avalansa

fagaras

Acum un an, cam pe vremea asta, a fost mare vânzoleală în bula mea de Facebook pentru că ANM anunța posibilitatea de a renunța la buletinul nivologic. La scurt timp, ANM a revenit și a anunțat că va continua publicarea raportului. Atunci am început să scriu acest articol. L-am terminat și publicat acum, după ce în Retezat a avut loc o nouă tragedie. Nu reiau povestea, e deja știută de toată lumea. Acest articol nu e nici despre ce greșeli au făcut cei șapte oameni din grup și nici despre care e sau ar trebui să fie relația dintre un copil și un sport de performanță care presupune riscuri foarte mari. Îi voi lăsa pe alții să dezbată aceste teme.

Vorbim în principal despre cum e tratat riscul de avalanșă în munții Carpați. Să punem puțin lupa obiectivității aici, mai ales că în instoria Derdeluș nu suntem străini nici de avalanșe, nici de informarea și educarea oamenilor în această privință.

Buletinul nivo spune foarte sintetic care e riscul de avalanșă pe perioada imediat următoare. E o informație care trebuie citită și interpretată cu atenție, iar o parte din motive sunt mai jos.

Ar trebui să discutăm și despre cine e interesat de aceste buletine și cum e folosită informația oficială. Din estimările noastre, sunt câteva mii de oameni care ies în ture pe timp de iarnă, indiferent de sportul practicat, indiferent de naționalitate. Deci un segment foarte mic de turiști. Dintre ei, o parte vor citi buletinul, o parte nu o vor face din diverse motive, iar o parte sunt sigur că nici nu știu că informarea există. Mai departe, orice om care e cât de cât în temă, își va face propriile estimări la fața locului, mergând până la săparea unui profil în zăpadă, în completarea informării ANM. Sau așa ar trebui.

Cecetarea ANM, respectiv culegerea datelor, se face în trei stații: Bâlea Lac (masivul Făgăraș), Sinaia Cota 1500 și Cabana Omu (masivul Bucegi). În consecință, informarea se referă doar la masivele Bucegi și Făgăraș, versantul nordic. Restul masivelor nu intră în aceste informări și e la latiutinea autorităților locale, în general prin Salvamont, să stabilească gradul de risc și să îl comunice mai departe turiștilor.

Chiar și pentru Bucegi și Făgăraș, informația este foarte generică. În general, singura variabilă e altitudinea. Modelul actual ia în calcul evoluția meteo generală și un profil de observare a straturilor de zăpadă din apropierea stației meteo. Ori, de fapt, riscul de avalanșă variază în funcție de orientarea versantului – în sensul că în aceeași căldare e foarte probabil ca riscul să varieze, acțiunea soarelui – riscul de avalanșă se poate schimba în decursul aceleiași zile în funcție de cum bate soarele, vânt, schimbări de temperatură, istoricul ninsorilor de peste iarnă. E detaliere a gradelor riscului de avalanșă puteți citi aici.

Apoi e problema credibilități. Se ajunge la situația de “trasee închise” din cauza riscului de avalanșă, se întâmplă foarte des ca la anunțarea de risc de grad 3 unele trasee din Bucegi și unele așa numite pârtii din Sinaia să fie declarate închise (mă rezum la aceste exemple, pentru că le cunosc foarte bine). Mai mult, se întâmplă foarte des ca după ninsoare Salvamontul să anunțe “risc 5 de avalanșă”, încât e legitim să te întrebi dacă poți avea încredere în informație sau nu. Mai ales că riscul de grad 5 e un eveniment destul de rar, care nu apare de prea multe ori într-o iarnă nici măcar în Alpi.

