – 1-2 mm, cam pe-acolo. flex progresiv, materiale ușoare și high-tech (vezi mai jos). Schiuri care vor forță, dar sunt schiabile și la viteze mai mici.

Primul exemplu care îmi vine în minte: Head a reintrodus seria Monster, dar nu ca schi de big-mountain cum era în trecut, ci ca mid-fat all-mountain pentru schiori avansați și experți. La fel și Nordica cu Enforcer, un alt model reinventat. Dar în jocul ăsta au intrat și producători new-school ca Armada (cu seria Invictus), Line (cu seria Supernatural). Până și Dynafit vine cu ceva în zona asta – acum câțiva ani era imposibil de imaginat un Dynafit care cântărește în jur de 2 kg, ca Chugach.

Pe de altă parte, nu vreau să știu ce e în sufletul oamenilor de la Volkl, la un an de când Mantra, unul din cele mai bine vândute schiuri din toate timpurile, a fost modificat în reverse camber. Cumva tot o vor drege: vor renunța la Shiro și lansează Confession, cam aceleași dimensiuni dar cu puțin camber și coadă dreaptă. Un schi care cere ceva atenție.

Blizzard, verii celor de la Volkl, au fost cu adevărat vizionari când au lansat Bodacious, Cochise, Bonafide sau Latigo – un all-mountain ulta subțire, doar 77mm în talie, dar un schi care are parte de mai puțină atenție decât merită.

Schiurile super late iau o pauză

Mda, după mai multe sezoane în care powder-ul nu prea s-a lipit de noi, tot mai mulți producători încep să renunțe la modele super-late (să zicem peste 120mm). Sau cel puțin au redus considerabil ponderea lor în viitoarea gamă. Nu înseamnă că dispar, ci că locul lor este gândit altfel. Cel mai probabil vânzările din ultimii ani nu au fost cele așteptate, așa că vezi punctul anterior.

Atomic mai are doar Bentchetler, Dynastar nu mai produce Cham 127, Kaestle a renunțat la emblematicul BMX 128. Schimbarea cea mai radicală o face Salomon cu seria QST care va înlocui Rocker2 și unde cel mai lat schi va avea 118mm. Da, K2 pare imun la trendul ăsta, dar chiar și ei fac schimbări – vezi cum s-a transformat modelul lui Seth Morrison.

Mai e o explicație: schiurile cu lățime de 100-115mm au devenit foarte capabile în powder din cauza modului în care folosite materialele ușoare, tehnologia rocker, geometria în 4 sau 5 puncte.

Piață pentru procătorii mici

Nu e vreun secret sau vreo noutate că în general inovația a venit de la producătorii mici, sau care erau mici la momentul respectiv și care erau nevoite să exploreze pentru a-și găsi un loc pe piață. DPS, Armada, Black Crows au avut un impact major în zona de freeride, freestyle sau alpine touring. Ce au început cele 3 branduri acum mai bine de 10 ani a devenit un standard: 5 dimensiuni, rocker, grafică cool. Da, nimic nu ar fi fost posibil fără Shane și Spatula, dar Volant s-a reporfilat pe schiuri pentru ruși, din păcate, uitând că Chubb sau Machete au existat vreodată.

Noul val de producători mici se axează pe două subiecte: sustenabilitate în relație cu mediul și calitate ridicată bazată pe materiale bine alese și mult hand-made. Câteva nume cel puțin inetersante de urmărit în perioada următoare: Down din Elveția, G3 din US, Forest din Slovacia. Sau Coalition – “we make women’s skis & snowboards that don’t suck”. Dar lista e cu mult mai lungă de atât. Ca întotdeauna, ocupă niște lăsate libere de marii producători – de exemplu dacă vrei un schi rigid, lat și mai lung de 190 pe la genul ăsta de branduri trebuie să te uiți.

