bucegi |

Bucegii la picior: Vâlcelul Portițelor

BY Alex Borșan 13 March 2017 TURE

În lumina noilor informații despre telecabina din Bușteni, putem inaugura liniștiți seria de articole “Bucegii la picior”. Spuneam că mi se par evidente 3 variante de acces la văile din nordul masivului: telecabina din Sinaia, urcare pe Valea Cerbului sau cu mașina până la Diham și de acolo la picior.

Câteva cuvinte despre tura de acum o săptămână, când am făcut o plimbare lungă de la cota 2000 până la intrarea în Valea Albă. Întâi am vrut să coborâm pe valea Comorilor, dar ne-a descurajat lipsa zăpezii. Speram că Alba va avea mai multe de oferit, dar am ales greșit. După două viraje pe o zăpadă betonată și cu un vânt extrem de nervos venind de jos, ne-am înghițit ambițiile de schiori de abrupt și am dat-o cuminte înapoi până la Piatra Arsă.

Yesterday the alpinists had more fun.

A post shared by Alex Borșan (@alexborsan) on Mar 4, 2017 at 10:04pm PST

Chiar și așa, sau poate tocmai de aia, am intrat ca niște eroi în stația de telecabină de la 2000, transpirați, obosiți și bătuți de vânt și soare. Apoi am stat cu sufletul la gură urmărind prognoza care anunța ninsori masive în Bucegi. Nu au fost masive, dar să privim partea bună: a mai nins ceva.

Pentru tura de ieri am decis că valea Cerbului e alegerea prea evidentă. Am ochit vâlcelul Portițelor urcat din poiana Bucșoiului. Am lăsat mașina la cabana Steaua. Într-o oră eram la Pichetul Roșu și de acolo pe Take Ionescu în încă o jumătate de oră în poiană. Ne-am dat seama că am cărat degeaba colțari și pioleți, pentru că stratul de zăpadă proaspătă creștea pe măsură ce urcam. Ăsta a fost motivul pentru care nu am reușit să urcăm mai mult de o treime din vâlcel, ne-am oprit când lucrurile deveneau cu adevărat interesante. Nu știu cum ar fi fost cu focile puse pe schiuri, ceva îmi spune că nu am fi urcat cu mult mai sus din cauza pantei și a tehnicii noastre destul de precare. Am sperat că măcar ceața ne va lăsa la un moment dat. Poate data viitoare.

Partea bună e că am schiat o zăpadă excelentă pentru mijlocul lui Martie. Un powder aproape uscat, stabil și prietenos. O vale foarte bine acoperită, pe care nu am mai fost până acum și pe care o voi ține minte pentru a o încerca din nou când va putea fi urcată integral. Apoi am continuat pe schiuri până la Pichetul Roșu, practic un vis din copilărie.

Cu ocazia asta raportez și prima defecțiune a clăparului La Sportiva Spectre. S-a crăpat limba clăparului drept, exact pe zona de torsiune. Doar într-o parte, dar tot e destul de enervant. Încerc să improvizez o reparație, dar oricum iau în calcul să iau un Salomon MTN Lab pentru ture scurte, iar Spectre să rămână clăparul pentru mai lungi și care presupun și mai mult mers fără schiuri.

Edit: Am corectat numele vâlcelului. În versiunea originală era numit greșit “vâlcelul Pietros”. Numele corect este vălcelul Portițelor.

Telecabina din Bușteni în revizie

BY Alex Borșan 11 March 2017 STIRI, ȘTIRI SCURTE

Sezonul de văi e pe cale să înceapă. Zilele sunt mai lungi, vremea mai prietenoasă, iar zăpada se transformă în firn.

Sună perfect, dar lucrurile nu stau chiar bine pentru cei mai mulți dintre noi. Telecabina din Bușteni nu prea va funcționa în primăvara asta. Tocmai a intrat într-o revizie prelungită pentru două sătpâmâni, va fi funcțională în perioada sărbătorilor de Paște, pentru afluxul mare de turiști, dar apoi va mai fi închisă pentru încă cel puțin 30 de zile. Astea sunt planurile, deci sunt niște cifre informative, nu exacte.