Dl. Raed Arafat ne spune că “avertismentele date de autorităţi trebuie luate în serios. În momentul în care cineva acţionează împotriva acestor recomandări face acest lucru pe propria răspundere. Ancheta va stabili cine este de vină”. Ar fi interesant de urmărit ancheta asta despre accidentul din Retezat, pentru că sunt curios ce va ancheta. Presupun că e vorba de ignorarea avertismentelor date de Salvamont Hunedoara, dar întrebarea care se pune e cum a fost estimat ricul de avalanșă și dacă era într-adevăr risc 5. Pentru că, pe de altă parte, șeful Salvamont Hunedpara spune că “nu trebuie să ai studii doctorale ca să realizezi că dacă două zile ninge dumnezeieşte zăpada nu este stabilizată şi la cel mai mic sunet produs avalanşa poate pleca”. Nu, sunetul nu declanșează avalanșe, deci ar fi bine ca cineva să aibă studii de specialitate. Poate chiar doctorale, de ce nu? Din nou problema credibilității care se erodează. Ori Salvamontul își bazează autoritatea în primul rând pe încredere și credibilitate.

Buletinul nivo, în forma actuală, e în egală măsură folositor și periculos. Pentru un turist mai puțin informat în privința avalanșelor, care ia informația ca fiind 100% valabilă, poate deveni periculos. “Au zis că e risc 2 la peste 2.000, deci e sigur”, ca, de fapt, la fața locului situația să fie cu totul alta.

Uneori mă gândesc că poate era mai bine fără buletin nivo, în speranța că autoritățile vor înțelege că problema e mult mai sensibilă și că trebuie abordată puțin altfel, de la modul în care e estimat riscul de avalanșă până la cum e comunicat. O colaborare oficială și asumată a ANM-ului cu rețeaua Salvamont ar putea face minuni și ar acoperi mult mai bine teritoriile cheie, Dar ideea asta, pe cât de simplă e, pe atât de complicată devine la implementare, pentru că presupune colaborarea unor structuri complet diferite.

Da, tabloul general e trist. “Nivelul de înțelegere a muntelui și al culturii montane în România sunt de ev mediu”. Iar aici îl citez pe prietenul Adi Vălean, unul din cei mai experimentați ghizi montani pe care îi cunosc și vorbește în egală măsură despre turiști, ghizi, autorități, media.

Ar fi un moment bun ca educația și buna informare să înlocuiască enernul limbaj de lemn în care ni se vorbește despre “iadul alb”, “muntele nu iartă”, “tineri în căutare de senzații tari și adrenalină”.

Ar fi un moment bun ca turismul motan să fie tratat cu mai multă atenție, iar un prim pas ar fi clarificarea statutului meseriei de ghid montan și respectiv revizuirea formării profesionale în domeniu.

Ar fi un moment bun ca ANM să pună în practică planurile din 2004, chiar și 13 ani mai târziu: mărirea numărului de stații sinoptice cu program nivologic și extinderea rețelei în celelalte masive montane.

Ar fi un moment bun pentru extinderea rețelei de Salvamont și finanțarea ei pentru un nivel decent de funcționare. Împreună cu o delimitare mai clară a rolului pe care îl are, împreună cu Jandarmeria Montană, SMURD, ANM, șamd.

Ar fi un moment bun pentru toate astea și pentru multe altele și poate evităm asemenea accidente în viitor. Ar fi păcat să fie irosit, ca atâtea altele din trecut, când nu am reușit să schimbăm prea multe. Îl citez din nou pe Adi: “avem norocul că înaintea noastră țări cu o vastă cultură montană au pațit-o, au studiat și au învățat, trebuie doar să punem mâna și să învățăm de la ei.

Se scrie și se va scrie foarte mult pe tema asta, pentru că un accident în care au murit doi copii e un subiect extrem de sensibil și care atrage multă indignare. Vă recomand călduros niște luări de poziție decente care vin din partea oamenilor implicați în activități montane aici și aici.

Poza e de acum 2 ani, făcută din Șaua Doamnei spre Valea Doamnei, cu câteva minute înainte ca o avalanșă să surprindă patru oameni pe Pisica (versantul nordic din Bâlea). Povestea completă e aici, dar e de reținut că nu au existat urmări grave pentru că atât victimele, cei îngropați de zăpadă, cât și salvatorii care au intervenit în foarte scurt timp aveau echipamentul potrivit (transceiver, sondă, lopată) și știau să îl folosească.