Materiale exotice

E unul din cele mai evidente trenduri, indiferent că vorbim despre schiuri, clăpari sau legături. Dar păstrând subiectul schiuri, în special de aici vine capabilitatea schiurilor mid-fat de a schia foarte bine în powder, de exemplu. Vezi ce face Down, că tot îi aminteam câteva rânduri mai sus.

Nivelul de inginerie a crescut simțitor în ultimii ani pentru că într-un schi intră multe materiale – diverse esențe de lemn combinate în diverse feluri, aliaje de metal, laminate, kevlar, fibră de sticlă, diverse plastice, cauciuc și inevitabil mult carbon. Nici lipiciul nu mai e ce a fost.

Inovația se mută spre clăpari și legături

Era și timpul. Creșterea semnificativă a segmentului de touring, în special zona de alpine și free touring, a creat o cerere din ce în ce mai mare de echipament ușor la urcare și performant la coborâre. Ori asta presupune materiale ușoare și rezistente.

Carbonul a fost mult timp rezolvarea, dar are o problemă majoră legată de durabilitate. Plasticul rezista mai bine în timp dar nu era la fel de rigid. Legăturile în puncte erau foarte rigide și relativ sensibile. Lucrurile astea se schimbă de la an la an. Despre o parte din ele am scris cu ocazia review-urilor pentru Spectre și Beast.

Dacă în materie de schiuri există multe variante din care poți alege pentru alpine touring, la clăpari și legături abia în ultimii 2-3 ani au apărut cu adevărat alternative. Legăturile de tip Duke/ Adrenalin/ Guardian au avantajul incontestabil al DIN-ului mare, dar sunt descurajator de grele. Cu Marker KingPin, Dynafit Beast sau G3 Ion viața de amator de AT e mult mai bună. La clăpari lupta e și mai aprigă, din moment ce cam toți producătorii au lansat sau vor lansa echipament excelent. Până și Arc’teryx a intrat în lumea asta cu un model după care salivăm mulți, Procline. Cine nu a ținut pasul, a ieșit din joc – vezi Black Diamond în materie de clăpari.

Cum vor arăta iernile?

Pe de altă parte, e foarte posibil ca tot ce vorbim mai sus să fie grav afectat de iernile viitoare. Poate că schiul indoor nu va mai fi chiar exotic, cum e acum. Sau poate ne apucăm de studiat ce face Candide chiar și când nu prea e zăpadă.

Resurse: (1), (2).

Armada Invictus Ti 108

BY Alex Borșan 7 January 2016 ECHIPAMENT, SCHI

Sezonul trecut Armada a lansat un nou schi numit Invictus. Anul ăsta, Invictus a devenit o serie de schiuri frontside/ all-mountain, mișcare destul de puțin anticiaptă acum câțiva ani. Sunt 4 modele diferite: 108ti, 95 și 95ti, 89ti. Varianta 95ti vine și într-o ediție limitată Metallica, despre care voi scrie la un moment dat. Cifrele se referă la dimensiunea schiului în zona mediană, iar ti înseamnă că sunt și 2 foi de titanal pe-acolo. 108ti are și o variantă de touring numită Kufo 108, fără titanal, alt core și cu aproape 500gr mai ușoară.

Descrierea tehnică zice așa. Lungime: 188cm. Dimensiuni: 138 – 108- 128. Radius: 26m. Greutate: 2,2 kg (în realitate e mai aproape de 2.3 kg). Rocker pe față, dar nu foarte pronunțat, camber cât să zicem că e (max 1cm). Plus prindere pentru pielea de focă pe coadă. Flexul e unul destul de obișnuit pentru un all-mountain, în sensul că se rigidizează treptat și constant de la vârf spre coadă. E cel mai rigid schi din gama Armada, și e destul de aproape de cum se simțea Volkl Mantra, cu excepția vărfului care e ceva mai moale.

