sinaia

Topaz de la Schiuri Reghin

BY 14 March 2018 ECHIPAMENT, SCHI

topaz

În sfîrșit, am adunat cîteva zile de schi și mi-am făcut o idee despre Topaz, schiul cel mai polivalent de la Reghin.

Lungime: 188. Celelalte lungimi disponibile sunt 168 și 178.
Dimensiuni: 130 – 100 – 120. Ca să fie ușor de ținut minte. De fapt geometria a mai degrabă în 4 puncte, nu în 3.
Radius: 20m.
Greutate: 1,77 kg/ schi (cîntărit de mine, cifra oficială e de 1,7 kg).
Rocker pe vîrf – lung dar gradual, voi reveni cu niște măsurători.
Coadă aproape dreaptă.
Camber de aprox 1,5 cm.
Flex: vîrf – 6-7, mijloc 9, coadă – 7-8. E un schi relativ soft, dar cu un flex foarte bine dozat, care crește și scade uniform.
Legătura e un Marker M12 mai vechi, montat conform instrucțiunilor oficiale (la 84 cm de coadă).
Descriere oficială e aici, merită citită cu atenție.

Voiam demult să scriu articolul ăsta, dar nu prea am avut cum. Planurile legate de schi nu mai sunt chiar primele pe lista de priorități, după cum știe cam orice părinte care încă nu se apropie de vîrsta pensionării. Pe de altă parte, știind că am mult mai puțin timp la dispoziție, intensitatea și plăcerea cu care mă dau cresc exponențial. Nu mai contează așa mult nici cum e zăpada, nici cum e vremea, important e că sunt acolo. Uneori cu un rucsac vorbitor de aproximativ 20 de kilograme cu totul. Alteori, la baza pîrtiei unde rucsacul vorbitor a decis că vrea să dea cîteva ture pe, evident, schiurile personale Reghin Pitic, ca să păstrăm tradiția familiei.

S-ar zice că divaghez, dar nu e chiar așa. Puțină răbdare, lucrurile se leagă.

Cînd a apărut Topaz, sezonul trecut, mi-au atras atenția cîteva lucruri. Primul – greutatea redusă. Apoi rigiditatea. Am avut cîteva zile un schi de test cu care nu am apucat să mă dau, dar pe care l-am studiat intens. Pe undeva mi-a adus aminte de Armada ARV, modelul vechi de acum 10 ani, cu altă geometrie. În fine, arată foarte bine, sidewall cap-coadă, topsheet care nu alunecă atunci cînd e ud, plus o grafică retro care personal îmi place. Inițial nu mi-am dat seama cum sau cînd aș schia un astfel de schi, sunt interesat mai degrabă de schiuri rigide, cu radius mai mare. Dar apoi m-a lovit revelația: dude, ai un copil cu care vrei să te dai, cam care crezi că va fi viteza medie de deplasare și de ce ai avea nevoie de un schi de GS lat care mai e și greu? Cu cît mă gîndeam mai mult, cu atît era mai evident că Topaz are sens.

Pe site, producătorul zice, printre altele, că

Topaz e un model polivalent de off-piste.
La construcția lui am ținut cont în primul rând de raportul greutate-performanță și în al doilea rînd de ușurința în utilizare. Datorită greutății reduse, Topaz e un schi ideal pentru ture lungi, fără a pierde nimic din plăcerea de a coborî.
Schiul răspunde ușor și rapid la comenzi, avînd o plajă largă de utilizare, de la culoare abrupte, la zăpadă afînată și firn de primăvară. E un schi destul de lat și maleabil pentru a pluti elegant prin zăpadă afînată și destul de solid pentru rămîne în control pe zăpadă înghețată.

