Am început să schiez acum mai bine de 30 de ani, într-o grădină dintr-un sat mic aflat la 20 de km de Reghin. Pe schiurile acelor zile – Reghin Pitic. Nu aveau legături ci niște curele pentru că nu cred că existau clăpari așa mici. Orice ghete de iarnă erau bune. Schiurile Pitic erau din lemn. Doar din lemn. Nici nu cred că aveau canturi, dar nu aș putea să pariez pe asta. Au trecut totuși 30 de ani, iar ele au ajuns probabil lemn de foc la un moment dat. Îmi pare rău că nu a avut nimeni inspirația să le păstreze, dar atunci nu părea că va veni o vreme când vom fi nostalgici după schiurile Reghin. Evident că mi-aș dori să pot schia pe un schi fabricat în România. Cu ani în urmă, încă se putea – Salomon a făcut o perioadă o parte din schiuri la fabrica de la Reghin. Apoi a mutat linia de producție în alte părți. Dar oricum nu ar fi fost același lucru.
În decembrie anul trecut, la Bâlea, am aflat că brandul se pregătește să reînvie. Mai corect, am aflat că cineva se pregătește să reînvie brandul. Sunt realmente foarte încântat că pot purta această discuție și am fost foarte curios despre planurile oamenilor. Așa că a ieșit un scurt interviu, iar întrebările au venit foarte ușor. Dacă mai aveți și altele, băgați un comentariu și am grijă să avem și răspunsurile cât mai repede.
Așadar, primul interviu despre schiurile Reghin, brand romănesc de schiuri (încă nu îmi vine să cred că lucrul ăsta chiar se întâmplă).
Cine sunteți, cum ați luat marca Reghin și ce v-a motivat să o faceți? E, totuși, o perioadă destul de gri pentru investițiile în sporturile de iarnă.
Suntem doi tineri din Cluj, un localnic get-beget, Pațiu Ionuț, și un import din Baia Mare, Sebastian Big. Suntem consumatori înrăiți de schi și ocupațiile noastre de zi cu zi se învârt în zona designului de produs și a vânzărilor. Dacă mai adăugăm la mix două lucruri: faptul că am început pe schiuri Pitic și am trecut la Combi-R, galben și mai apoi albastru și suntem amîndoi adepții unei abordări de tip Do It Yourself, lucrurile parcă se leagă.
Practic am vrut să ne facem noi schiurile noastre, să aducem un tribut lucrurilor cu care am crescut și ne-au construit și cu un drum să încercăm să aducem un suflu nou pe scena autohtonă de schi.
Cu griul ce să zicem, cred că succesul e tocmai ăsta: să încerci și să reușești să aprinzi becul în gri. Și dacă reușești să îl și ții aprins, în ciuda celor cărora le place să se joace cu întrerupătoarele, poți să spui că ai reușit.
Care ar fi istoria mărcii Reghin, în câteva vorbe?
În afară de oasele de mamut din care localnicii își construiau patine prin 800-400 î.e.n, din ce am săpat noi, schiuri s-au făcut pe la Reghin încă din anii ’30. Mai apoi sub diferite nume, atît de fabrică cît și de modele, s-au tot construit schiuri în secțiile de prelucrare a lemnului din Reghin. Undeva în anii ’60 se poate deja vorbi de o marcă de schiuri Reghin, pe lângă toate celelalte articole sportive produse.
În afară de nume și referințe grafice, ce se mai poate păstra din ce a însemnat filosofia Reghin? Asta dacă a existat o asemenea filosofie, pentru că personal am aminitiri foarte vagi despre schiurile Reghin. Am început pe o pereche de Pitic din lemn și m-am mai dat pe un Combi-R de câteva ori, dar asta e tot.
Păi la fel ca în cazul nostru, și în secțiile de producție ale fabricii din Reghin a existat un soi de spirit de ăsta de pionierat, de Do It Yourself. Și oamenii vremii se aruncau la chestii și mai riscante. Putem da aici exemplul inginerului Novițchi, care a construit la Reghin elicopterul G-8-H1-”Ţânţar”, care, în afară de motor, era construit cu totul și cu totul din lemn. Inclusiv palele rotorului erau construite din ceea ce se numea la vremea respectivă lemn stratificat-densificat.