Nu e prima dată când Armada folosește titanalul în construcția unui schi, în încercarea de a intra mai serios în Europa și către un public mai “alpin”. Acum 4-5 sezoane a existat Triumph, un carver care mi-a plăcut foarte mult la momentul ăla. Nu a fost vreun succes de vânzări. Brandul era asociat cu alte valori și alt gen de dat. De acum 2 ierni, ARV s-a transformat în ARV ti și a ieșit un all-mountain cel puțin interesant, dar care nu are nici o legătură cu Invictus. În fine, sezonul trecut apărea Invictus, un schi care are ADN mai aproape de Triumph decât de orice alt schi produs de Armada. Și asta nu doar din cauză că nu e twintip.

Iată ce spune Armada despre Invictus 108ti: “the Invictus 108Ti demands full throttle skiing in variable terrain. The AR Nose Rocker and highly adaptable width allow for floatation in softer conditions while the carbon kevlar stringer and titanal laminate construction provide the perfect bend of stability, energy and precision on harder snow”. “Full throttle skiing” sunt cuvinte pe care nu le-am mai văzut în descrierea vreunui model Armada.

Pe pârtie

Prima dată am testat schiul pe pârtiile din Azuga, într-o zi cu foarte puțină lume, cer perfect senin și zăpadă tare. Invitație, practic. La una dintre coborâri mi-am pus problema că nu e chiar safe ce fac, chiar dacă pârtia era aproape goală, măcar din cauză ca aveam legături de rental. I-am dat cât de tare am putut, păstrând controlul, iar asta presupunea viraje largi, angulație mare, viteză constant peste 60-70km/h. Super fun, pentru cine gustă genul ăsta de dat la vale.

Tot timpul, fără excepție, schiul a făcut ce trebuia să facă: carving. Senzația e de GS lat, doar că tranziția de pe un cant pe celălalt nu se face la fel de repede. La viteză mică se manevrează ceva mai greu și pare de destul de plicticos. Dar mărește viteza și vezi cum schiul e din ce în ce mai viu. Au mai fost și alte ieșiri pe pârtie, dar nu pentru asta l-am luat pe Invictus.

Hardpack/ windpack

Prima ieșire în offpiste a fost pe Carp, Târle, Papagal șamd în Sinaia. Nu mai ninsese de ceva vreme, nu se putea problema nici măcar de tocătură, ci de scoici, urme semi-înghețate și crustă, toate astea ușor înmuiate de soare, și ceva petice de windpack cu zăpadă foarte bună. Aici am apreciat faptul că flexul e ceva mai soft pe vârf, pentru că schiul trece destul de ușor denivelările. Totuși, nu atât de soft încât să devieze de la traiectorie, sau să pară nesigur. E un schi care înghite genul ăsta de zăpadă fără să pună presiune pe schior. Pur și simplu nu te prinzi când treci de pe scoici pe crustă, totul pare o pârtie nu prea bătută.

Asta e valabil în spațiile largi. Lucrurile se schimbă puțin când vorbim de culoare înguste, copaci, etc – zone în care trebuie sa schimbi foarte rapid direcția. Invictus are momente în care pare greoi. E nevoie de picioare bune și tehnică măcar decentă pentru că dacă rămâi prea mult pe cozi sau ajungi prea pe spate, e greu de redresat. Am descoperit că cea mai bună ieșire dintr-o situație mai dificilă e prin creșterea vitezei, pentru că așa devine și schiul mai “sensibil”.

Powder

Invictus e unul dintre cele mai capabile schiuri de pow din categoria asta de lățime. Aici vârful mai soft și rocker-it are cel mai mult sens. Ajută din plin și radius-ul mare. Cu același amendament – virajele scurte presupun multă muncă. Cozile nu agață deloc, lucru de care mi-era puțin frică inițial. Dar faptul că sunt o idee ridicate și fac un mic unghi pe ultimii 5 cm (privind schiul de sus) ajută mult. Cu siguranță sunt schiuri mult mai bune de pow, JJ find primul care îmi vine în minte pentru că este un alt schi pe care mă dau mult, dar pentru un all-mountain Invictus se descurcă minunat.