Am luat, deci, Topazul cu gîndul că îl voi folosi în zilele cînd merg la pîrtie cu copiii, în special cînd e vremea caldă și cu soare. Pe de altă parte, pentru alte condiții am alte schiuri. După aproximativ 10 zile de dat în aproape toate condițiile imaginabile, pot spune că am ales bine, dar asta era de așteptat. Nu prea ai cum să greșești cu un schi ușor și deloc rigid cînd zăpada e moale și viteza mică. Topaz e super-prietenos, practic îl poți carva sau pivota fără efort în condițiile de mai sus. E ușor în mînă, e și mai ușor în picioare. Dar cum e în rest?

Am avut norocul ca în cele 10 zile de dat să prind foarte multe tipuri de zăpadă. M-am dat pe Sorica bocnă la ora 10 (rucsacul vorbitor nu a apreciat) dar și pe aceeași pîrtie o oră mai tîrziu cînd totul era lin și cremos, zăpadă grea dar bine aranjată de ratrac în Poiană, zăpadă grea cu moguli și petice de gheață în Bușteni. Plus 4 ore în Sinaia pe un Carp excelent – hardpack drept, fără gheață, fără scoici, fără chin.

Pîrtie

Pe pîrtie cu zăpadă bine aranjată și moale nu cred că există schi cu care să nu iasă bine. Cred că aș putea să mă dau și cu schiuri de slalom, și cu schiuri de powder sau de tură. La o adică și cu schiuri de fond cred că merge. Da, și Topaz merge excelent pe aici. Am putut vira oricît de lung sau de scurt am vrut. Puțină presiune pe vîrfuri și schiul intră ușor în viraj, apoi energia se transferă spre coadă și la ieșire zbori. Schiul e foarte prietenos și viu. Nu vibrează deloc și pare mereu pregătit pentru o nouă schimbare de direcție, de unghi sau de pantă. E ca un labrador care abia așteaptă să îl bagi în seamă.

Pe pârtie înghețată bocnă (nu gheață, atenție), lucrurile se schimbă destul de mult. Ce-i drept, ar putea fi și din cauza schiorului care nu a fost așa slab pregătit nici el nu mai știe de cînd. Chiar și așa, sunt sigur că mi-ar fi fost mult mai bine cu un schi mai rigid. Nu îi vibrează vîrful, cum mă așteptam, ci are tendința să derapeze sau să piardă virajul cumva previzil și imprevizibil în același timp. Nu se pierde cu firea, dar se duce toată distracția de care vorbeam mai sus. Repet, e posibil ca un schior cu picioare mai puternice să nu fie așa deranjat.

Pîrtia din Bușteni mi-a dat ocazia să mă dau și prin ceva moguli moi, dar amestecați cu petice de gheață. Peisajul clasic pentru zăpadă artificială care nu s-a mai întîlnit de cîteva zile cu ratracul. Nu că m-aș plînge, m-am bucurat că pot vedea schiul la treabă și în condiții de genul ăsta. Prin moguli totul e bine cu Topaz. Coada nu agață deloc, mijlocul schiului e suficient de rigid, iar radiusul mare ajută și el. M-am putut strecura printre, dar am și putut să îi dau mai drept, mai sărind cîte un mogul, mai amortizînd din genunchi. Probabil că nu va fi la fel de ușor cu moguli înghețati.

Offpiste

Topaz e un schi gîndit mai degrabă pentru a fi schiat în afara pîrtiei. Greutatea îl recomandă pentru tură, chiar dacă eu i-am dat o altă utilizare. L-am schiat doar în Sinaia în condiții amestecate (și fără rucsacul vorbitor). Nu am ajuns pe o vale mai tehnică sau expusă, deci aici ar mai fi de dezvoltat, sper să mai am ocazia sezonul ăsta. Nu am prins nici scoici sau vreo crustă cu adevărat greu de schiat. Dar în cele două zile, am fost peste tot – de la gardul dinspre Pelișor, la Papagal și toate variantele dintre ele.