Erată: ultimul paragraf a fost corectat din cauza unor inexactități.

bâlea_7

A trecut ceva timp de când a avut loc, dar cumva au tot apărut alte lucruri și am amânat acest articol. Și mă gândesc că sunt destul de multe persoane interesate să știe cum arată un astfel de curs și de ce este foarte necesar.

Adrian Vălean e un ghid și alpinist cu foarte multă experiență pe munte la modul general, și în special în Bâlea. E un tip meticulos și atent la detalii când vine vorba de cursurile pe care le ține de ceva ani. Am optat pentru un curs de schi alpinism și siguranță montană și în caz de avalanșă.

Anul ăsta, la Bâlea iarna a venit pe la mijlocul lui septembrie și de atunci la câteva săptâmâni, nu multe, mai vine câte o ninsoare bună. Eu am ajuns într-o vineri dimineață, exact la o zi după o asemenea ninsoare. Mai mult, se anunțau trei zile de soare, vânt slab și temperaturi maxime de -10 grade. Prgnoza a fost foarte aproape de realitate, așa că au fost trei dintre cele mai bune zile pe care le-am avut vreodată în Bâlea. Foarte rar se întâmplă să fie și zăpada și vreme bune. Minusul: zăpada se termina relativ repede, coborârea până la cascadă nu era o opțiune bună. Dar asta a contat mai puțin, pentru că oricum liniile cele mai bune sunt alea de sus, din creastă.

Revenind la curs, el a fost împărțit pe mai multe momente cheie. Prima zi a fost de dat în căldarea Doamnei. Lumea care a venit la curs era atât de bucuroasă de zăpadă încât a fost începutul natural și așteptat. Au fost 4-5 coborâri și urcări foarte bune. Mai ales coborâri pentru mine, cu setup-ul meu de freeride touring, nu de schi-alpinism. Și cu prea puțină pregătire pentru prima tură a sezonului. La ultima urcare pe foci, eram destul de stors și visam doar la un duș cald și o bere rece.

Modulul despre avalanșe s-a ținut seara, la frontale, lnângă cabana Paltinu. Nu e prima dată când fac genul ăsta de curs. Din fericire, nu am folosit kit-ul de avalanșă niciodată în afara exercițiilor. Nici nu îmi doresc. Dar asta înseamnă că îl folosesc destul de rar. Cursuri de genul ăsta sunt o ocazie foarte bună de a-mi reaminti corect cum se fac lucrurile pe care nu vreu să am nevoie să le fac în condiții reale. Am căutat prin zăpadă cu transceivere-le, am sondat, am săpat. Apoi am făcut un profil de zăpadă și am studiat straturile intermediare.

Sâmbătă a fost o zi mai tehnică: urcări și kickturn pe pantă mare (+30 de grade), coborâri cu jump-turns sau derapaj, urcare și coborâre cu colțari și pilotet, tranziție de la schiuri la colțari cu asigurare, etc. Plus o coborâre dinspre Capra cu apusul în față. Genul ăla de moment pentru care îți vine să te bați singur pe umăr că ești unde trebuie.

Ultima zi, duminică, a fost ziua mai călduroasă puțin. Eu m-am separat de grup, aveam de ajuns mai repede acasă, așa că am mai dat o coborâre din Capra într-un powder uscat și bine așezat. Grupul a făcut o urcare lungă până pe Văiuga. După ce am văzut pozele am decis că e pe lista de lucruri de făcut cu prima ocazie când ajung din nou la Bâlea.

Pe lângă faptul că înveți sau îți reamintești tehnici esențiale, o ieșire ca asta e bună să îți înțelegi mai bine echipamentul și propriile limite.

Nu intru mai mult în detalii. Rostul articolului e să vă dea o imgine despre ce se întâmplă la cursul lui Adi: o combinație foarte bună de schiat, urcat, învățat și repetat. Cred că oricine are nevoie de un curs ca ăsta măcar o dată la 2 ani. Pe Adi îl găsiți ușor pe Facebook, vedeți când e următorea dată liberă și băgați-vă, îmi veți mulțumi mai târziu.