Firn

În ciuda greutății, am pus Dynafit Beast 14 pe Invictus așa că e schiul meu pentru orice, inclusiv AT. Așa că am prins zile de firn foarte bun în Bucegi. Cred că aici e locul în care l-am simțit, în sfârșit, ușor pe Invictus. Prespun că e din cauză că zăpada e mult mai grea, opune mai multă rezistență și mă ajută pe mine, schiorul leneș, să virez repede și fără efort. Am simțit că aș putea să cobor valea Coștilei până la refugiu fără să mă opresc. Evident că nu mi-a ieșit, măcar din cauză ca a fost nevoie să schimb partea văii de câteva ori din cauza zăpezii.

Invictus ca schi de touring

Poate că pare o alegere mai ciudată, din cauza greutății. Pe de altă parte, Dynafit în gamă are 2 modele cu greutate asemănătoare – Chugach și Hokkaido. Hokkaido are și un profil foarte asemănător la 188cm: 136 – 108 – 106, radius 24m. Greutate 2.050gr. După o tură mai lungă și cu denivelare mare precum Valea Doamnei (lungă, respectiv mare pentru standardele mele, ca să nu fie vreo confuzie), aș fi zis că poate există și variante mai bune. Și cu siguranță există. Dar am vrut un schi în care să am încredere că e cu mine în orice situație. Invictus e exact genul ăla de schi, pentru cum obișnuiesc să mă dau.

După ce sezonul trecut m-am chinuit cu kick&turn pe pantele mai abrupte, mai ales când zăpada era mare, iarna asta am început-o cu antrenamente de urcare pe pârtia din Azuga. Sunt destul de sigur că e treabă de tehnică, așa că nu aș da vina pe schi.

Până să ajung pe culoare înguste (hornuri, să zicem), nu eram sigur că mă voi descurca. Cum am mai sus, Invictus nu e cel mai ușor de virat schi. Și fiind și relativ greu, mi-era frică de momentul în care va fi nevoie de viraje cu desprindere (hop turn), mai ales în condiții de zăpadă tare. La 188cm, Invictus e printre schiurile scurte cu care m-am dat în ultimii ani. Mantra avea 191, JJ are 195, ANT are 191. Mă simt foarte stăpân pe el, chiar și pe culoare înguste și abrupte. Știu că e previzibil, stă bine în zăpadă și pot oricând să mă bazez pe cozile drepte și rigide.

Cui l-aș recomanda? Și în ce lungime?

Invictus e un schi mare. Nu m-ar fi deranjat nici dacă avea puțin peste 190, dar presupun că e și treabă de orgoliu. Cinstit vorbind, nu l-am simțit scurt la 188. Din nou aici e vorba de stilul de dat. Nu aș ezita să spun că Invictus e un schi de big-mountain, chiar dacă îl iau și pe pârtie.

E pentru schiorii avansați și experimentați, care se dau mult în offpiste și care vor viteză. Cozile drepte și radiusul mare îl fac un schi foarte bun pentru dropuri, e super-stabil la landing.

Pentru un schior mai ușor aș zice că 178 e alegerea naturală. Plus că e și mai ușor, dacă te gândești să îi pui o legătură de tură. Apropo de asta, recomand o legătură solidă care să facă față la viteze și forțe mari, nu aș pune un Radical pe el pentru că ar fi păcat și de legătură, și de schi. Chiar mă gândeam că dacă voi decide la un moment dat că e prea greu pentru ture, aș pune pe el un Pivot 16 sau ceva asemănător. Ar fi un setup genial pentru dat vigonete.

De final

Spuneam mai sus că semănă cu Mantra, un schi pe care m-am dat mulți ani și pe care l-am iubit sincer. Semănă doar că e mult mai fun, mai viu, mai prezent. Cu Mantra totul părea “ok”. Ce-i drept, chiar totul – de la gheață albastră la pow de 1m. Dar foarte rar se întămpla să fie ceva “wow”. Ori pentru mine schiatul e mai degrabă despre “wow”. Vreau ca schiurile pe care le am în picioare să se distreze la fel bine ca și mine. Iar Invictus pare că o face.