Prima senzație a fost de ușoară nesiguranță. Acum privind în urmă, sunt sigur că era din cauza mea și a puținelor zile de dat din iarna asta. În plus, pe aici eram în anii trecuți fie pe ANT, fie pe Invictus, fie pe JJ cînd zăpada era mare. Pe măsură ce am prins încredere, mi-am dat seama că schiul poate duce multe. Pe Carpul descris mai sus, am dat ture foarte rapide care păreau destul de apropiate ca senzație de cele de pe pîrtia bine aranjată. Am schimbat terenul, mergînd puțin mai spre nord (Zade, Călugăr) și au ieșit două din cele mai bune coborîri ale sezonului. Aici zăpada era ceva între crustă moale și firn care începe să înghețe în lipsa soarelui. Apoi s-a transformat într-o crustă mai solidă. În ambele situații, Topaz a fost excelent. Nu doar rapid sau prietenos, ci de încredere. Mi-a amintit din nou de ARV-ul original, un schi care mi-a plăcut foarte mult acum 10 ani.

În prima ieșire în Sinaia, zăpada era mare (în unele zone spre 1m), dar bine tocată. Acolo unde creștea panta au apărut și primele dificultăți, la fel de previzibile ca și cele legate de zăpada înghețată. Pe unde ANT ar fi trecut ca un buldozer, Topaz s-a intimidat. A trebuit să reduc viteza și să fiu foarte atent să rămân într-o poziție cît mai corectă, cu centrul de greutate deasupra legăturilor. Altfel, Topaz are tendința să iasă din traiectorie. Combinația soft și light e cea care duce la un asemenea comportament. Dar nu e ca și cum m-a luat pe nepregătite. Ca să păstrez paralela, ANT, spre deosebire de Topaz, era un schi mult mai rigid, chiar dacă nu cu mult mai greu. Și cu radius mai mare. Și cu camber mai mult. Dar clar mai greu de schiat. Deci plusuri și minusuri.

În aer

Nu că aș fi prea interesant sau priceput la capitolul ăsta, dar atît cît am sărit bolovani mici (max 1,5m) sau ruperi de pantă, Topaz îmi dă o senzație de siguranță în aer. Are inerție foarte mică, deci se simte ușor în continuare. Iar landingul e lin și foarte intuitiv. Știu că va fi bine de cum am atins din nou zăpada. Nu știu, ci simt, chiar și cu zăpadă înghețată pe zona de landing.

Lungime

Mă așteptam ca 188cm să nu fie lungimea ideală pentru ieșirile în offpiste. Prefer schiurile mai lungi. Invictus are tot 188, dar e un cu totul alt gen de schi, acolo m-aș gîndi serios dacă am nevoie de ceva mai lung. Dar a fost o problemă inexistentă, am uitat să mă mai gîndesc la treaba asta după cîteva ture. De unde trag concluzia că 188cm nu ar trebui să îmi lezeze ego-ul în vreun fel. Da, aș încerca și probabil mi-ar și plăcea un Topaz de 195, dar nu mi-e rușine deloc cu schiul ăsta așa cum e. Pe de altă parte, aș zice să mergeți mai degrabă spre versiunea mai lungă, decît mai scurtă. E un schi prietenos, ușor și foarte manevrabil, mai scurt s-ar putea să fie prea scurt.

Concluzii (nu chiar finale)

Topaz e un schi excelent dacă știi pentru ce îl iei. E ușor, polivalent și prietenos. Face ce zice că face, e un schi no-bullshit. Mai mult, vine cu un tuning foarte bun din fabrică. Am montat legăturile și aia a fost tot, nu a fost nevoie de ceruire, de ascuțire/ rotunjire a canturilor. Totul bine. Evită zăpada înghețată și o să fie super distracție.

Dacă ești un schior intermediar care vrea să învețe, e o alegere bună, e un schi cu care poți crește, nu te penalizează. În plus, duce și știe mai multe decît lasă să se vadă la prima vedere. Pentru cine vrea ceva mai serios, din sezonul viitor va exista Topazz, un schi rigid și bad-ass cu lățime de 108mm.