Care vor fi alternativele pentru a ajunge, totuși, pe văi? Una ar fi telecabina din Sinaia. Cu un minus – drumul lung pe platou până la văile din nordul masivului. Abia îcepănd cu Valea Mălinului e zăpadă, ceea ce înseamnă o plimbare pe platou de măcar 2 ore. Si mai mult pentru Cerb, Morar, Mălăiești.

O altă variantă e să urcați cu mașina până la Diham, de acolo via Pichetul Roșu ajungeți relativ ușor pe o parte din văi – Morar, Bucșoiu, Mălăiești. Evident, pentru cei cu adevărat hotărâți, urcarea va fi direct pe Valea Cerbului din Bușteni.

Hai să vedem și partea bună: după primăvara asta pe văi, vom putea alerga lejer măcar un semi. Iar la anul nici nu vom mai avea nevoie de cabluri.

Tură în Bucegi: Valea Urlătoare

BY Alex Borșan 26 February 2017 TURE

Chiar dacă a început cu trei zile intense în Bâlea, sezonul ăsta se anunța destul de cuminte. Până acum am tocat pârtiile din Azuga, Sinaia, Bușteni, Poiană. Foarte bune, nu mă plâng, mai ales pentru un schior complet ieșit din formă ca mine. Schiatul pe pârtie rămâne pentru mine cea mai bună metodă de a reintra în clăpari.

Azi s-a întâmplat să dau o vale pe care nu mai ajunsesem dar care era în plan de ceva timp. Urlătoarea. Prognoza anunța o vreme perfectă – soare, vânt slab, temperaturi în jur de 0. Singura problemă pe care mi-o puneam era legată de zăpadă. Nu e vreun secret că în Bucegi iarna nu prea a ajuns. A nins puțin, a fost cald, a bătut vântul. Cine a fost pe fază a prins câteva zile bune, dar cam asta ar fi tot.

A post shared by Alex Borșan (@alexborsan) on Feb 26, 2017 at 4:21am PST

Pe platou e destul de puțină zăpadă, se vede multă iarbă, dar am găsit o porțiune continuă care ne-a dus până la intrarea în Urlătoare în 15 minute. Am dat schiurile jos doar vreo 200m, în rest am mers ușurel la vale. Easiest approach. Chiar în buza văii, primii metri au fost cu iarbă înghețată, dar apoi am prins una din cele mai bune zăpezi pe care ți-o poți dori pe o vale ca asta. Au alternat zone de windpack, hardpack și powder uscat. Ultima porțiune nu a mai fost așa plăcută – am schiat pe o urmă de avalanșă peste care s-a pus zăpada de ieri. Schiabil, dar atât.

#urlătoare w/ @exilinterior

A post shared by Alex Borșan (@alexborsan) on Feb 26, 2017 at 6:19am PST

Valea Urlătoare e mai puțin populară printre schiori, care preferă Albă, Cerb, Morar. Nu e cu nimic mai prejos decât Valea Albă sau Coștila, doar că e ceva mai îngustă. Intrarea este foarte la îndemână, la fel și retragerea, în mod normal. Nu și în cazul nostru, căci asta a fost partea cea mai dificilă a turei. După ce am fost nevoiți să urcăm 20-30m înapoi spre traseul marcat la o săritoare prea mare, drumul prin pădure a devenit aproape periculos pe măsură ce ne-am apropiat de oraș. Zăpadă înghețată, noroi înghețat, crengi înghețate. Totul înghețat. Chiar și în clăparii de tură tot a fost dificil. După două tăvăleli am ajuns la mașină la 3,5 ore de la plecare. Aproape că îmi venea să mai dau o tură.

🎥 @exilinterior

A post shared by Alex Borșan (@alexborsan) on Feb 26, 2017 at 6:22am PST

Da, e iarnă. Nu, nu e firn, ci un mix de zăpadă care poate trece prin tot spectrul de la perfect la infect. Aș zice că sunt bune un piolet și o pereche de colțari. Noi nu am avut nevoie, dar am fost aproape să scot pioletul la urcarea spre traseul marcat. Văile din Bucegi par să aibă mai multă zăpadă și mai bună decât estimam, așa că e destul de probabil să mai urmeze câteva ture în măsura în care vremea va fi de partea noastră.