Ca să folosim limbajul (tot de lemn al) epocii: Pionierat, cutezanță, tinerețe, soare, mușchi!
Care sunt modelele din gama 2016-2017? Cum plănuiți să dezvoltați gama? Mă uit azi la Black Crows, care a început acum 10 ani cu 3 modele. Ei s-au poziționat de la început ca un brand relativ scump și clamează “Chamonix”, deși sunt folosite fabrici din Europa, Asia sau Africa.
Am început light primul sezon. E un sezon pilot, în care practic vrem ca lumea să înceapă să-și readucă aminte de schiurile Reghin și să aibă un preview la ceea ce ar putea deveni acest brand. Vrem să facem demo session-uri in cîteva stațiuni și să ajungem să ne cunoaștem mai bine clienții.
Am început cu Combi-R, care e un schi foarte ușor de folosit, fără pretenții. Un schi pentru care nu ai nevoie de doctorat ca să îl stăpînești. Și cam aia e și direcția noastră generală: schiurile Reghin sunt schiuri făcute corect, pentru toată lumea și la un preț accesibil. Pentru ca un sport să progreseze e nevoie de masă critică. Ei bine, ei sunt clienții noștrii.
Sigur, pentru sezonul următor planificăm și două modele de schiuri mai serioase de pîrtie, un schi de freestyle, unul de all-mountain touring și unul pentru zăpadă mare. Ideea generală e că vrem să creștem cumva organic.
Știu că produceți schiurile în Cehia? De ce acolo și nu în România? Cum ați ales fabrica din Cehia?
Nu producem în România pentru că nu avem unde. S-au mai fabricat pe la noi tot soiul de schiuri și după revoluție dar s-au mutat liniile de producție în alte zări. Cât despre producția în regie proprie, amîndoi fondatorii am pornit de jos, așa că nu s-a pus problema să primim ajutorul trumpian de câteva milioane cu care să ne facem fabrică. Concluzia logică a fost să găsim un producător, pentru început.
Cea mai importantă pentru noi e calitatea produselor. Și atunci Cehia a fost din nou o opțiune logică. Pe vremuri, produsele cehoslovace, dincolo de imaginea lor de produse de calitate, chiar erau de calitate și în continuare, la nivel de producție, Cehia rămîne un etalon.
Sigur, visul nostru e să ajungem la producție proprie în România, dar mai avem de mîncat câteva franzele pînă acolo.
Sunt foarte curios cum decurge procesul de fabricare. Presupun că voi dați niște specificații tehnice care sunt urmate de fabrică. Există prototipuri, teste preliminare, etc?
Schiurile sunt o chestiune universală, oricât de particulară și esoterică ar vrea unii să o creadă. Mai ales pe partea de pârtie. Schiurile au o structură și forme destul de generice. Restul e marketing. Noi mergem deocamdată pe mâna producătorului nostru pe partea de inginerie a schiului pentru modelele de pârtie. Pentru modelele de off-piste avem practic o discuție cu inginerii lor, noi le spunem ce vrem, ei ne spun ce pot și ajungem cumva la mijloc. Mergem și pe ideea de prototipuri pe care le încercăm și mai apoi mergem cu feedback la producător.
Alte modele, alte teste.
Posted by Schiuri Reghin on 18 Februarie 2017
De unde vor putea fi cumpărate schiurile Reghin? Practica brandurilor mici e vânzarea directă online, evitănd astfel marjele marilor lanțuri de magazine.
Vom avea un mix de vînzare online și în magazine fizice, pentru sezonul 2017-2018. Lumea e deja destul de nerăbdătoare să cumpere schiurile noastre așa că o să punem la punct cât de curând și un sistem de vânzare online cu pre-order. Și discount, bineînțeles. După cum spuneam, vrem să facem din schiurile Reghin un model de calitate ȘI accesibilitate, așa că luăm bineînțeles în calcul și posibilitatea de a colabora cu marile lanțurile de magazine.
Când putem testa și unde? Cât de mult contează testarea produsului?
Pentru schiurile de pîrtie am avut deja sesiuni de test în numeroase stațiuni. Dacă mai ține zăpada mergem și în restul. Datele și locurile le anunțăm pe pagina noastră de Facebook. Pe partea de off-piste vom avea sesiuni de testare de pe la sfîrșitul lunii martie, până când mai ține zăpada sus la munte, pe la Bîlea sau Borșa.