Nu mă pot încă pronunța despre durabilitate, despre cum e în powder sau pe culoare expuse, dar sigur nu va fi o problemă lățimea culoarului, nu știu multe schiuri pe care să le poți controla așa ușor.

Cu un Topaz în picioare nici nu te vei plictisi în telescaun. Toată lumea trecută de o vîrstă va vrea să știe mai multe, își va aduce aminte de Naționale și Rubinuri și tot așa.

Și la final un bonus. Dacă decizi că vrei să cumperi o pereche de Topaz, acum ai un motiv în plus: un discount de 20%. Pentru asta trebuie să intri pe site, să plasezi comanda și să folosești codul ”derdelus”. Oferta e valabilă pînă pe 28 martie și e numai pentru Topaz.

Continue Reading...

Avem o problemă, cum procedăm?

BY 20 February 2018 OPINII, STIRI

pripon_2

Pornim de la o știre ca multe altele: un grup de 7 turiști a fost evacuat dintr-o zonă montană greu accesibilă. Ok, am mai citit din astea, se mai întîmplă, bine că nu a fost mai rău.

Doar că, surpriză!, e o știre de Radio Erevan. Vedeți și comentariile unui om implicat direct, povestea e mai interesantă decît pare la prima vedere.

 

În era post-truth, e mai importantă popularitatea decît valoarea de adevăr a informației. Practic, rolul unei știri e să aducă mai multe clickuri, nu să informeze publicul. De aici efectul de echo-chamber. În cazul nostru, știrea spune că e vorba de inconștienți în căutare de adrenalină care se dau prin zone interzise și de salvatorii lor. Personaje negative și eroi, ca să nu ne pierdem în nuanțe și detalii.

Media mainstream are un prost obicei din a o da de gard acolo unde nu înțelege prea bine subiectul. Se mai întîmplă, nu e ca și cum chiar credem orice știre. Dar ce e cu adevărat interesant aici e modul în care pune problema Jandarmeria.

Vine și reacția de la Salvamont, ceva mai profi inclusiv ca mod de a comunica pe Facebook, care încearcă să clarifice lucrurile, dar nu scapă ocazia de a aduce în discuție rolul și rostul ”altei instituții”.

Cam aici suntem acum. Vedem cum două instituții publice care ar trebui să se ocupe și de siguranța turiștilor, sunt prinse într-un război de lungă durată și de uzură din cauza unui cadru legislativ neclar. Atît de neclar încît nu e limpede cine ce trebuie să facă. De data asta nu s-a întâmplat nimic grav, un turist s-a blocat pe Pelișor, alții au trecut fără prea mult stres. Turistul blocat a fost evacuat, toată lumea e safe. Dar e din nou evident că într-o situație de criză iar ne pierdem în proceduri complicate și bîlbe care nu se mai termină. Așa apar inclusiv concepte foarte abstracte ca ”zone interzise”, ”trasee interzise” și alte lucruri fără sens.

Ce pot face eu ca om care ajunge destul de des pe munte, destul de des în zone nemarcate? Aceleași lucruri de care vorbim de cînd există site-ul ăsta: nu merg niciodată singur, am mereu echipamentul corespunzător, știu să îl folosesc, la fel și oamenii cu care mă dau, cineva știe pe unde intenționez să mă dau, iar dacă schimb traseul de obicei anunț și asta. Încerc să nu ajung în situația de a chema Salvamontul, sau mai rău, de a fi în situația în care am nevoie de ajutor dar nu pot să îl chem.

Dar de fapt e nevoie de mai mult de atît, e evident. E nevoie de un cadru legislativ adus la zi, pentru început. Și apoi de multe alte lucruri care țin de cum văd autoritățile relația cu muntele și cu turiștii. Iar pentru asta nu mai sunt suficiente site-uri, broșuri, workshop-uri. E nevoie ca oameni care știu să fie acolo unde se fac legile. Sau măcar ca oamenii care sunt deja acolo să fie sprijiniți cu idei, informații și implicare.

Știu unde suntem, dar știm și unde putem fi, nu?