Pe Pripon, între iarnă și vară

BY Alex Borșan 6 April 2016 TURE

Să zicem că oficial a început schiul de primăvară. Martie nu se pune, în general e considerată lună de iarnă plină. Primăvara asta vine după o iarnă mai altfel, și nu în sensul bun. În Bucegi, cea mai consistentă ninsoare a avut loc acum 2 săptămâni. Nu a fost o iarnă neapărat proastă – zăpada a tot fost pentru cine a căutat-o, dar niciodată nu prea a fost la îndemână. Poate nici nu e rău așa.

Revenind la tură de duminică, am fost pe Pripon din nou după mulți ani. În general prefer văile mai interesante din punct de vedere al schiului, cu Valea Coștile în pole-position. Dar cum refuz să mă dau singur, iar duminică grupul a votat Pripon, asta a fost tura.

Mă așteptam ca zăpada de sus să fie fie moale, fie multă, având în vedere ninsorile din ultima perioadă. Nu a fost nici, nici. Am dat de o zăpadă tare, bine așezată, foarte puțin muncită de vânt. Dar și destul de puțină. Dacă pe platou lucrurile încă arată bine, cum am trecut de prima căldare, stratul de zăpadă s-a subțiat vizibil.

Dar nu e nimic rău în asta. Am făcut de la Babele la releu aproximativ 45 de minute, cu tot cu stat la poze și fără să ne grăbim deloc. O parte din oamenii din grup au fost pe picioare și au mers fără să se afunde prea mult în zăpadă. Pe schiuri nici nu am simțit drumul. Zăpadă continuă, tare dar fără să fie înghețată și urme puține. Cam așa a fost pe platou.

Ca de obicei, mă interesez despre starea zăpezii înainte să urc. Informațiile pe care le aveam nu sunau prea bine. Vineri și sâmbătă curgeau firele mai abrupte (ex: Blidul Uriașilor, hornurile de la pilonul 3 de pe traseul telecabinei din Bușteni). Știrile de pe TV aveau și obișnuitele cuvinte cheie: “iadul alb”, “legile nescrise ale muntelui”, “pericolele pasc la tot pasul”, asta pe fundal de imagini de arhivă cu avalanșe apocaliptice. Deși se vorbea de “risc 3 de avalanșă”. Apropo, voi reveni cu un articol despre gradele de risc și cum sunt ele interpretate pe la noi.

Cu alte cuvinte, eram destul de precaut și luam în calcul inclusiv varianta de a mă întoarce la Babele dacă lucrurile arată rău. Pe scurt, nu a fost cazul. Nu am mai schiat de mult în perioada asta o zăpadă atât de bună și de stabilă. Nu știu cum au fost alte văi, dar pe Pripon am avut hardpack cu o consistență de pârtie bine bătută într-o dimineață rece de februarie. Deși nu era nici dimineață – am ajuns pe la 10.30 în buza văii, nici chiar rece – sus presupun că erau vreo 2-3 grade și soare, iar februarie e o amintire neplăcută pentru mine care din fericire s-a dus demult.

Am schiat cu sete. Asta e rezultatul unui sezon în care greu am adunat 11 zile de dat. Fiecare zi e una de care trag cât pot de mult, fiecare tură e o bucurie, fiecare viraj e intens. Ultima săritoare e relativ mică – vreo 2 metri de sărit prin dreapta bolovanului. Precaut fiind, am aruncat schiurile, bețele și rucsacul, apoi am sărit și eu. Fără glorie, fără incidente.

Drumul spre Poiana Coștilei nu a fost chiar simplu. Nu prea mai are sens să încerci pe schiuri sau placă, iar cărarea e plină de gheață până spre altitudinea de 1500-1600m. Apoi e uscat și plin de brândușe și ghiocei.

Asta a fost tura de duminică cu mulțumiri către Ioana, pentru invitație, și Tibi, pentru serviciile impecabile de transfer. Aș zice că vor mai urma și altele cât o mai ține zăpada asta, nu aș vrea să treacă iarna asta fără o coborâre lungă pe Coștila.