Testarea e importantă pentru noi din două motive. În primul rând e important ca clienții noștri să încerce schiurile, să știe pe ce dau banii. În al doilea rînd ne ajută pe noi să strângem feedback și să vedem cum am putea îmbunătăți produsul.
La doar un an și cinci luni, cel mai tînăr tester al nostru concluzionează: ”Pe pîrtie cu schiurile Pitic, nu mi-e frică de nimic.”
Posted by Schiuri Reghin on 30 Ianuarie 2017
Ce așteptări ar trebui să am de la Combi-R? Știu că va fi un schi popular, de pârtie, că are miez de lemn și vârful clasic, rotunjit – foarte actual de altfel. Dar mai departe?
După cum spuneam și în prezentarea lui: ”Noul schi Reghin Combi-R are o construcție cu profil rotunjit (full cap) – adică fără pereţi laterali (sidewalls), în care stratul de sus al schiului (top sheet) se răsfrînge peste lateralele schiurilor, pentru a oferi schiorului un control ridicat, făcînd din Combi-R un schi foarte ușor manevrabil.
Combi-R este un model îngăduitor, dedicat schiorilor începători sau medii. Schiul are un miez de lemn, învăluit de o spumă specială care are rolul de a amortiza și absoarbe vibrațiile, reducînd considerabil efortul schiorului și oferindu-i acestuia experiența unui schiat accesibil și plăcut.
Schiul Combi-R este echipat cu legătura Tyrolia PR 11.”
Dincolo de limbajul de marketing, am zice că e un schi jucăuș, dar care nu te lasă la greu. Apropo de feedback de la teste, toată lumea a apreciat capacitatea de cantare a schiului. Mai departe, vedem sezonul viitor, cu niște modele dedicate celor mai sportivi dintre noi.
Combi R la MădărașNe cerem scuze pentru întreruperea programului și revenim cu o versiune fără sunet a fan-videoului. După cum spuneam, Bando Virginas și Danika Marcu, ne arată că schiurile de pîrtie Combi R țin la tăvăleală și la alte moduri de utilizare.
Posted by Schiuri Reghin on 7 Februarie 2017
Crezi că veți avea mulți cumpărători pentru care va fi suficient faptul că scrie Reghin?
Numele e doar un gateway, schiurile Reghin ar trebui să se vândă pentru ceea ce sunt, adică schiuri de calitate la unui preț accesibil. Numa’ bine mai tăiem niște costuri de pe partea de marketing.
A ieșit soarele și la Madarasi Hargita Síközpont. Schiurile noastre de-abia așteaptă să le încercați.A Madarasi Hargitai Síközpontnál is kisütött a nap! Síléceink izgatottan várják, hogy kipróbáljátok őket!
Posted by Schiuri Reghin on 5 Februarie 2017
Lumea face deja paralela cu alt brand al copilăriei noastre – Pegas. Care Pegas, din punct de vedere business o duce excelent și plănuiește deschiderea unei fabrici în România, dar produsele au fost constat criticate de către comunitatea core – prea hipsterești, calitate îndoilenică, preț mare, etc. Cum ați răspunde?
Va trebui să ne îngrijorăm dacă vom avea și noi parte de critici pe teme de calitate și preț din partea scenei de schi, fie ea core, sau lărgită. În rest, discuții vor exista întotdeauna, face parte din spiritul nostru latino-balcanic. Între timp, noi ne vedem de treabă.
În fine, unde crezi sau speri că va fi Reghin peste 5 ani?
Ca să folosim un limbaj cu miez de lemn, atît din trecut cât și din prezent, am putea spune că noi ne vom strădui ca în următorul cincinal să respectăm și să îmbogățim moștenirea schiurilor Reghin și să facem din brandul Reghin un nume inconturnabil pe scena românească de schi.
Mulțumim!
Testing
Posted by Schiuri Reghin on 28 Ianuarie 2017
Și noi mulțumim. Derdeluș se declară din start susținător al brandului Reghin. Nu aș zice necondiționat, pentru că așteptările sunt destul de mari, mai ales după interviul ăsta, dar cu sunt destul de sigur că lucrurile vor merge bine. Sper doar ca schiorul român să fie receptiv și să dea o șansă schiurilor Reghin.