Continue Reading...

Super schi în România: o radiografie

BY 25 April 2016 FEATURES

valea lui carp

Acum 13 ani Ministerul Turismului anunța lansarea unui program masiv de investiții în domenii schiabile – noi sau vechi. “Super schi în Carpați” (1) a promis foarte multe, dar cel puțin în raport cu aceste promisiuni, ca să nu vorbim de așteptări, a livrat puține. De ce? Încercăm să înțelegem împreună, deși nu sunt sigur că e așa ușor.

În 2003 deja știam ce înseamnă schimbări climaterice. De atunci am învățat și mai bine, din păcate. Totuși, la momentul respectiv în țările cu tradiție în schi se cam opriseră investițiile în domenii schiabile de mică altitudine – sub 1500m. În ciuda evidențelor, programul de investiții “Super Schi în Carpați” a început cu multă tevatură media. A urmat o serie de investiții mai mari sau mai mici, mai legate sau mai haotice, și un șir interminabil de scandaluri. Corupție, deturnare de fonduri, construcții inutile.

O sinteză a modului în care s-au desfășurat lucrurile le aveți mai jos în reportajul Digi24. Nu e o anchetă, ci o trecere în revistă, dar tabloul care se conturează e destul de deprimant.

La modul general s-a construit ceva, orice. Dacă tragem linie, însă, cifrele nu arată prea bine. 164 de pârtii omologate care adunate dau 146 de km de pârtie (2). În medie, o pârtie din România are 0,9km. Față de anul 2011, suntem mai bogați cu 34 de pârtii, respectiv cu 30 de km (3).

Dacă privim mai în detaliu, lucrurile se complică și mai rău, pentru că din cele 164 de pârtii, mai bine de jumătate nu au apucat să fie deschise sezonul ăsta. Investițiile amintite mai sus încep să fie generatoare de cheltuieli – fie că e vorba de instalații aflate în conservare, fie că sunt prea puțin folosite. Nu avem suficiente instalații de zăpadă artificială, dar nici temperaturile care să permită păstrarea zăpezii astfel produse nu prea ne ajută. Nu avem altitudine, și nici latitudine, ca să fac un joc de cuvinte. S-ar zice că insistăm să construim pârtii de schi unde nu e cazul, când am putea să facem altceva în munții ăștia. Spre deosebire de ce se întâmpla acum 20-30-40 de ani, azi iernile sunt mai scurte, mai calde și cu mai puțină zăpadă. Din puntul meu de vedere, e limpede că dezvoltarea turistică ar trebui făcută cu sezonul de vară în mijlocul strategiei, nu cu cel de iarnă. Trasee de bicicletă, parcuri de aventură, tirolinere, trasee de drumeție, etc.

Cinstit vorbind, sunt și câteva părți bune sau aproape bune: Poiana Brașov a devenit o stațiune cu infrastructură bine gândită, avem un spot nou – Vidra/ Transalpina dar care are neajunsul de a fi departe de hoteluri, Sinaia are 3 instalații noi chiar dacă sunt doi operatori diferiți.

Sinaia e un caz cum nu știu să mai existe: primăria și un agent economic (Teleferic SA) sunt în competiție directă și foarte agresivă din care, însă, turiștii nu prea au încă de câștigat din moment ce pentru a avea acces la întregul domeniu schiabil ai nevoie de două cartele separate. În Poiana Brașov, într-o situație oarecum asemănătoare, cele două părți au ajuns la o înțelegere și noile investiții au venit în continuarea celor deja existente, nu în paralel. Așa se face că pentru turistul obișnuit, Poiana e cea mai sigură destinație pe timp de iarnă și e pe cale să devină și pentru bicicliști, vara. În ciuda scandalurilor care se țin lanț și aici.