Clasificarea văilor de abrupt din Bucegi

BY Alex Borșan 22 December 2015 LOCURI, România

Cu ocazia unei ieșiri în La Grave, am avut greutăți cu aprecierea dificultățea unui traseu datorită faptului că în România nu există o clasificare de nici un fel a culoarelor care s-au schiat de alungul timpului. În Franța, deși clasificările franceze Blachère, Traynard, Labande, Shahshahani (Toponeige) nu îmi erau necunoscute, neavând termen de comparație cu culoarele din România, îmi era foarte greu să apreciez dificultatea unui culoar.

Datorită faptului că am la activ poate peste 2000 de zile de ski pe vai în cele mai diverse condiții, cred că sunt în măsură să mă încumet să fac o clasificare cât de cât pertinentă a principalelor culoare schiabile din Bucegi. Nu cred că clăsificarea care urmează este infailibilă, ci este orientativă și poate suferi îmbunătățiri și adăugiri pe parcurs.

Clasificarea pe care am considerat-o cea mai utilă este Toponeige (Shahshahani). Ea cuprinde câteva subclasificari:

Clasificarea “pentru coborare”, de ansamblu

Cuprinde 5 grade de la 1 la 5; pana la gradul 5 avem trei subdiviziuni (ex: 4.1, 4.2, 4.3.) iar gradul 5 are 6 subdiviziuni: 5.1, 5.2… 5.6.

Schi 1: Nivelul de bază, panta nu depășește 30°, pasajele cu pădure sunt aerisite, diferența de nivel sub 800m.
Ski 2: Nu avem dificultăți tehnice particulare, panta de 35° maxim, diferența de nivel poate fi peste 800m.
Schi 3: Nivelul de debut pentru schi-alpinism, acest nivel e caracterizat de existența unor pasaje tehnice, porțiuni lungi cu panta constantă peste 35°, putem avea deasemeni scurte pasaje de 40°-45°.
Schi 4; De la acest nivel putem vorbi de culoare și “pente raide”, pantă constantă de 40°, apar scurte pasaje de 50°.
Schi 5; Pantă constantă de 45°-50°,cu pasaje semnificative de 50° și peste.

Clasificarea punctuală pe pasaje

S1: pantă sub 25°
S2: pantă 25°-30°
S3: pantă până la 35°
S4: pantă până la 45°, pasaje cu pantă de 40° constantă
S5: pantă de 45°-50°, pantă constantă de 45°
S6: panta de 50°-55°, pantă constantă de 50°
S7: pantă de 55°-60° ,pantă constantă de 55°

Clasificarea după gradul de expunere

Expo 1 (E1): Nu avem obstacole importante, panta este în jur de 25 grade, pot să apară scurte pante de peste 50 grade care se termină cu pantă mică de 25°-30°, nu sunt probleme în caz de cădere pe zăpadă moale, dar pot să apară probleme în caz de cădere pe zăpada tare.
Expo 2 (E2): Zone cu stânci care barează, culoare lejere, risc de lovire important în caz de cădere.
Expo 3 (E3): Risc de cădere peste pereți, săritori, etc. Riscul de lovire de pereti nu este imediat, în caz de cădere moarte probabilă.
Expo 4 (E4): Risc de cădere peste pereți, săritori etc. Riscul de lovire de pereți este imediat, moarte sigură.

Clasificarea după calitatea zăpezii

Deasemeni trebuie luat în considerare că duritatea zăpezii poate fi un factor care să mărească dificultatea unui culoar. Una e să schiezi pe firn un culoar de 50° și cu totul altă dificultate va avea același culoar acoperit de gheață.

Mai jos un tabel de corespondență între calitatea zăpezii și dificultatea parcurgerii lui:

Clasificarea văilor e mai jos.
Observație: cotațiile pe pasaje (S) au fost stabilite pe baza măsurătorilor executate cu clinometru.

Notă: Acest articol a fost publicat prima dată în mai 2008, sub semnătura inconfundabilă a lui Bogdan Boja, mai cunosct ca Bubulu. De atunci nu s-a schimbat nimic cu văile din Bucegi, deci l-am păstrat în aceeași formă.