Am avut multe ocazii să vorbim despre Sinaia, pentru că e locul în care din București ajungi cel mai ușor. În plus e un loc tare, unde se poate schia excelent. Uneori vorbim de bine – în special când vorbim despre munte în sine, alteori de foarte rău – iar aici aș fi vrut sâ pot pune un link către seria de articole apărute pe Derdeluș acum 7 ani. Povestea a ajuns în media mainstream, nu mai reiau detaliile (4), cert e că la momentul respectiv echipa Derdeluș, coordonată de Bogdan, propunea primăriei din Sinaia un plan de creștere a siguranței (5). Ignorat, desigur.

În urmă cu ceva ani, Primăria a început propria dezvoltare. Așa a apărut prima gondolă care leagă Taverna Sârbului de cota 1400. Și pe subiectul ăsta s-a discutat mult la vremea respectivă, în special în legătură cu stația de pornire care ar fi trebuit să fie undeva în oraș, cât mai aproape de gară. A urmat telescaunul din Valea Soarelui și, în fine, sezonul ăsta noua gondolă dintre cotele 1400 și 2000. Practic, în momentul ăsta un turist poate opta pentru un abonament pe instalațiile noi fără să mai fie nevoit să folosească instalațiile operate de Teleferic SA. Totuși, în special când vântul e mai puternic, instalațiile vechi – în special telecabinele, par să fie mai eficiente decât gondolele noi. Poate e și alegerea instalațiilor un subiect de discuție, din moment ce există astăzi gondole sau telecabine construite special pentru zone afectate de vânturi puternice. Iar Sinaia nu duce lipsă de așa ceva, după cum bine știm.

În fine, noi informații fac puțină lumină în legătură cu modul în care se desfășurau lucrurile la Teleferic SA, compania care deține telecabinele din Sinaia și Bușteni, telescaunele vechi din Sinaia și toate instalațiile din Predeal, și care administrează și pârtia Kalinderu din Bușteni. Pe scurt, procurorii spun câ firma era golită de bani constant pe căi mai puțin legale (6). Așa înțelegem de ce nu era posibilă o unire a celor două infrastructuri din Sinaia, lucru ce presupune transparență financiară între cele două părți. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că, de fapt, toată Valea Prahovei ar trebui să fie interconectată măcar la nivel de skipass.

Așa Sinaia a ajuns într-o situație delicată: o serie de instalații vechi cu randament mic, dublate de o serie de instalații noi care împreună au împânzit și aglomerat muntele mai mult decât e nevoie în mod real. Vedeți cum arată astăzi poiana de la Cota 1400, cu toate construcțiile înghesuite pe mai puțin de 100 mp. Am îndoieli mari că pe termen lung modul ăsta de funcționare va fi sustenabil. Dar vorbesc fără a avea cifre concrete, e adevărat.

Vidra/ Transalpina e o altă discuție. Ce vedem acum era, la momentul demarării investiției, doar o parte dintr-un nou proiect faraonic ce presupunea zeci de instalații, hoteluri, parcări șamd. Lucrurile s-au oprit rapid din motive de finanțare, iar părțile au început să se acuze reciproc (7). Așa se face că domeniul schiabil e la 30km distanță de stațiunea Voineasa, pe un drum destul de prost. Practic, dacă ai cazarea în Voineasa vei petrece în mașină cel puțin 1,5h în fiecare zi pentru a ajunge la pârtie și înapoi.

Peste toate astea avem și un turism bazat pe ieșirile de weekend. Pentru că vacanțele de schi se întâmplă în Bulgaria sau Austria. Și de ce nu ar fi așa? De ce ar insista un turist să își facă vacanța de schi în România? Dacă vorbim de turism la scară largă, există un singur resort care poate fi luat în calcul: Poiana Brașov. Poate și Arena Platoș, pentru că e relativ aproape de Sibiu. Pentru că o vacanță de 5-7 zile la schi nu e doar despre schi. E și despre restaurante, cluburi, muzee, shopping și multe alte lucruri pe care un turist le vrea în vacanță.

Apropo de Arena Platoș, văzut de la distanță pare un exemplu de lucru făcut cu cap: investiție relativ mică dar bine gândită, poziționare foarte corectă și program de evenimente anunțat din timp. Fără viziuni faraonice, fără construcții inutile, dar cu un snow-park pentru puștii ignorați în marile stațiuni care concurează numai într-o lume imaginară cu Austria. Își va scoate banii investiți? Nu știu, dar aș zice că e printre puținele locuri care are șanse. Pe un model asemănătoar crește ușor afluxul de turiști în Harghita Mădărași, altă stațiune mică dezvoltată în jurul comunității de puști pentru care un snow-park e la fel de important ca o pârtie bine întreținută.

Cred că genul ăsta de dezvoltări sunt mult mai potrivite cu situația din teren, din viața reală din România. Vremea proiectelor imense a cam trecut și nu pare să revină în viitorul apropiat.

În plus, munții sunt mari și au multe de oferit. Pentru schiorii și boarderii dispuși să lase pentru un timp deoparte instalațiile, schiul de tură și splitboardingul sunt alternartive clar de luat în calcul. Și aici comunitatea de practicanți crește ușor de la un an la altul și din cauză că echipamentul devine din ce în ce mai prietenos și ușor de găsit. Zilele trecute pe Valea Albă, ne-am întâlnit cel puțin 20 de persoane, unele coborând pe schiuri sau plăci, altele urcând pe colțari și pioleți.

În încheiere, dacă mai aveți nervi, vă las un alt reportaj, de data asta de la emisiunea “În premieră” (8) a Antenei 3, din 2011.

Resurse: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8).

Continue Reading...

#SnowReport: Sinaia

BY 8 January 2016 LOCURI, România, ȘTIRI SCURTE

sinaia_3

Zilele astea pare că a venit iarna, dar la Sinaia încă mai e nevoie de zăpadă.

În Valea Dorului lucrurile arată foarte bine pe pârtii, cel puțin pe cele deservite de vechiul telescaun. Nu insist acum pe povestea cu cartelele, e știut faptul că pentru a te da pe toate pârtiile ai nevoie de 2 cartele diferite de la 2 operatori diferiți. Vom vorbi desăre asta cu altă ocazie. Pârtiile, deci, sunt bine bătute, au multă zăpadă, nu e deloc gheață. Ieri vizibilitatea nu a fost cea mai bună. Deși nu a fost ceață, plafonul de nori omora orice contrast, așa că nu se prea disting schimbările de pantă sau de zăpadă. Chiar dacă încă e perioadă de vacanță, e foarte puțină lume și pe pârtii, și în cabane.

Am luat un abonament pe jumătate de zi, care acum costă 80 de lei. Nu știu prețurile de la celelalte instalații, nu am ajuns pe acolo.

Pe Carp, pe traseul clasic, zăpada e continuă de sus până la curba de sub cota 1.500. Acolo schiurile sau placa trebuie date jos. Alte variante de la 1.500 nu sunt recomandate. Revenind la Carp, zăpada e destul de subțire, dedesubt e un strat consistent de zăpadă înghețată sau chiar gheață.  Din când în când mai dai peste ceva pietre, care nu se văd deloc. Aș zice să luați schiurile alea vechi, deci, ca să nu vă pară rău.

sinaia_1 sinaia_2

Am încercat și o coborâre pe Târle, dar acolo am schiat mai mult pe boscheți și jnepeni decât pe zăpadă. Am revenit, deci, pe Carp, pare singura variantă bună în momentul ăsta.

Din auzite știu că în Azuga e zăpadă doar după prima treime în sus, în Predeal e relativ ok, dar tot puțină zăpadă, la fel și în Bușteni. Cea mai bună variantă e Poiana Brașov, unde oamenii au muncit serios să acopere pârtiile cu zăpadă artificială și merg toate instalațiile.

Prognoza nu arată prea bine pentru zilele următoare. Ninsorile vor fi neglijabile și vântul va fi destul de puternic. Așteptăm vremuri mai bune.

Continue Reading...